Eveniment

Cursurile nu vor fi reluate fizic după 15 mai. Daniel DAVID: „Această decizie nu ne afectează. Suntem pregătiți să ne adaptăm noilor condiții”

Decizia de a NU redeschide instituțiile de învățământ superior, dar și cele din învățământul preuniversitar a fost anunțată luni de către Klaus Iohannis în cadrul obișnuitei declarații de presă de la ora 14:00. Cum va afecta această hotărâre încheierea anului universitar ori susținerea examenelor și obținerea diplomelor?

Rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, profesorul Daniel David apreciază că instituția pe care o reprezintă este pregătită să facă față oricărei situații provocatoare după ridicarea stării de urgență din data de 15 mai 2020, iar UBB a luat deja în calcul trei scenarii. 

Oricum, după cum notează Daniel David, flexibilitatea și inovația reprezintă două condiții esențiale pentru instituțiile de învățământ, superior sau preuniversitar, în condiții de criză. 

„Această decizie nu ne afectează.

Am fost și suntem pregătiți pentru trei scenarii:

primul scenariu, să ne întoarcem la varianta tradițională, când o să lase timpurile. 

2. Să facem toate activitățile fundamentale, și anume, examenele, absolvirea și chiar examenul de admitere, într-o variantă online. 

Și a treia variantă, una intermediară între cele două, în funcție de ce se va întâmpla exact în 15 mai 2020, așteptăm să vedem ce vor spune ordonanțele sau actele din 15 mai.

Și ne vom adapta în funcție de ce vom afla atunci.

Oricum, n-am pornit cu ideea că studenții se vor întoarce neapărat din 15 mai la cursuri, iar noi suntem interesați să-i ajutăm și să nu le afectăm parcursul de viață prin oprirea activităților academice, obținerea diplomelor ș.a.m.d.”, a declarat Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, pentru Ziar de Cluj.

Și înscrierea pentru noul an universitar va fi operată tot în format online:

„Noi am deschis platforma pentru pre-înscrierea celor din învățământul preuniversitar în Universitate.

Prin urmare, suntem pregătiți, după 15 mai, să ne adaptăm noilor condiții, suntem suficient de flexibili să găsim varianta oportună astfel încât să funcționăm în cadrul condițiilor care vor fi precizate în 15 mai”, a adăugat Daniel David. 

În privința modului în care va fi afectată activitatea învățământului preuniversitar, în urma deciziei președintelui Klaus Iohannis, conform căreia doar elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor fi nevoiți să susțină examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, iar activitatea celorlalte clase urmând să rămână suspendată, rectorul UBB a declarat că acestea trebuie să dea dovadă de „flexibilitate” pentru a face față acestei perioade de criză:

„Cred că și învățământul preuniversitar trebuie să fie suficient de dinamic și flexibil.

Criza este o perioadă în care fiecare trebuie să fie inovativ”, a conchis rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, profesorul Daniel David. 

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni în cadrul unei conferințe de presă că grădinițele, școlile și universitățile nu se mai redeschid în acest an școlar.

Elevii din anii terminali, clasele a VIII-a și a XII-a, vor reveni la școală în luna Iunie pentru a se pregăti pentru examenele care se vor organiza conform calendarului inițial stabilit de Ministerul Educației și Cercetării. 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *