In vizor

De ce își merită Sebastian Ghiță statutul de fugar și de ce statul român, pe lângă că este unul de tip mafiot, este și unul cam criminal

Dragă procurorule DNA, sau oricare altă autoritate abilitată a statului acesta român,

în caz că ne citești aceste rânduri, te rugăm frumos ca, profitând de faptul că îl cauți cu adevărat pe fugarul Sebastian Ghiță pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, să-l întrebi când ai ocazia (nu-i grabă), ce și cum cu privire la contractul dintre Team Net International, membră a grupului Asesoft, și Romatsa privind aplicații de planificare și coordonare a misiunilor de căutare și salvare la sol.

Prin februarie 2009 citeam și noi prin presă, sau ascultam pe la vreo tembeliziune cum că: “Compania TeamNet International, membră a grupului Asesoft, va furniza Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian (Romatsa), pachete software pentru asistență la sol pentru aviație, în valoare de 414.900 de euro”.

Potrivit anunțului publicat de Sistemul Electronic de Achiziții Publice, firma senatorului (fost USL, fost PSD, actualmente independent) Sebastian Ghiță ar fi trebuit să pună la dispoziția Romatsa aplicații de planificare și coordonare a misiunilor de căutare și salvare la sol – pentru situații similare, dacă vă mai aduceți aminte, tragediei aviatice de la începutul anului 2014 (fix exact acum 3 ani) când un avion al SMURD s-a prăbușit pe versanții vârfului Petrești din munții Apuseni. Toate acestea (contractul, softul alea, alea) se întâmplau pe vremea când ex-primul ministru Victor Viorel Ponta era ministru pentru Relația cu Parlamentul în guvernarea PDL – PSD și, bănuim, că nu este vorba despre nici un fel de conflict de interese, de nici un trafic de influență șamd – doar este de notorietate faptul că orice ministru are câte un prieten care mai trebuie să și trăiască, nu? Și nici nu vrem, Doamne ferește, să punem vreun semn de egalitate sau să insinuăm ceva cu privire la controlul judiciar sub care a fost plasat (doar să i se dea ocazia să fugă oportun) ex-parlamentarul pentru relații de criminalitate în grup organizat cu o parte din familia ex-primului ministru Victor Ponta…

Dar insistăm să vedeți de ce a fost așa de bun softul pus la dispoziția Romatsa de către firma ex-senatorului fugar Sebastian Ghiță, încât pe victimele accidentului le-au găsit localnicii cu lanternele și nu autoritățile cu radarul. De ce a fost în halul acela de funcțional acel soft încât identificarea locului accidentului s-a făcut prin focuri de armă și strigăte, nu prin GPS așa cum era normal în deceniul doi al secolului XXI!?

Nu atât pentru faptul că pentru trei dintre cele șapte victime a fost prea târziu, Dumnezeu să le ierte și să le odihnească, cât pentru faptul că ar cam trebui să aflăm și noi pe ce anume s-au cheltuit banii smulși și din buzunarele noastre. Sperăm că nu numai pentru a se plăti excursiile de agrement și relaxare ale lui Ghiță cu Ponta în Dubai.

Dragă autoritățile competente ale statului român, chiar că am vrea să avem de ce să vă mulțumim.

Și să nu vă mai acuzăm de cârdășie de tip mafiot cu politicienii și de spaima că dacă vă faceți datoria ce-au să vă mai purece securiștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *