Amicii ziarului

Cum inteleg programatorii si capsunarii Romania lucrului bine facut

De cateva zile, au inceput sa vina acasa romanii din strainatate. Vin sa isi petreaca sarbatorile in sanul familiei ramase in tara. Unii vin cu portbagajele pline de alimente si genti, incat ai impresia ca sunt din asociatiile de ajutor pentru Uganda. Coboara din masini cu aerul de om realizat si pe care nu il mai poti invata prea multe pentru ca le-a cam trait pe toate, vorbind tare si cu accent italian si salutand pe toata lumea cu „ciao” si „ola”.

Anul acesta, mai mult ca si in alti ani chiar, au senzatia ca vin ca si niste trupe eliberatoare. Trupe care, in opinia lor, au reusit sa ne redea tara inapoi. Ii auzi impaunandu-se cu faptul ca ne-au eliberat de comunism si ca ne-au redat demnitatea. Toti cei cu care m-am intalnit au tinut sa imi spuna lucrurile acestea. Ma uitam mirat cum niste oameni simpli, care de mult nu mai inteleg nimic din tot ce se intampla in tara, isi aroga statutul de revolutionari in slujba binelui. Aceiasi oameni care pana mai ieri se numeau capsunari si ingrijitori de mosi si babe acum se autointituleaza „diaspora”. Toate povestile lor incep cu amintirea alegerilor si negresit cu sintagma atat de draga lor „noi, diaspora”. E un fel de mangaiere a lor dupa toti anii astia in care cei de acasa ii numeau „capsunari” si „spalatori de cururi”.

Am incercat sa ii fac sa inteleaga pe toti cei cu care am vorbit despre asta, ca au pierdut esenta mesajului electoral. Romania lucrului bine facut este un mesaj greu care ne trimite la munca si ne indeamna la seriozitate. Un mesaj care, daca esti cinstit cu tine, nu face altceva decat sa te faca sa te rusinezi pentru felul in care arata Romania acum.

Am senzatia ca diaspora nu intelege ca nu de felul asta de ajutor aveam nevoie, ci de actiuni coerente si responsabile. Multi dintre cei care se bateau cu politia prin Franta si Italia in ziua alegerilor dorindu-si sa voteze impotriva comunismului au uitat ca ne-au lasat noua copiii sa ii crestem. Eu cred ca nu s-au gandit niciun moment la faptul ca progeniturile lor sunt educate pe banii contribuabililor din Romania. Nu s-au gandit ca ei nu au participat cu niciun leu la pensia parintilor lor. Au lasat totul in seama platitorilor de impozite din tara si au plecat sa isi caute norocul prin lume, iar acum isi aroga dreptul de a face revolutie de la distanta.

 

Asa ca, draga diaspora, cum iti place sa te numesti acum, te asteptam acasa. Te asteptam sa construim Romania lucrului bine facut. Unul dintre lucrurile bine facute ar fi sa participi la sistemul de sanatate cu impozite pentru a putea avea grija de parintii tai. Un alt lucru bine facut ar fi sa platesi impozite in tara pentru a putea sa iti educam copiii corect. Nu este suficient sa comentezi despre faptul ca in tara asta nu se face nimic bine, ar trebui sa cotizezi, pentru ca nu poti face educatie, sanatate si protectie sociala fara bani. Nu este corect sa iti rupi spatele te miri pe unde dupa care sa vii sa te tratezi in Romania in sistemul de stat. Nu este corect sa critici invatamantul cand tu nu dai niciun ban acolo. Nu este corect sa ceri ceva de unde tu nu ai pus nimic.

Acestea sunt cateva din lucrurile care le poti face bine pentru tara. Nu mai folositi slogane si nu mai faceti atata caz de marea voastra realizare din ziua alegerilor. Nu va mai cramponati de dreptul cetatenilor la vot si nu mai faceti atata tevatura. Aveti o viata inainte sa votati insa lucrul bine facut il puteti face incepand de azi.

