Anchete

Deși există o decizie CEDO, din iunie 2016, care desființează super-imunitatea parlamentarilor-avocați, aceștia insistă

Și ce frumos îi stă mult prea cinstitului Alin Păunel Tișe printre inițiatorii acestei legi a super-imunității parlamentarilor-avocați, ne-o zice site-ul de știri Hotnews care informează cu privire la faptul că azi, plenul Camerei Deputaților urmează să dezbată proiectul de lege care acordă o imunitate suplimentară avocaților, după ce la finalul lunii iunie nu a fost adusă nici o modificare formei controversate a proiectului, în ciuda criticilor și apelului făcut de ministrul Justiției, Raluca Prună.

Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat va fi dezbatut, având raport de adoptare, și ar urma să intre la votul final al Camerei Deputatilor mâine.

Amintim că, pe 14 iunie, Comisia Juridică a adoptat un raport de admitere pentru proiectul de lege, neaducând nici o modificare, deși plenul Camerei îl trimisese înapoi la comisie tocmai pentru acest lucru, ca urmare a valului de critici publice la adresa acestui proiect. În această formă, proiectul s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței din 22 iunie, înainte de finalul sesiunii parlamentare, însă deputații nu au mai ajuns să îl dezbată. La propunerea deputatului clujean din partea UDMR Mate Andras (condamnat definitiv pentru conflict de interese), proiectul a trecut în comisie fără dezbateri. Este vorba de raportul inițial, adoptat pe 4 mai, de Comisia Juridică. Proiectul de modificare a Legii profesiei de avocat oferă imunitate avocaților – în sensul în care procurorii nu au voie să ridice înscrisuri, să pună sub sechestru sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client și avocat, nici a calculatoarelor sau telefoanelor mobile aparținând avocaților. După paradisuri fiscale, practic, șparlamentarii români vor să înființeze paradisuri infracționale.

Potrivit AFP, în 16 iunie 2016, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că justiția poate utiliza interceptările telefonice dintre un avocat și clientul sau pentru anchetarea avocatului, dar nu și a clientului său. CEDO a fost sesizată de doi avocați francezi, Jean-Pierre Versini-Campinchi și Tania Crasnianski, care au invocat o încălcare a secretului profesional în cadrul dosarului Buffalo Grill, un lanț francez de restaurante suspectat că a importat carne de vită britanică în perioada embargoului impus din cauza bolii vacii nebune. Cei doi avocați contestau folosirea de către justitție a interceptărilor conversațiilor cu clientul lor, președintele Buffalo Grill, Christian Picart. Aceste interceptări au ridicat suspiciunea că avocații au încălcat secretul profesional și ar putea fi vinovați de ultragiu la adresa unui magistrat. Sesizată, Curtea franceză de casație a autorizat această abatere de la principiul confidențialității discuțiilor între un acuzat și avocatul său, în condițiile în care avocatul poate fi vinovat de o infracțiune, chiar și străină anchetei în curs. Aceeași jurisprudență a permis justiției franceze să valideze, în martie 2015, legalitatea interceptărilor dintre Nicolas Sarkozy și avocatul sau Thierry Herzog, acuzat, alături de fostul șef de stat, de coruperea unui magistrat. CEDO a aprobat, în 16 iunie a.c., această abordare, stabilind că se poate eluda secretul profesional al avocaților atunci când conținutul interceptărilor „este de natură să stârnească suspiciunea participării chiar a avocatului la o infracțiune”. CEDO a afirmat de asemenea că este important „ca drepturile la apărare ale clientului să nu fie alterate, respectiv ca afirmațiile sale transcrise să nu fie folosite împotriva sa în procedura al cărei obiect este”.

De remarcat că inițiatorii proiectului de lege sunt, majoritatea, parlamentari-avocati:

Boboc Cătălin – senator PNL; Chelaru Ioan – senator PSD (avocat); Chiuariu Tudor-Alexandru – senator PNL (avocat); Corlățean Titus – senator PSD; Donțu Ovidiu-Liviu – senator PSD (avocat); Federovici Doina-Elena – senator PSD; Jipa Florina-Ruxandra – senator UNPR (fost avocat); Miron Vasilica-Steliana – senator PNL (avocat); Nicolae Șerban – senator PSD (avocat); Nicula Vasile-Cosmin – senator PSD; Pataki Csaba – senator UDMR; Popa Nicolae-Vlad – senator PD-L (avocat); Șova Dan-Coman – senator PSD (avocat); Tișe Alin-Păunel – senator PD-L (avocat); Adam Luminița-Pachel – deputat PP-DD (avocat); Bărbulescu Daniel-Ionuț – deputat PSD (avocat); Cătăniciu Steluța-Gustica – deputat Independent (avocat); Cseke Attila-Zoltan – deputat UDMR; Emacu Gheorghe – deputat UNPR; Fenechiu Cătălin-Daniel – deputat PP-DD (avocat); Florea Daniel – deputat PSD (avocat); Ionescu Aurelian – deputat PC (avocat); Iordache Florin – deputat PSD (avocat); Manolache Marius – deputat PSD (avocat); Mate Andras-Levente – deputat UDMR (avocat); Nicolicea Eugen – deputat UNPR; Pâslaru Florin-Costin – deputat PSD; Podașcă Gabriela-Maria – deputat PSD; Popa Radu Mihai – deputat PP-DD; Stragea Sorin Constantin – deputat PSD

 

(Sursa foto: Internet)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *