Cum gândea Horia Nasra în urmă cu o săptămână, când a demisionat din PSD?

Schimbare de perspectivă, traseism sau cacealma politică? Deputatul Horia Nasra, s-a răzgândit miercuri și s-a reînscris în PSD susținând că ”partidul are nevoie de el”, chiar dacă lansase săptămâna trecută critici vehemente împotriva conducerii formațiunii, numindu-i pe primii trei oameni din PSD – Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici și Mihai Fifor – drept ”triumviratul falimentului”, notează G4Media.ro

”Din păcate, în PSD valorile care stau la baza partidului şi tot ce înseamnă ideologie nu se mai respectă, conducerea este una mediocră şi aici mă refer la triumviratul falimentului (Dăncilă – Fifor – Teodorovici) din PSD. Sper ca PSD să nu aibă soarta PNŢCD şi le doresc foştilor mei colegi cât mai curând, să scape de această conducere falimentară şi nefastă, cea mai slabă conducere a PSD”, scrisese Nasra pe Facebook pe 2 octombrie, ziua în care a demisionat din PSD și s-a înscris în Pro România.

”Am intrat într-o echipă tot de stânga, cu oameni valoroşi, cu un preşedinte harnic şi dornic să ia măsuri bune pentru români şi mă bucur că alături de mine sunt în continuare colegii din Cluj, din PSD, Remus Lapusan, Cornel Itu, Ilea Vasile şi în următoarele zile încă câteva sute de colegi vor veni în echipa PRO România Cluj. Cât despre colegii care încă nu au plecat din PSD, sunt convins că la un moment dat ne vom reîntâlni într-un nou proiect politic de stânga”, a mai scris el.

Astăzi, la fix o săptămână de la plecare, Nasra și-a anunțat reîntoarcerea în partidul condus de ”triumviratul falimentului”, justificând că partidul în care și-a petrecut tinerețea are nevoie de el.

Și publicația Hotnews.ro notează pe marginea deciziei a spiritului contradictoriu specific lui Horia Nasra, care a ajuns la mintea din urmă a românului, că acesta, alături de Cornel Itu nu vor mai vota moțiunea de cenzură întrucât au realizat în timp de 5 zile de traseism politic că eroarea „poate fi îndreptată”.

sursa captură: hotnews.ro

 

 

 

 

featured image: horianasra/paginapersonalădefacebook

Adauga comentariu