O alta clasa care poate fi numita diaspora si care actioneaza si se comporta la fel sunt programatorii. Ii poti numi diaspora pentru ca si ei sunt un fel de capsunari care muncesc pentru alte piete si nu platesc aproape nimic in Romania. Acesti truditori care au senzatia ca muncesc in Romania, dar, de fapt, nu este asa. Un alt fel de capsunari, dar care isi permit luxul sa faca munca din tara. O alta clasa devenita peste noapte revolutionara, dar care nu are nicio treaba cu tara.

 

Am urmarit in ziua alegerilor cum dragii si minunatii programatori, care fie vorba intre noi au devenit o clasa sociala in Romania, isi afisau pe pagina de Facebook sloganul „ne-am luat tara inapoi”. Foarte simpatici cu totii si plini de spume la gura cand vorbeau despre comunism si cum putem sa il inlaturam votand corect. Spun simpatici pentru ca aproape niciunul nu era nascut la Revolutie si, dupa mai multe discutii avute cu ei de-a lungul timpului, sunt si fara cunostinte elementare de economie. Altfel oameni buni si muncitori ca si capsunarii, dar care nu vor sa vada adevarul. Aceeasi atitudine de oameni carora li se cuvine totul din partea tarii dar care nu inteleg ca nici ei si nici firmele unde lucreaza ei nu platesc impozite statului roman pentru ca sunt scutite.

 

La fel cum am spus si in cazul capsunarilor, dragi programatori, nu mai cereti nimic de unde nu puneti si incepand de maine faceti o adevarat revolutie in Romania boicotandu-i pe patronii vostri si obligandu-i sa plateasca impozite de 16% pe profit. Ah, si inca ceva: sa ii fortati sa isi declare profitul. Uitandu-ne pe cifrele de afaceri ale marilor firme de soft clujene, profitul declarat este minuscul. 

Cu banii aia, putem face Romania lucrului bine facut. De maine incetati sa mai primiti banii pe PFA unde platiti un impozit de 3 % si cereti sa platiti impozite reale asa cum platesc toti cei care trudesc in Romania lucrului bine facut. Nu va mai fofilati aidoma capsunarilor pentru ca tara nu este un izvor nesecat asa cum va imaginati voi.

Nu poate construi autostrazi pentru masinutele voastre scumpe si nu are de unde plati pensii parintilor vostri daca voi continuati sa faceti acest fel de evaziune care o mai si numiti ”legala”. Ganditi-va ca pentru fiecare salariu de 2000 de euro pe care il primiti ar trebui sa platiti doar voi, fara impozitele firmei statul ar trebui sa primeasca cel putin 577 euro. Vi se pare mult? Ei bine asta plateste fiecare angajat din Romania lucrului bine facut. Daca de maine 20 000 de programatori si firmele unde lucreaza ar plati impozite Romaniei lucrului bine facut, statul ar incasa pentru fiecare angajat 1137 euro. Stiti cati kilometri de autostrada se pot face cu banii pe care voi ii evazionati intr-un an? Stiti ce pensii ar putea sa plateasca statul avand banii astia? Stiti cum ar arata spitalele romanesti?

 

Stiti cum se numeste facilitatea de care beneficiati voi intr-o lume civilizata? Discriminare! Daca veti continua sa beneficiati de pe urmele discriminarii in detrimentul celor care platesc corect impozite in tara asta atunci nu va diferentiati cu nimic de clasa care conducea regimul comunist iar revolutia voastra devine nelegitima si de suprafata.

 

Asa ca, dragi programatori si dragi capsunari din diaspora, mai ganditi-va cand vorbiti despre Romania lucrului bine facut, pentru ca tara voastra are nevoie de actiune, nu de slogane si votand un presedinte fara sa il sprijini cu fapte nu faci altceva decat sa fii un adevarat comunist care viseaza la un tatuc care sa ii conduca destinul si care de dragul puterii se face ca nu observa o clasa privilegiata. Iar presedintele Iohannis nu pare unul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *