Analiza

Despre mafiile mici de provincie și care sunt rădăcinile comune cu ale mafiei transpartinice naționale

Este bine să pornim de la a înțelege cum funcționează alianțele politice în România – numai în funcție de interes – și, mai ales, cum își dau la gioale “aliații”, mai abitir când sunt în alianță, decât în dușmănie. La duplicitate, nu ne bate nimeni. În septembrie 2006, românul de rând încă mai credea că există Alianța D.A. și că adevăratul dușman este PSD. Când colo, pentru a pune control pe servicii, pentru a avea cu ce și-o trage “partenerii” între ei, indiferent de cum vor face permutările viitoare pe scena politică, politicienii își puneau piedică pe coridor de câte ori aveau ocazia. Asta ne dezvăluie și trista realitate a faptului că, din cauza mentalității acestor politicieni, România a rămas tot un stat securistic, la cheremul celor care știu, și vor ști întotdeauna, cum să instrumenteze un dosar.

Este interesant faptul cum, la nominaliările lui Maior la SRI și Săftoiu la SIE din septembrie 2006, PNL s-a simțit trădat. De fapt trădat s-a simțit oportunistul “vânător de securiști” Marius Oprea care credea că va obține el nominalizarea de la SRI. Cică miza nu era controlul asupra celor două servicii (controlate oricum de prim-adjuncții lor – a căror orientare politică este dată, ca la giruete, de cine este la putere), ci a întregului sistem de securitate al României. Mai pe scurt, în epocă miza ar fi fost legată de Legile securității pentru care Băsescu și Popescu Tăriceanu se războiau încă din luna decembrie 2005. Iar autorul proiectului de legi era Marius Oprea.

Care declara că știe că există o „coaliție“ împotriva acestor proiecte și că legile au și fost modificate în sensul „captării bunăvoinței“ PD: adică STS era pregătit să treacă în subordinea lui Vasile Blaga (la Interne, alături de SPP), fiind luat din subordinea lui Zsolt Nagy (acum pușcăriaș) de la Ministerul Comunicațiilor. Cică din perioada aceea de frământări și lupte pentru acapararea serviciilor ar data ideea conform căreia șefii serviciilor ar trebui să fie numiți din Opoziție, iar “autorul” ar fi… Mircea Geoană. Adică “Prostănacul” a ieșit la televizor cu această idee – dar liberalii, deja bine montați de către cuplul Patriciu – Roșca Stănescu împotriva lui Băsescu și PD, îl suspectau de “hiclenie” pe primul – mai ales că într-o bună dimineață de luni, niște paparazzi i-au fotografiat în poarta Cotroceniului pe Geoană și Maior într-o vizită la o cafea.

Așa că liberalii au ripostat mânioși și i-au pus o piedică pe corodorul puterii lui Vasile Blaga respingându-i nominalizarea lui Alexandru Boer, șeful de cabinet, la șefia UM 0962. Să înțeleagă și acesta că nominalizarea stătea și în pixul lui Popescu Tăriceanu.

Moment în care intervine Băsescu și mută spre validare către Parlament numirea lui Claudiu Săftoiu la SIE, la pachet cu numirea lui George Maior la SRI. Istoria ne arată că mișcarea i-a reușit. Atât de bine încât Claudiu Prostoiu și-a dat cu stângu-n dreptul la șefia SIE, fiind rapid schimbat, și – împreună cu soția, celălat “Pufulete” consilier prezidențial -, s-a vărsat în PNL (cam așa se mușcă mâna care te hrănește în politică).

Nominalizările au trecut prin Parlament cu ajutorul PD, PSD, UDMR, deputații minorităților și foști și actuali măreți peneliști de ieri și de azi precum Raluca Țurcan, Cristian Boureanu șamd.

Sunt interesante declarațiile date în epocă – cine le-a făcut, cine erau și cam pe unde se regăsesc azi: în ce alianțe și grupuri de interese.

Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga, a apreciat că nominalizarea celor doi de către Băsescu arată că președintele „nu a avut nici un moment în intenție de a politiza sau de a trece în subordinea unui partid“ serviciile românești de informații. Blaga a mai spus că liberalii nu au de ce să fie supărați: „De ce să fie ei supărați, la o adică de ce să nu fie PD? Nici unul nu trebuie să fim supărați și președintele, din acest punct de vedere, a procedat foarte corect. Sunt oameni din partide care sunt supărați indiferent ce faci (…), unii sunt veșnic supărați“.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat: „Noi am făcut nominalizări în urmă cu două-trei săptămâni. Propunerea PSD pentru funcția de director al SRI a mers pe varianta nominalizării unei persoane profesioniste, capabile să îndeplinească toate cerințele unei asemenea funcții. Senatorul George Cristian Maior îndeplinește toate aceste cerințe“. El a precizat că PSD salută decizia președintelui și o va vota și în Parlament, unde speră să întrunească numărul de voturi necesar pentru ocuparea funcției respective.

Deputatul PNL George Scutaru a declarat că va propune conducerii partidului ca deputații și senatorii liberali să nu voteze propunerile președintelui Traian Băsescu privind conducerile SRI și SIE, „pentru a nu se alătura minciunii șefului statului“. „Sunt dezamăgit de declarațiile pe care unii membrii PD le-au facut, comentând propunerile pentru șefia SRI și SIE făcute de Traian Băsescu. Mă întreb daca nu cumva PD a uitat că are în statut o prevedere care interzice colaborarea cu PSD“. De asemenea, el a afirmat că și protocolul Alianței D.A. interzice colaborarea cu PSD. „Sunt surprins de tonul declarațiilor liderilor PD, care arată gradul mare de obediență față de Cotroceni. Observăm că, ușor – ușor, se pun bazele unui adevărat cult al președintelui, fiindcă propunerii de numire a unui PSD-ist în fruntea SRI i s-a răspuns cu osanale“, a adăugat parlamentarul liberal.

„Este o surpriză pentru scena politică românească, dar nu și pentru cei care de mult vorbesc despre satelizarea Partidului Social Democrat condus de Mircea Geoană. Este o confirmare că opoziția este inexistentă, iar Geoană promovează un simulacru de opoziție, de altfel extrem de neconvingătoare. Nu putem vorbi despre o alianță PD-PSD, ci de posibilitatea unei colaborări PD – Grupul de la Cluj – Mircea Geoană“, a declarat conservatorul Codrin Ștefănescu.

„Cred că Alianța se va rupe până în 2008 și asta în funcție de momentul în care PNL se va sătura de batjocura pe care o face PD“, a spus președintele PC Dan Voiculescu.

Alianța s-a rupt la 1 aprile 2007. Apoi a guvernat Popescu Tăriceanu, minoritar, cu sprijin masiv din partea PSD. După care a urmat, în 2008, Alianța de un an PDL – PSD, renăscută în 2010 ca Uniunea Social Liberală din viitoarea cenușă a Varanului. Azi PD și PNL sunt Marele și Unicul PNL. Care au crezut că se pot trata de dependență de unii singuri s-au vărsat în PLR, PMP, UNPR. George Scutaru, cel degrabă doborâtor de ANI și DNA, a fost consilierulul Marelui Mut Iohannis. La fel și Mahalache, vărsat ulterior ambasador în Englitera. Și nu trec peste guvernările Ponta fără a vă spune cam ce război se duce astăzi prin subteranele puterii pentru a se împlini adevărata miză a acesteia: trecerea în subordine a serviciilor și mai ales a surselor sale de finanțare – oamenii prosperi de afaceri.

Așa că putem să facem un salt în timp și să ne amintim toate momentele de cotitură la care unii am participat (mai ales eu, din păcate).

Imediat după decembrie 1989 mi-am zis: gata, suntem la o cotitură, nimic nu se mai poate schimba, România este pe drumul cel bun. Cotitura am văzut-o cu ochii mei: ședință de constituire a CFSN în intreprinderea unde lucram (să existe continuitate, tovarăși) și cooptarea studenților în consiliile facultăților, cu un cuvânt hotărâtor de spus, de așa manieră încât toți asistenții universitari și lectorii au ajuns curând profesori după ce și-au mazilit șefii de catedră, osificați în funcția de profesori. Vă sună cunoscută partea cu osificarea în funcții? Asta până când n-a mai fost așa de multă nevoie de cuvântul studenților în acele consilii – așa că reprezentanții studenților au fost “obeidificați”.

M-am lăsat de meserie și m-am făcut jurnalist. Asta imediat după “cotitura” cu venirea minerilor la București din ianuarie – februarie 1990 (veniți să-l apere pe Iliescu de sula-n coaste vârâtă de Coposu), cu care cică ar cam trebui să ne reconciliem.

Ca jurnalist am participat personal la cotiturile din 15 martie și 13-15 iunie 90. Din prima a renăscut SRI ca Pasărea Phoenix din cenușa Securității, în a doua și-a călit calitățile pe care le-a diversificat cu brio la “cotiturile” de la debarcarea lui Petre Roman, devalizarea Bancorex, spargerea embargolului pe Clisura Dunării, Afacerile Țigareta (câte or fi fost ele), mineriada din 99 șamd. Era o vreme când orice acneic dorea să ajungă ofițer SRI. Și ce înțelegea el din această afacere? Că este o afacere din care după un an sau doi ieși cu o bază de date despre firme și te faci consultant economic. Cam așa funcționau lucrurile prin anii 90. Și nici nu vreau să-mi amintesc cum funcționau pe vremea lui Adrian Năstase când se încălecau secreții care mai de care să comită câte un dosar, sau o arestare în plină stradă. Dacă-i ordin, ca de voie bună.

Și-acum să revenim la mafiile noastre mai mici, alea de provincie, de cartier, personale. Să vedem care le este rădăcina comună cu cele naționale și ce le dă anvergura de produc ravagii pe plan local mai dihai decât ducem după cele de mare anvergură (în primul rând că cele naționale sunt mai iute amendate, pentru câștig de imagine, decât cele locale – care beneficiază mai abitir de complicitățile locale ale oamenilor justiției).

Ce să ne mai ascundem după degete, relaţiile interlopilor cu politicienii, magistraţii, serviciile secrete, şefii poliţiei şi ai administraţiei statului au o lungă şi glorioasă tradiţie. Păi, după Decembrie 1989, cine să fi știut mai bine cum se face un ban necinstit dacă nu milițianul pus să-l păzească pe bișnițar? Uite așa, de la primul milițian, întovărășit cu vreun viitor bancher (funcționar al băncilor de stat care mai puteau să scoată niște “verzișori” sau “mărcuțe” pe piață, să fie vândute la colțul străzii), care și-au pus la punct o rețea de vânzători de valută, pasul până la primul politician care să treacă prin noul Parlament o lege a regimului valutar șamd a fost ușor. “O mână spală pe cealaltă și-amândouă rămân curate”, s-a transformat în “eu știu despre tine, tu știi despre mine, numai împreună ne merge bine”. Aceasta este povara pe care o ducem în cârcă, așa ne-am procopsit cu o mafie interlop-secreto-politico-economică și cu obrăznicia bandelor criminale care controlează strada, orașe, sectoare industriale și, deseori, chiar statul.

Deci nu este de mirare că alde Duduienii, Sadovenii, Toboșarii, Corsicanii, Gemenii, Cămătarii, Gigi Ursaru, Răgălie, Gigi Boeru, Fane Spoitoru, Nicu Gheară, Sile și Nuțu Balint, atâtea nume și tot atâtea fapte penale și legi batjocorite de către niște “legi” nescrise ale unei lumi extreme și obscure, s-au știut apărați de banii negri scurși în buzunarele celor pe care i-au sponsorizat. De unde vine, pe cale de consecință, altă povară pe care o ducem, anume că doar din patru în patru ani, în preajma alegerilor, apar ca din senin lepădate prin mass media rapoarte provenind din mediile judiciare sau dinspre serviciile secrete, care descriu năucitoare structuri mafiote, unde se împletesc tâlhăria, taxa de protecție, răpirile, tortura, racheții și ucigașii plătiți, crima și chiar asasinatele în serie. Trec alegerile, trece și “vânătoarea de monștri”.

Deci, de la epoca Ceauşescu la cea a lui Iliescu şi Năstase, trecând prin prezidențiabilii Constantinescu şi Băsescu, legăturile clanurilor interlope cu lumea de afaceri, serviciile secrete, justiţia şi clasa politică şi-au consolidat trăinicia şi ascensiunea. Că nu există dosar în care unui nume sonor din mafia clanurilor să nu i se alăture unul din ceea ce ar trebui să fie statul de drept. Că Duduienii, Cămătarii, Fane Spoitoru, Sile Pietroi, Nicu Gheară, Răgălie, Genică Boerică sau Gemenii, Toboşarii şi Bercea Mondialu’ sunt doar câteva branduri faimoase prin conexiunile la cel mai înalt nivel. Că încuscrirea lui Mircea Băsescu, fratele cu relaţii mocirloase al fostului preşedinte, cu Bercea Mondialu’, nu diferă cu nimic de cea a “judecătorului” CCR Toni Greblă cu interlopul Gore Boeru – și nici de alte încuscriri dubioase – care or mai fi existând dar nu au fost încă date pe goarnă.

Orice nouă inculpare ne arată cum dosarele şi relaţiile sunt transpartinice. Poate reușim și nu ratăm nici această “cotitură”. Că, revenind la firul roșu al problemei serviciilor, din spuma atâtor relații de cumetrie apare și Florian Coldea – asupra CV-ului căruia trebuie să ne aplecăm cu atenție pentru a demonstra că mai este mult până la o adevărată reformă a serviciilor secrete. Asta să nu mai aud opinatorii că ar trebui să iertăm anumite excese ale serviciilor secrete, că și în alte state democratice așa se procedează. Cred că așa se scuzau opinatorii și prin 1920 cu privire la NKDV și prin 1933 cu privire la Gestapo…

Că știu exact cum tăceau pe vremea democraticei Securități.

Dar ce anume fac să fie de temut și puternice micile mafii locale (de oraș, de cumetrie, de studenție) – dincolo de faptul că așa-numiții oameni ai legii de prin județe știu să mai dosească câte un dosar, să mai închidă un ochi, să nu prea fie vigilenți? „Dă-mi un nume la întâmplare din cartea de telefon” – se lăuda, nu demult, un procuror – „şi cel puţin 30 de zile pot să-mi bat joc de el, aşa nevinovat cum este”. Că avea puterea aceasta. Acum i-a fost nițel luată și pasată unui judecător de drepturi și libertăți. Care e, de obicei, un fost procuror având exact același gen de declarație în tolba cu laude profesionale. Și care face și el parte din câte un micuț cerc de interese dintr-o micuță Republică Locală Autonomă din România.

Avem la dispoziție câte dovezi doriți despre faptul că puterea unui procuror (chiar dacă s-a transformat în “judecător” de drepturi și libertăți), în ceea ce priveşte „habeas corpus” (percept definit încă din Evul Mediu) a fost și încă mai este discreţionară. Iar în ce priveşte educaţia acestora cu privire la nişte aşa-zise drepturi ale omului, ei n-au ajuns încă la capitolul „prezumţia de nevinovăţie” şi nici nu vor ajunge atâta vreme cât orice procuror/judecători de drepturi și libertăți „bun”, în accepţiunea puterii (indiferent de cine s-a perindat pe la putere), mai întâi „leagă” („bagă jos la pivniţă”) şi abia apoi începe să producă probe pentru a-şi justifica acţiunea. În România, la 26 ani de la o Revoluţie care trebuia să dea de pământ cu astfel de mentalităţi bolşevice/staliniste/kaghebiste, orice cetăţean poate fi pus în situaţia de a trebui să-şi probeze nevinovăţia că poate aşa doreşte, prin intermediul amicilor din justiția locală, orice individ care pentru interese absconse comite un denunț penal. Doar Justiţia, în România se aplică doar cu scop demolator şi nicidecum în interesul Adevărului. Deşi tancurile sovietice au plecat de prin anii ’50, “procurorii” au rămas (unii sunt aciuați și în alte domenii de activitate). Au rămas cu mentalitate, cu educaţie (dacă pot spune aşa) şi manevrabilitate de tanc sovietic. Pe lângă multiplele servicii secrete cu mentalitate securistă, precum şi poliţişti cu mentalitate de miliţieni, n-am scăpat nici de procurorii și judecătorii care încă mai acţionează ca o veritabilă „poliţie politică”.

Ce-ar mai fi de spus? Că doar prostia şi slugărnicia îşi dau mâna atunci când, în inters personal, se comit abuzuri împotriva cetăţeanului. Şi că, oricât de veşnici şi intangibili (sau, mai grav, de neînlocuit) s-ar crede unii, dreptatea îi va ajunge şi pe ei.

Iar acest material nu este o pledoarie în beneficiul borfașilor, ci una în interesul Justiției care ar cam trebui să scape de acei slujbași ai ei care încă mai fac parte din micuțe cercuri de interese locale, mici mafii de cartier din Republicile Locale Autonome din România. Cei care au impresia că fac legea pe plan local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *