Prietenii aia doi de care va povesteam AICI saptamana trecuta ca au facut cea mai frumoasa podgorie din judetul Cluj nu s-au lasat pana nu si-au facut langa frumoasa vie si un restaurant potrivit locului si atat de potrivit pentru cei obositi de vizita din Salina Turda, incat l-au botezat „Sarea-n bucate”, dupa basmul conului Ispirescu. Si „ca sarea-n bucate” se potriveste sa te hodinesti pe scaunul de lemn de pe terasa ciocnind cu soarele de toamna un pahar de vin.
De cand cu articolul, clujenii „de oras” au „descalecat” cu catel si purcel in primitorul restaurant si… parerile au fost aceleasi, fara exceptie: e extraordinar.
Langa Salina, ca sa fii bine la stomac si la minte
E aproape de Salina si prost sa fii, dupa ce ai iesit din frumoasa si obositoarea excursie, sa nu te opresti la locul minunat ce se afla la cativa pasi de parcare. E drept, reclama astora nu e tipatoare, nu-i cu „SERVIM CIORBA BURTA PLUS MICI – 10 RONI”.
„Sarea-n bucate” e un restaurant facut cu gust, care o sa placa si pretentiosilor dornici de un ambient select, dar si celor rafinati ce vor aprecia tusa traditionala romaneasca ce se gaseste atat in designul interior, cat si in meniu.
Primul gazdoi al restaurantului e un gratar SF imaginat de stapanii casei si unde se prajesc si carnuri, si legume, ce se ridica din dogoare cu un scripete sugubat.
Terasa e sexy, ca o frantuzoiaca ce iti arata dantela, dar inca mai vrea o cafea: trebuie sa stai putin la aer ca sa intelegi ce vreau sa spun.
Sa incercati, ca asa ies cele mai bune amintiri
Un lucru e clar: gazdele au vrut sa faca din restaurant un loc memorabil care sa epateze mai putin prin fite, ci sa impresioneze mai mult prin gustul bucatelor si prin senzatia de leneveala cu care locul te copleseste.
Ni se spune ca unii vin in week-end-uri cu familiile, ca sa mai scape de oras. Altii vin de curiozitate, sa vada podgoria. Altii vin la chefurile de companie organizate de marile corporatii din Cluj, altii ca sa serbeze cate o aniversare. Unii se ratacesc buimaci dupa tura de Salina si raman de-a dreptul perplecsi cand pleaca de la „Sarea-n bucate”: nu le vine sa creada ce frumoasa completare pentru simturi e acest restaurant dupa vizita in Salina!
Sa mergeti. Sa nu ne credeti pe cuvant. Sa incercati cu gurile voastre, sa vedeti cu ochii vostri, sa mirositi aerul de toamna cu narile voastre.
Bucatele – gatite in spiritul locului
M-am plimbat prin toate maruntaiele bucatariei, acolo unde sunt „nevazutele” si pot sa va spun ca e supra in regula. „Sarea-n bucate” nu e un restaurant de tiristi unde bucataresele se scarpina in boneta in rastimpul de fiertura a doua ciorbe. In bucataria de la „Sarea-n bucate” se folosesc ingrediente naturale de sezon provenite din targurile si pietele din apropiere. Retetele sunt inspirate din bucataria traditionala transilvaneana, sunt preparate specifice zonei, gatite fain si nu cu „desene” in farfurie.
„De-mbucat” poti sa ceri zacusca, fasole frecata, ceapa rosie de Turda, vinete de tara putin arse si tocate bine de tot. Nu va-mburdati din prima burtile, ca mai aveti si alte alea, o supa gulas de vita sau o ciorba de pui cu tarhon. Va las sa descoperiti meniul, ca nu ma plateste nimeni sa le fac reclama la oamenii astia, ci scriu ca nu cumva sa creada cele o suta douazeci si ceva de kile pe care le am ca le-am lasat de izbeliste.
Si o sa va zic doar povestea Fripturii de Turda, mandra vedeta a meniului.
Friptura de Turda e ca fetele cu tate mari din revista Burda
Ioi. Atata e de zis, atat apuci sa zici cand ti se asterne in fata celebra Friptura de Turda, ce sta tantosa si te ameteste ba cu miros de arsatura de untura, ba cu un pic de parfum de boia. Pai, friptura asta asa face inca de acum trei sute de ani si a devenit vedeta inca de pe vremea cand s-a inventat sloganul neoficial al Turzii.
Cum? Nu stiti care e sloganul neoficial al Turzii, orasul celor 3 mistere? E simplu: Turda – orasul celor 3 mistere: ciment, curve, bariere.
Iara carnea de porc, ce se lasa in darabe mai mari, sa simta crestinii ce manca, se cimenteaza de cu seara in sare, se freaca ca o curva cu praf de boia si usturoi si se lasa peste noapte la bordelul unui bait, in barierele unei caldari ce violeaza carnea in cel mai necapitalist mod cu putinta, fragezindu-i toata educatia primita in copilarie. Iara cand ii gata de scandal, cand o inteles carnea cine ii soric in casa, se arunca in untura incinsa si iese de acolo recitand psalmi pana ajunge in farfurie si, mai apoi, in burtile noastre.
Desigur, veganii vor face infarct cand vor citi aceste randuri, dar ma bazez inca pe suportul carnivorilor clujeni ce inca mai duc lumea asta in carca.
Inchei aici povestea asta ce sper sa va aduca folos la suflet. Multumit as fi de ea chiar si numai daca, trecand peste surpriza ca un Liviu Alexa poa’ sa scrie si mai relaxat, ati merge pana la oamenii astia sa le cereti sa va deie un pahar de vin si-un apus prajit, din cele tot mai putine ce-au ramas in toamna asta.
