Amicii ziarului

De dragul scenariilor, scenariul meu

Lumea s-a concentrat pe “servicii” în scandalul Black Cube și tot în zona aceea s-au dus și speculațiile despre “înaltul personaj” care a autorizat operațiunea de strângere de date compromițătoare despre familia Laurei Kovesi.

Asta după ce, înainte, apăruseră informații că cei de la serviciul privat de culegere a datelor sensibile ar fi fost angajați de către cineva „extrem de bogat” și „vizat de anchetele DNA”.

Întrebare: cât de bogat este Călin Popescu Tăriceanu și cât de vizat este el într-o anchetă DNA în care se discută despre retrocedări ilegale în care ar fi implicați unii dintre foștii săi consilieri (unul în legătură directă cu Adrian Năstase)?

În dosarul retrocedărilor de terenuri din Snagov și Băneasa, alături de Remus Truică sunt implicați și un miliardat israelian, precum și șeful de cabinet al fostului premier israelian Yitzhak Rabin.

Anchetatorii spun că miliardarul israelian Benjamin Steinmetz și consultanţii Tal Silberstein şi Shimon Sheves, acesta din urmă fiind șeful de cabinet al fostului premier israelian Yitzhak Rabin, sunt urmăriți în dosarul retrocedărilor ilegale de care sunt acuzați Remus Truică și mai mulți complici. Ori Silberstein s-a ocupat de imaginea lui Adrian Năstase, apoi de cea a lui Călin Popescu Tăriceanu (parcă și a lui Traian Băsescu).

Așa că avem multe semne de întrebare: cine conduce în realitate România: SRI de mână cu DNA, butonați de către americani, care vor un loc ușor de controlat în marginea unei Europe amenințate de Putin, așa cum se tot vorbește? Sau SRI de capul lui, cu un Coldea scăpat din chingile lui Băsescu și nițel cam zdruncinat cu capul – după cum s-a lăsat să se înțeleagă?

Cât de dispuși sunt cei care au avut pâinea și cuțitul pe mână (încă le mai au și lumea are impresia că parcă s-ar sfii să le mai folosească cu aplombul cu care le foloseau) să stea în poziția ghiocel (că “stă cu ochii pe ei lumea civilizată” și le-a fost îndeajuns lecția puciului din 2012) și să accepte loviturile pe care le-au primit din partea Justiției?

Care Justiție face exces de PR și nu se mai poate manifesta decât în fața camerelor de luat vederi – motiv pentru care a început să cam plictisească, să obosească. Să nu uităm că, din cauza unor legi destul de cretine (aplicabile cu dublă măsură), la care se adaugă “educația” “descurcatului” făcută sub regimul opresiv-comunist, românii au predispoziția de a se simți amenințați de Lege și de “organele statului”.

Așa că valul de simpatie câștigat prin PR de către procurori, se pierde cu aceeași iuțeală din exces de PR și, mai ales, din cauza faptului că pare că nu există metodă de lucru – că procurorii se amestecă și acolo unde nu ar trebui să se amestece. Exemplul la îndemână este acest tur legislativ în care pare că procurrii joacă rol de Biroul Electoral Central.

De asemenea, sunt vânturate în spațiul public vulnerabilități ale șefei DNA: fratele, Sergiu Lascu, implicat în dosare de corupție la Transgaz în perioada 2009-2013 (unde funcția de director general al Transgaz a fost deținută de Florin Muntean, fost deputat și lider local al PDL, cunoscut drept un prieten apropiat al copreședintelui PNL Vasile Blaga și al tatălui actualului procuror șef al DNA, Ioan Lascu – care a deținut funcția de procuror șef al Parchetului Mediaș timp de 30 de ani), iar fostul său soț, Eduard Kovesi, a fost acuzat că ar fi furnizat date și informații de interes operativ unui ofițer de informații maghiar.

Deci, cât de ghiocei în așteptarea coasei sunt dispuși să stea cei care au fost capabili să calce toate instituțiile democratice ale României în picioare în 2012 numai să nu intre Adrian Năstase la închisoare?

Altfel trebuiesc privite mutările pe care le face Dragnea prin schimbarea lui Zgonea cu Ponta la șefia Camerei Deputaților: a treia funcție în stat. Se reconfirmă majorități parlamentare și se izolează PNL și președinția. Se reconfirmă majorități, pentru că cel de la șefia Camerei Deputaților poate fi dat jos din funcție numai de către partidul (alianța) care l-a propus, dar nu este neaparat necesar ca cel care este nou propus să și câștige – dacă nu deține o majoritate parlamentară.

Așa că asistăm la nașterea unui nou USL (PSD-ALDE-UNPR), care se va lupta cu vechiul USL (PNL Gorghiu-Blaga, ce s-a adunat pe lângă Geoană, Vanghelie și Zgonea), în încercarea de a ține pe margine și cât mai departe de putere partidele mici și de a-și securiza imunitatea penală în fața organelor de drept ale statului.

Asta înseamnă că sistemul de Justiție va fi reconfigurat (resetat, readus la nivel de PNA de pe vremea lui Năstase).

Cu un referendum de demitere al președintelui valabil cu 30% din prezența celor care votează, cu scăderea acestuia de imagine și câte măgării a făcut Klaus Werner Iohannis, tare îmi este teamă că ne îndreptăm către o nouă vară a anului 2012 – cu șanse mult mai mari de izbândă. Că mai nimeni nu se va lupta pentru Klaus Iohannis, indiferent de mizele democratice. Iar cei despre care se spune că ar butona România, dacă primesc asigurări că “va fi bine să nu fie rău” (ceea ce știu să facă toți politicienii, indiferent de culoarea lor politică), nu cred că își vor bate capul mai mult decât cu declarații. Totul e să nu curgă sânge și sugrumările să se facă în termeni democratici.

Între timp, așteptăm deciziile CCR cu privire la numărul de voturi necesar unui candidat pentru a-și exprima dreptul constituțional de a fi ales și cu privire la cele două runde de scrutin necesare alegerii primarilor. Atenție: deciziile CCR, pentru a fi valabile în timp util, trebuiesc adoptate de către Guvern prin Ordonanțe. În plus, există o discuție care afirmă că decizia CCR pentru două tururi de scrutin duce, de fapt, la reactivarea ultimei legi în vigoare – cea prin care se alegea prin votul populației șeful de consilii județene.

Dar primarul rămâne ales tot într-un singur tur de scrutin. Ceea ce înseamnă amânarea alegerilor pentru a da posibilitatea celor care vor să candideze la această funcție să își depună candidatura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *