Editorial

Despre eroi și morminte

de Ion Mureșan

 

Biserica întemeiază satul în cer. Monumentul eroilor îl întemeiază în Pământ și In istorie. Începând din acest 2 iunie 2019 se poate spune că Șoimenii, satul de sub Piatra Șinteului e întemeiat în Memorie. Căci prin strădania locuitorilor săi, prin strădania Consiliului local și a primarului comunei s-a ridicat un frumos monument al aducerii aminte.

Dar să explic de ce.

Când eram copil, cea mai fascinantă construcție din satul meu mi se părea Monumentul eroilor. O construcție pe cât de frumoasă, pe atât de nebăgată în seamă. Căci tururor li se părea normal că e acolo, că stă de zeci de ani nemișcată. Intrase, cum zic psihologii, în ”fondul percepției”. Era o prezență firească, cum este un copac oarecare, un salcâm, un castan, un măr.

În zilele de vară, când satul era apropape pustiu, mă apropiam cu sfială de Monument. Mă învârteam în jurul lui, citeam numele de pe plăcile de piatră: unele nume îmi erau vag familiare, altele îmi erau străine. Îmi băgam mâna pe după micile coloane, îl iscodeam în fel și chip.Nu găseam nimic. Amicile lui unghere erau goale, pustii. Nici o comoară, nici o vietate, nici un bilețel cu vreun mesaj.

Apoi, într-un an, monumentul a fost desfăcut și restaurat.Am dat târcoale micului șantier. Credeam cu tărie că, în sfârșit, voi vedea ce se ascunde în burta lui, ceva de neimaginat, ceva cutremurător, ceva secret, o TAINĂ. Dar când tablele de piatră au fost date la o parte, am văzut că înăuntru era tot piatră… Și din nou m-am întrebat: de ca să ridici o construcție monumentală, atât de solidă și de frumoasă din piatră șlefuită și scrisă ca să păstrezi înăuntrul ei piatră brută? Mă așteptam măcar sub fundația lui să se găsească oase de om, ori, de ce nu, câteva sicrie. Nimic din toate acestea nu a ieșit la iveală.

A trebuit să treacă ani buni până să-mi dau seama că ceea ce căutam eu înăuntrul Monumentului era înafara lui. Ceea ce credeam eu că e ascuns era la vedere, sub ochii mei: NUMELE.  

Numele de pe Monumentul eroilor sunt legitimația cu care o comunitate își afirmă dreptul de a trăi în locul în care trăiește. Monumentul eroilor e legitimația pe care satul o prezintă la controlul Istoriei. Balada mănăstirii Argeșului ne învată că nu se poate construi cava durabil dacă nu are la temelie o jertfă. Ei sunt jerfa care dă demnitate și speranță de dăinuire satului Căci oamenii ale căror nume sunt înscrise pe Monumente, nu au murit de vreo boală sau de bătrânețe și nu odihnesc sub o cruce în cimitirul satului. Ei au murit sub steagul unei idei, a unui ideal. Lor nu li se știe mormântul aflat în cine știe ce țări străine. O vreme i-au jelit mamele îndurerate. Dar mamele și rudele s-au dus pe rând. Poate că bătrânii își mai aduc aminte de ei, de-a cui au fost, din ce neam. Dar bătrânii se duc și ei, crucile din cimitire se părăginesc. Iar eroii își dorm somnul de veci în praful arhivelor.

Monumentul eroilor nu semnalizeează un mormînt. Monumentul eroilor dezgroapă din uitare jertfele de sânge.

Eroii noștri au placat la război. Au lăsat accasă mame, frați și surori, treburile gospodăriei lor și s-au dus. Unii s-au întors, alții, cei mai mulți, nu. Se zice că eroilor nu le-a fost frică, Ba, le-a fost. Dar au prins curaj căntând un cântec ostășesc:

”Pentru un picurel de sânge

Nu ne vom îmspăimânta, 

Frații noștri ne vor plânge,

Țara nu ne va uita”

Si murind au ajuns nemuritori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *