Daniel Buda, chiriaș pe viață la Primărie, în buricul târgului. Plătește o sumă INCREDIBIL de mică, deși primește de la Parlamentul European 4.300 euro pentru chiria cabinetului parlamentar

Europarlamentarul PNL Daniel Buda, coleg de partid cu primarul Emil Boc, are cabinet parlamentar într-un spațiu din Piața Unirii. Spațiul este închiriat de la Primărie pentru o sumă foarte mică. Tariful a fost stabilit pe baza unei Hotărâri de Consiliu Local din 2009, care permite oferirea spre închiriere a unor spații la prețuri derizorii. Deși primește de la Parlamentul European 4.300 euro pe lună pentru plata chiriei cabinetului, Buda a reușit să obțină o chirie de numai 13,80 lei pe lună.

Daniel Buda are cabinetul parlamentar din Piața Unirii de când a intrat în Parlamentul European. În mai 2019, după ce a câștigat un nou mandat, a solicitat prelungirea contractului, care i-a și fost aprobată.

„Cu ocazia alegerilor din data de 26 mai 2019, domnul europarlamentar Buda Daniel a fost reales în Parlamentul European, astfel începând cu data de 02 iulie 2019 a început un nou mandat pentru a noua legislatură. La data de 05.06.2019, domnul Buda Daniel a solicitat autorității locale prelungirea termenului contractual. În vederea analizării prelungirii termenului de locațiune, s-au întreprins demersuri cu privire la verificarea îndeplinirii obligațiilor contractuale, respectiv a fost certificat faptul că locatarul nu figurează cu restanțe, conform situației de plăți. Solicitarea a fost analizată în cadrul Comisiei mixte pentru spații cu altă destinație, în ședința din data de 05.11.2019, care reținând datele prezentate, a decis prelungirea termenului contractual, până la încetarea mandatului de europarlamentar”, se arată în proiectul de hotărâre privind prelungirea contractului.

Chiria este calculată conform Hotărârii Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr. 238/2009 și se modifică lunar, conform ratei inflației, sumă ce se va regăsi în facturile lunare emise. Astfel, Daniel Buda plătește doar 13,80 lei pe lună.

Adauga comentariu