Votul „la europene” nu beneficiază de atenția cuvenită, nici din partea cetățenilor români, nici din partea altor cetățeni ai Uniunii. Din cei aproape 400 de milioane de cetățeni cu drept de vot, participă aproximativ 172 de milioane. În 2009 s-a înregistrat cel mai mare absenteism din ultimii 30 de ani. La urne au s-au prezentat doar 43% dintre europeni, iar estimările pentru 2014 sunt și mai pesimiste, undeva pe la 40%. Din păcate hotărârile majore sunt lăsate în mâna unei minorități de alegători, care selectează o minoritate de politicieni, care, la rândul lor, fac politicile unui continent. România este, și aici, printre codașii Uniunii; în 2009 doar 30% dintre concetățenii noștri au votat pentru Parlamentul European, adică unul din trei români a decis că nu-l privesc alegerile unionale. Comparativ, în același an 90,7% dintre cetățenii din Luxemburg au votat și 90,3% dintre belgieni.
În acest context există unii lideri de opinie de la noi care susțin că boicotarea alegerilor europene ar fi un mesaj și o lecție pentru clasa politică de la București. Alții susțin că este o datorie civică aproape obligatorie prezența la urne, că ar fi o dovadă de „europenism”. Ca unul care am votat în ultimii 25 de ani la toate formele de alegeri din România post-comunistă, nu consider nici că politicienilor le pasă de protestele noastre tacite și nici că democrația se va prăbuși dacă lipsește cineva din cabina de vot. Nu cred că europarlamentarii români vor face o figură mai bună în acest mandat și nici nu am iluzii legate de promisiunile deșarte ale celor care susțin că „ne vor apăra” în timp ce fac naveta Strasbourg-Bruxelles-București, sau că acolo va fi „crema-cremelor” politichiei dâmbovițene.
Cred însă în pragmatica politică. Exprimarea votului este, cel puțin pentru mine, un exercițiu de deliberare, o manifestare personală, privată și pur politică a ceea ce cred că ar trebui să se întâmple în societatea din care fac parte. Iar viitorul european al familiei mele, al copiilor mei, al tuturor prietenilor și al oamenilor care îmi sunt dragi depinde de ceea ce se hotărăște în Parlamentul european și, mai important, în viitoarea Comisie Europeană. Imaginați-vă o clipă cum ar fi arătat România astăzi fără decizia istorică din 2007. Făceam sluj la ruși și eram o Ucraină tristă și plină de umor.
În condițiile în care euroscepticii câștigă teren, iar cei care vorbesc despre renunțarea la euro sau chiar susțin schimbarea traiectoriei integrării europene a țărilor „de rang doi” este enorm de importantă decizia cu privire la fotoliul de președinte al Comisiei Europene.
Mă duc la vot pentru că, pe de o parte, vreau să aleg între cele două „familii” politice care își dispută azi Europa. Știu că votul meu va face parte dintr-un proces care va conduce fie la numirea lui Schulz, adică a unui socialist, fie la alegerea lui Junkers, adică a unui populist de dreapta, în fruntea executivului Uniunii Europene. Și nu e puțin lucru, pentru că această Comisie, care timp de un deceniu a fost condusă de Barroso, ales indirect de Parlamentul European, este cea care implementează toate deciziile europene. Iar deciziile care se iau la Berlaymont în Bruxelles influențează în mod direct ce se întâmplă în piața Mărăști. Acolo se decid bugetele europene, acolo se fac politicile referitoare la brânza și cârnații „europeni”, tot acolo sunt elaborate legile privind etichetele la pâine și dreptul la muncă.
„România puternică” sau aducerea Europei „în fiecare casă” – electrificată sau nu – de pe plaiurile mioritice sunt simple sloganuri fără acoperire. Puterea României constă în numărul de alegători pe care îi are, în capacitatea de a impune comisari europeni, de a lua decizii la nivelul Uniunii. O strategie pro-europeană este tot ce îmi doresc. Nu vreau nici „ora Europei centrale” și nici „mișcare cu schimbare”. Vreau să fiu cetățean european, cu drepturi depline.
Pe de altă parte, rezultatele europarlamentarelor de anul acesta vor influența în mod clar alegerile prezidențiale care urmează în noiembrie. Mă voi duce la vot să transmit un semnal. Nu mi-e totuna dacă stânga pontistă va prinde aripi pentru a controla toate instituțiile statului român. Nu mi-e indiferent dacă partidele de dreapta se vor coagula sub oblăduirea lui Traian Băsescu sau dacă vom ieși din zodia băsistă. Nu e totuna pentru că scorurile electorale europene se vor transforma în atuuri pentru negocierile dinainte de alegerile din toamnă.
De aceea voi merge duminică la vot!