Cum am devenit abstinent electoral și de ce merg mâine să dau oralul înapoi

Fiindcă în ultima lună, în ultima viață, toți v-au spus povești, o să vă spun și eu astăzi o poveste. Însă una adevărată.

În urmă cu un deceniu, când nu lucram în presă, atras de viața publică a cetății, întâmplarea a făcut să devin membru PNL. Mergeam la ședințe, participam activ la campaniile electorale, la chefuri, la ieșirile publice și private, la școlile de vară cu tinerii liberali din întreaga țară, la tot ce însemna pe atunci activitate de partid.

Cu toate că pe vremea aceea mă pasiona politica, cel puțin o dată la două-trei luni ajungeam să fiu scârbit la maximum de ceea ce vedeam în partid.

Mi se făcea greață de lipsa de principii, de oamenii ahtiați după o putere cu care nu voiau să facă administrație, ci afaceri necinstite.

Îmi era silă de lupta intestină, de alegerile interne, în care colegii își dădeau la gioale porcește, cu nesimțire, doar ca să prindă o funcție în biroul politic municipal, județean sau național, pentru ca din acea postură să poată obține beneficii personale: sinecuri, de obicei – joburi de directorași, din care să nu muncească mare lucru, dar să fie bine plătiți.

Țin și acum minte cum, în ultima campanie în care m-am implicat activ pentru PNL, mi-am spus, pe o ploaie mocănească, în timp ce împărțeam fluturași: „Asta e ultima dată când mai votez, ăștia nu merită susținuți, mai bine îmi văd de viața mea personală!”

Și m-am ținut oarecum de cuvânt. Am votat sporadic în ultimii zece ani, de cele mai multe ori preferând să stau acasă.

Însă acum, după o lungă abstinență electorală, două principii de viață, de la care nu vreau să abdic, îmi spun să merg la vot: demnitatea și reciprocitatea.

După ce în spațiul public s-a strigat cu voluptate „*uie PSD”, simt nevoia să merg să le întorc oralul celor care, până acum, s-au considerat îndreptățiți numai să dea. În viața asta, ceea ce dai, trebuie să și primești. Așa e corect. Și, pentru că acum am ocazia, eu mă duc să vă dau. Fiindcă ceea ce se strigă public, mă privește și pe mine. Și dacă societatea a fost îmbâcsită de *uia dată de unii, chiar dacă nu mi s-a adresat personal mie, vreau să contribui duminică și eu, cu votul meu, la echilibrarea balanței demnității tuturor.

Când *uia e unilaterală, e un act de nesimțire pentru cel care dă și de umilință pentru cine primește. Însă, atunci când și iei, dar și dai, poate fi la mijloc chiar o relație de dragoste. Din dragoste pentru demnitatea noastră, de indivizi care activăm în acest mediu social în care oralul se strigă cu mândrie, mă simt dator mâine să merg să întorc *uia.

Am devenit abstinent electoral după ce am cunoscut viața intimă a unui partid plin de corupți și de mârlani, care nu meritau și nu merită susținuți vreodată. Însă, acum, *uia care a scos lumea în stradă, mă va scoate și pe mine la vot.

Sper ca luni să îi văd ștergându-se la gură pe cei care până acum doar s-au desfăcut la pantaloni.

#*uiepnlsiusr

Adauga comentariu