Editorial

Despre tipologia Eminentei Medicale Supreme – Profesorul

(foto – Ora de Cluj)
Clujeanul Lorand Minyo a fost tratat ca o vaca de muls bani de catre profesorul doctor Stefan Florian, directorul Clinicii de Neurochirurgie Cluj.

Bietul om a fost batjocorit cand s-a dus la „stat” si, crezand ca „la privat” te baga in seama, a platit 200 de lei pentru o consultatie, pentru ca vestitul neurochirurg sa il trimita in nici 45 de secunde la plimbare.

Putini stiu, insa, ca marele chirurg Stefan Florian abia a scapat in 2011 de un proces de malpraxis intentat de un oradean, pe nume Ionel Nistor, care a fost operat in 2004 si caruia Stefan Florian i-a uitat un bisturiu in coloana vertebrala!

Oradeanul s-a judecat timp de sase ani, cerand despagubiri de 400 000 de euro pentru trauma prin care a trecut, dar magistratii clujeni au decis ca Ionel Nistor nu trebuie sa primeasca niciun euro pentru suferintele indurate si ca domnul Stefan Florian nu are nicio vina, desi in timpul procesului marele medic a recunoscut ca este posibil sa fi scapat un varf de bisturiu. Ah, am uitat sa va spun, procesul s-a desfasurat cu usile inchise, asa cum se cade sa fie tratata o personalitate de calibrul Profesorului.

Priviti poza de mai sus si spuneti-mi daca vi se pare ca ce tine omul ala in mana este doar un varf de bisturiu sau ca e ditamai bucata de bisturiu care sa hodinit in organismul sau, in coloana vertebrala, timp de peste un an?!

Nici astazi nu imi pot explica de ce pacientul nu a primit niciun euro despagubire. Nu cred ca sentinta contrara victimei are legatura cu  faptul ca judecatorul Valentin Mitea de la Curtea de Apel Cluj este cumnat cu Florian.

Dar nici nu imi explic, in general, de ce acesti mari profesori beneficiaza de  un tratament special atunci cand gresesc.

Stefan Florian reprezinta, cu rare exceptii de medici ce nu si-au pierdut umanitatea, tipologia Eminentei Medicale Supreme, a Profesorului. O intalnim in marile spitale din Romania, nu e nicio deosebire intre Florian sau Lucan sau orice alt profesor din Iasi sau Bucuresti.

Profesorul este Dumnezeul spitalului, clinicii sau sectiei. Are voie sa fie rasfatat, are voie sa fie impertinent, sa injure, sa fumeze pe coridoare, in salon, poate sa amane un consult sau o operatie daca ii vine chef sa plece la ski in Elvetia, poate sa ciupeasca de fund asistentele, i se permite orice.

Profesorul nu se teme de nimic, nici de presa, nici de autoritati: a operat-o pe mama procurorului X, a salvat-o de la moarte pe sotia ministrului Y, seful Garzii Financiare ii mananca din palma, omul de afaceri Z ii e dator pana la moarte pentru ca i-a operat copilul.

Profesorul mai are o calitate. In afara de faptul ca primeste o gramada de cadouri si spagi in bani, Profesorul are Clinica.

Cam de 3-4 etaje, cu ultimele dotari, pentru care a primit autorizatie in 20 de secunde si care este dotata aproape gratuit de marile companii din farma, care nu mai stiu cum sa ii multumeasca Profesorului pentru faptul ca pot vinde medicamente de zeci de milioane de euro in spitalele de stat.

La Clinica Profesorului nu vine nici Garda, nici DNA-ul, nici ITM-ul, vin doar bolnavii care trebuie sa plateasca tot ce au pentru privilegiul de a fi „vazuti” de Profesor, consultati si operati.

Ce nu afla, insa, niciodata ziaristii, pentru ca sunt prea ocupati sau superficiali, sunt cazurile de malpraxis la care sunt supusi pacientii si, mai important, nereusitele profesionale ale acestora.

Marele Profesor Mihai Lucan, un profesor eminent, are tot la doua luni un „record mondial de transplant”, dar care ziarist clujean sau bucurestean mai urmareste daca pacientul respectiv mai traieste la sase luni dupa operatie?

Faptul ca acesti profesori sunt rasfatati sau ca uita ce inseamna demnitatea umana, faptul ca isi pervertesc vocatia ori faptul ca au milioane de euro in conturi, toate acestea nu sunt lucruri foarte grave.

Mai grav mi se pare ca acesti oameni nu sunt scosi din sistemul medical si trimisi la odihna. La fel de grav mi se pare ca profesori precum Lucan sau Florian, carora le poti contesta caracterul, dar nu profesionalismul, isi santajeaza moral pacientii prin faptul ca au constiinta clara ca sunt singurii care pot performa acele operatii.

O mama umilita si jefuita de ultimii ei bani nu va veni niciodata in fata presei sa se planga de un asemenea profesor, atata timp cat stie ca nu mai exista in toata Transilvania un alt medic, chiar si de calibru inferior, care sa ii opereze copilul.

De ce nu mai exista? Fiindca Profesorii nu vor sa creasca pe langa ei profesionisti care sa le urmeze, nu vor sa lase mostenire societatii niciun alt lastar din care sa creasca alt stejar. Ei vor sa fie singurii Stejari ai profesiei.

Au un caracter atat de josnic, incat si pe Dumnezeu l-ar factura, daca ar fi nevoie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *