Cum, nu știați? Ei sunt CLUJENII care vor să-l înlocuiască pe Klaus Iohannis în noiembrie 2019

Alegerile prezidențiale în România sunt mereu fascinante. Trecând peste candidații pe care îi propun partidele mari, întotdeauna vor rămâne în memoria colectivă „piticii” cu șanse nule de a câștiga alegerile. Ne referim la candidații independenți sau, după caz, aparținători ai unor partide necunoscute.

Cluj-Napoca are în acest moment TREI astfel de candidați pregătiți să îl detroneze pe Iohannis în noiembrie. Asta, desigur, dacă vor reuși să strângă cele 200.000 de semnături necesare pentru a intra în cursă. Ca o paranteză, trebuie menționat că aceste candidaturi sunt cel mai probabil o tentativă de a câștiga notorietate. Pentru că, într-adevăr, cu 200.000 de semnături în spate poți mai ușor să avansezi ierarhic pe scara politică. Mai mult, dacă la alegeri faci o surpriză plăcută, te-ai putea trezi cu o ofertă interesantă din partea unui partid serios.

Cine poate ajunge Președintele României?

Conform Constituției, pentru a candida, un cetățean român domiciliat în România trebuie să aibă „vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de Președinte al României”. Cu mențiunea că  „nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică”.

200.000 de semnături pentru a fi luați în considerare

Intenția de a ajunge președinte e doar primul pas. Pentru a deveni oficial candidat, e necesară strângerea a 200.000 de semnături de la tot atâţia cetăţeni cu drept de vot, pe listele de susţinere. Acesta reprezintă de fapt primul test adevărat pentru un candidat independent. 

Cluj-Napoca, centrul politic al României
Momentan, Cluj-Napoca propune trei candidați pentru alegerile prezidențiale. Vorbim despre Gheorghe Funar, Ramona Ioana Bruynseels și Livia Boila. Dacă ar fi să ne luăm după fostul președinte Traian Băsescu, Dana Gârbovan (din partea PSD) ar putea fi al 4-lea clujean care visează la Cotroceni. Dacă și Ioan Aurel Pop, rectorul UBB, ar fi cedat presiunii mediatice, ne-am fi ales cu CINCI candidați. O cifră fabuloasă. 

Revenind la cei trei candidați din Cluj-Napoca, Ziar de Cluj vă prezintă în ordinea notorietății lista:

1. Gheorghe Funar, Partidul România Noastră
Slogan oficial: „Primul președinte român al României post-decembriste”
Slogan neoficial: „Cum, nu știați? Evreii și reptilienii l-au omorât pe Eminescu”


Pe Gheorghe Funar îl cunoaște toată România. După moartea lui Vadim Tudor, e probabil singurul greu din PRM care a rămas în viață pe scena politică, sau în general. După ce a pierdut Clujul în detrimentul lui Emil Boc acum 100 de ani, Funar a dispărut din spațiul public, însă s-a întors în forță cu un interviu eveniment în Adevărul. „Cum, nu știați?” a devenit în 2016 viral, după ce fostul primar al Clujului explica, extrem de sigur pe el, cum Eminescu a fost omorât de evrei, cum evreii au dat cu gaze la Colectiv, cum dacii sunt gaura din macaroană. Mai mult, teoria relativității i-ar fi aparținut inițial lui Eminescu, dar a fost jefuit de nimeni altul decât evreul Albert Einsten. În 2019, Funar se întoarce în forță pentru a fi primul președinte român din istoria post-decembristă a țării noastre. Pentru cei ce nu știau, toți președinții noștri de după 1990, au fost evrei malefici. Exceptându-l pe Emil Constantinescu. Constantinescu a fost un țap.

NOTA Ziar de Cluj 4.5 reptilieni
E greu să ne decidem când vine vorba de Gheorghe Funar. De cunoscut, e cunoscut, însă și Vadim Tudor era cunoscut și nu era neapărat un lucru bun. De dragul băncilor tricolore din Clujul anilor 90, pentru că suntem nostalgici, îi oferim 4.5 reptilieni. 


