Cum se obține certificatul de deces și adeverința de înhumare în timpul stării de urgență. Ce trebuie să știe familiile îndoliate?

Familia unei persoane decedate în tipul stării de urgență nu mai trebuie să se prezinte la Primărie pentru a obține certificatul de deces. Tot procesul necesar obținerii autorizației de înhumare se va realiza printr-o comunicare electronică între medicul care întocmește certificatul constatator al decesului și ofițerul de stare civilă din cadrul Primăriei.

”În ceea ce privește Serviciul Stare Civilă – Compartimentul Decese, nu mai este necesară deplasarea la ghișeu în vederea depunerii documentelor pentru înhumare. Primăria Cluj-Napoca corespondează direct cu instituțiile sanitare care au constatat decesele, adeverințele de înhumare se transmit prin email către aceste instituții, iar certificatele de deces vor fi eliberate după încheierea stării de urgență, pe bază de programare”, potrivit Primăriei Cluj-Napoca.

MEDICUL SAU PERSOANA DESEMNATĂ de la nivelul spitalului/unității medicale/Serviciului de medicină legală/medicilor de familie aflați pe raza municipiului va transmite prin intermediul poștei electronice către Serviciul stare civilă din cadrul Primăriei următoarele documente:

a) certificatul medical constatator al decesului;

b) actul de identitate al defunctului;

c) în lipsa actului de identitate se va transmite dovada eliberată de instituțiile competente (Poliție, Parchet) prin care se confirmă datele de identificare ale defunctului.

2. OFIȚERUL DE STARE CIVILĂ ulterior întocmirii actului de deces va transmite unității medicale tot prin poștă electronică securizată adeverința de înhumare/incinerare, document ce va fi înmânat aparținătorului defunctului.

Certificatele de deces vor fi eliberate după încheierea stării de urgență, pe bază de programare

Măsura a fost luată pe întreaga perioadă de a stării de urgență, în conformitate cu radiograma nr. 3220473/27.03.2020 emisă de Ministerul Afacerilor Interne, Direcția de Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Adauga comentariu