Totul ține de educație, de cine te educă și modul în care o face. De aceea ceea ce a făcut Ecaterina Andronescu distrugând sistematic învățământul românesc este trădare de țară.
Pornim de la o afirmație, oricum este pe tapet această discuție: “Justiția e roasă de corupție”. Din public ni se răspunde că “dintotdeauna”. Și că ” nu doar Justiția” e distrusă de corupție, ci tot ceea ce ține de organizarea și funcționarea statului român. De ce? Din educație.
Dar, mai întâi să reducem acest “dintotdeauna”, să nu ajungem la originile Universului, și să raportăm discuția la trecutul apropiat: Justiția a fost coruptă în comunism și a rămas coruptă după 1990. Înainte de 1990, justiția era comunistă – “făcea dreptate” în funcție de “comandamentele” “Epocii Ceaușescu”. Ceea ce înseamnă că juriștii erau obligați să devină schizofrenici: se formau (educau) ca apărători ai Dreptului (Civil, Penal, Comercial, Internațional); luau examene la aceste materii; intrau în barouri, magistratură, procuratură, unde ceea ce-nvățaseră în facultate nu făcea cât o ceapă degerată dacă “suna” vreun mahăr comunist, sau dacă se băga “Secu” pe fir. Practica lor devenea “izvor de Drept”, de la ei “învățau meserie” promoțiile și generațiile următoare. Așa s-au format generații întregi de învățăcei care au devenit învățători, care au puit alți învățăcei – generații de “schizo”, care una spuneau (atunci, în particular, acum, în public) și alta fumau (la locul de muncă; și atunci, și acum) – cu deplină convingere, în ambele situații.
Multă vreme după 1989 (cred că și azi mai găsim astfel de dinozauri în sistem; iar dacă s-au pensionat, le-au rămas pe poziții „progeniturile” educaționale), generația anilor 1950 a condus Justiția. Înaltele și Supremele Curți, Consiliile, Judecătoriile șamd încă mai sunt imaginea generației staliniste, “coaptă” în ceaușism. Ar putea arăta Justiția altfel de cum arată? Evident, nu.
De ce “evident”?
Că măcar legile fizicii încă n-au reușit politicienii să le modifice prin Ordonanțe de Urgență de Nevoi Personale.
Așa că, dacă un organism sănătos combate imunitar „intrusul”, este valabilă și reciproca – un organism putred otrăvește și, în final, omoară sănătosul/viul. Astfel că un tânăr jurist este ejectat de sistem dacă nu se conformează regulilor acestuia. Asta dacă nu i-ați uitat măcar pe Cristian Panait și pe Alexandru Lele. Așa funcționează sistemul “mafiot” – își apără cu dinții și ghearele “modul de funcționare”, chiar și atunci când asta poate duce la autodistrugere.
Ni se șoptește de pe margini că omul se naște bun de la natură, dar că societatea îl corupe. Cert este că omul nu se naște corupt “de la natură”, ci “devine” (sau nu) în funcție de tipul de societate în care trăiește. Un ins rebel, încearcă să schimbe “regulile jocului” dar, cu o revoltă singulară nu faci primăvară în sistem. Mai ales că oamenii aleg calea minimei rezistențe: se conformează. Doar „capul plecat, sabia nu-l taie”. Cine se mai sacrifică azi în beneficiul celorlalți, cine mai are acest curaj și altruismul necesar? Mai ales când societatea noastră nu numai că nu încurajează acest tip uman, ci îl extermină cu predilecție, din cauză că sunt în joc uriașe interese, sistemice.
Este unul din motivele pentru care campaniile anticorupție sunt “denunțate” ca fiind “politice”, că arestările și punerile sub acuzare sunt “cu dedicație”. Vorbim aici de rațiuni de strategie politică. Închipuiți-vă că un partid aflat la putere ar decide “să-și facă curățenie în propria ogradă”. Primul rezultat ar fi dezertarea în masă a membrilor săi, către alte partide. Apoi, ar urma sinuciderea politică, căci, conform “regulilor jocului democratic”, s-ar impune și schimbarea de guvern (Putere). Așa că, “e preferabil” să faci “dreptate” în tabăra adversă, “dând la câini” și pe unii dintre ai tăi. Niște praf în ochi. Din păcate, deocamdată, din motivele pe care le-am expus la începutul acestui material, acesta e singurul tip de justiție posibil în România de azi.
Este motivul pentru care nu prea sunt încununate de succes campaniile anticorpuție de la noi. “Atacă” sectorial, incomplet și, în pofida unor acțiuni în forță, “de imagine” (“arestările spectaculoase” fiind specia cea mai duboasă a actului de justiție), rezultatele sunt cvasinule. Din cauză că sistemul pe care și l-au clădit pentru propria siguranță se-ntoarce împotriva “justițiarilor”.
Vorbim despre sistemul legislativ înarmat cu “codul de procedură” care “taie” orice efort antisistem. O altă moștenire a educației dobândite sub comunism, extensia “instrucțiunilor de aplicare a legii”, care ajungeau le “performanța” de a o aplica fix invers decât prevedeau articolele de lege.