2. Ramona Ioana Bruynseels, Partidul Puterii Umaniste
Slogan oficial: „RAMONA IOANA PREȘEDINTE”
Slogan neoficial: „Nu, nu m-am inspirat de la Hillary Clinton”


 

Orice se poate spune despre Ramona Ioana, cum îi place să se recomande, însă nu poți spune că nu are stil. În primul rând, a ales excelent partidul (vorbim despre Partidul Puterii Umaniste). După vorbele marelui Gheorghe Hagi, „omul este o persoană umană”, așa că e lesne de înțeles că vor fi destui care vor rezona cu Ramona Ioana. Când nu ai cu cine vota, mai bine să votezi cu un partid de oameni, nu? Că doar nu își vei pune ștampila pe partidul caprelor. Mai apoi, trebuie remarcată campania pe model democrat american, à la Hillary Clinton. Fost consilier de stat, școlit la Harvard, Bruynseels este cu siguranță o apariție interesantă pe scena politică. 

NOTA Ziar de Cluj 7.5 democrați americani
Obiectiv, știm cu toții că are șansa porcului de Crăciun la aceste alegeri. Însă, cu puțină ambiție și noroc, sunt șanse extrem de mari ca Ramona Ioana Bruynseels să fie o constantă în politica românească a următorilor ani. Îi oferim 7.5 democrați americani, pentru că, deși se inspiră pe față din campaniile din SUA, 100 de Jack Daniels are un gust mai bun în comparație cu 100 de Russian Standard.

3. Livia Boila, candidat independent

Slogan oficial: „Un om bun președinte”
Slogan neoficial: „Sunt rudă cu Iuliu Maniu. Nu ai auzit de Iuliu Maniu? Click AICI

VIDEO Internetul nu ne-a fost de ajutor

Livia Iosefina Boila se recomandă drept descendentă a lui Iuliu Maniu. „Străbunica Elena MANIU, sora marelui om politic, unificator de țară Iuliu MANIU”, stă scris cu mândrie pe site-ul oficial al candidatului. De profesie psiholog, Boila are următoarea viziune pentru atunci când va ajunge președinte: „Românii să fie din ce în ce mai sănătoși fizic, psihic și spiritual. Nici un român să nu mai sufere de foame. Nici un român să nu mai meargă la toaletă în afara locuinței. Numărul avorturilor la cerere să scadă până la dispariție. Democrația și economia de piață să nu fie percepute ca obligații, ci ca cea mai bună opțiune existentă. Nesimțiții și nepăsătorii să se transforme pe cât posibil în ființe umane ok. Schimbarea în mod apreciativ a mentalității despre femei în general, în funcții de conducere sau nu. România Mare și bine văzută în Uniunea Europeană. Pe cât posibil să explicăm tuturor ce s-a întâmplat în perioada comunistă, dar și în ultimii 30 de ani, cu date concrete”. Concluziile le puteți trage singuri. 

NOTA Ziar de Cluj Nu ne putem decide
De obicei suntem răutăcioși, însă aici ne confruntăm cu o situație ciudată. Așa cum nu putem da o notă unui pahar cu apă, fiindcă e doar un pahar cu apă, nici în acest caz nu ne putem hazarda la considerații. 

Cu cine se va bate Iohannis?
Momentan, Klaus Iohannis pare sigur de un nou mandat. Lucrurile s-ar putea schimba interesant dacă bursa zvonurilor va avea dreptate și Viorica Dăncilă va ceda locul unui alt candidat din partea PSD, sau dacă Dan Barna de la USR va fi înlocuit de Laura Codruța Kovesi (așa cum ciripesc păsărelele prin pădure). Pe lista pestriță a contracandidaților lui Iohannis se adaugă Mircea Diaconu, Theodor Paleologu (PMP), Miron Cozma sau Florentin Pandele (primarul din Voluntari, soțul Gabrielei Firea). La care adăugăm, desigur, o serie de candidați necunoscuți. 

Foto: captura Adevarul, Facebook Ramona Ioana, Facebook Livia Boila. 

Adauga comentariu