Jos palaria

Designerul clujean Dorin Negrau, nominalizat la Premiile Internationale Clio

Colectia prezentata de creatorul de moda Dorin Negrau la Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015 cu tinutele din colectia „Brides’S – the story continues”, inspirata din portul traditional romanesc din Transilvania, s-a bucurat de mare succes.

Designerul roman a fost nominalizat la Premiile Internationale Clio, potrivit ziare.com. Este vorba de una dintre cele mai recunoscute competitii internationale de advertising, digital, design si comunicare din lume. Festivitatea de premiere va avea loc pe 1 Octombrie la New York.

Dupa o defilare pe acelasi podium cu casele Ralph Lauren, Calvin Klein si Mark Jacobs, toate tinutele colectiei cu motive transilvane au fost cumparate si au mai venit inca 1.000 de comenzi pentru turbane asemeni celui prezentat de mireasa prezentarii, potrivit sursei citate. 

Echipa lui Negrau a precizat ca artistul si-a propus, prin aceasta colectie, sa „readuca in atentie broderiile realizate de femeile din satele de la poalele muntelui unde se afla castelul lui Dracula si unde tehnica acestor creatii a fost mostenita de la strabunii locului, care le realizau pentru insusi temutul vampir in semn de temere si jale„.

Pentru consecventa si atitudine si pentru ca duce numele Clujului la evenimente consacrate ale designului vestimentar mondial, ii spunem Jos palaria! designerului Dorin Negrau.

Foto: cotidianul.ro, Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *