Aroganta si increderea prosteasca in sine a politicienilor europeni fac ca Europa sa para cel mai sigur loc de pe pamant. Insa nu este nici pe departe asa. Neputinta politicienilor in a gasi metode de stimulare a economiei la nivel european face ca increderea cetatenilor in puterea manageriala a acestora sa devina din ce in ce mai mica. Dupa cinci ani de criza, discursul politic in intreaga Europa este bazat in continuare pe austeritate. Nimeni nu pare sa accepte faptul ca Europa a pierdut suprematia industriala. Nimeni nu vrea sa inteleaga ca propria lacomie, specifica de altfel europenilor, si snobismul care ne caracterizeaza au facut ca incet-incet puterea industriala sa se mute in Asia. Dorinta marilor corporatii de a realiza profituri tot mai mari impletita cu puterea redusa de a intelege asta a politicienilor a facut ca Europa sa devina putin cam neincapatoare pentru toti cetatenii ei.
Neincrederea in actuala clasa politica este oarecum indreptatita. Atata vreme cat aceiasi politicieni dadeau cu doua maini drepturi inventate poporului doar de dragul jocului electoral, iar acum cer inapoi de frica falimentului, este firesc sa nu mai beneficieze de incredere. Toate acestea nu ar fi atat de grave daca politicienii si-ar recunoaste neputinta si ar incerca sa coaguleze puterea maselor prin decizii rationale si actiuni coerente care sa isi arate rezultatele in pasi mici, dar vizibili. Inconstienta lor face ca totul sa para atat de opac si fara sfarsit incat increderea cetatenilor in sistem este pusa la grea incercare, iar notiunea de stat-natiune este dusa in derizoriu chiar de catre politicienii care ar trebui sa fie garantii acestui pact.
Criza economica nu a trecut, insa perceptia noastra dupa cinci ani este diferita. Am reusit sa acceptam ca toti acei ani au fost un fel de all-inclusive iar acum ne bucuram si de ‘pinge-tava, insa prin ceea ce trecem acum fara sa ne dam seama este o criza de ordin spiritual. Si nu spun toate acestea gratuit, dar vad in ultimii ani cat de mult creste exaltarea religioasa a unora, in timp ce altii se indeparteaza de credinta si biserica simtindu-se tradati oarecum de Dumnezeu.
Acest comportament ciudat poate fi identificat de fapt ca mutatie culturala pe care masele o traiesc datorita abandonului pe care il resimt din partea celor care ar trebui sa ii protejeze. Este la fel ca si in cazul Marii Epidemii de Ciuma din secolul XIV care a decimat o mare parte a populatiei Europei si care reuseste sa zdruncine la nivelul mental al maselor atotputernicia Bisericii Catolice. Asa si acum, in deznadejde, oamenii alearga catre ceea ce pare mai palpabil pe moment.
Ce nu stiu insa politicienii este faptul ca acesta este semnalul de alarma care ar trebui sa ii trezeasca si sa constientizeze ca, prin comportamentul lor incoerent, hranesc nationalismul si extremismul care zace in toate mintile europenilor. Daca politicienii tarilor numite „dezvoltate” ale Europei vor continua sa le spuna alegatorilor ca cetatenii de mana a treia din est le vor lua locurile de munca si vor veni in Franta si Marea Britanie sa ii fure si sa cerseasca, nu vor face nimic mai mult decat sa nasca in sufletele oamenilor sentimentul ca sunt invadati si furati cu legea in mana si vor considera legea europeana care da dreptul la libera circulatie si munca a cetatenilor UE drept un abuz grosolan.
In acest fel, nu va trece mult si neputinta politicienilor ascunsa dupa sperietori ieftine va genera o noua etapa a crizei care, de fapt, este si cea mai periculoasa, adica cea identitara. O etapa perfida care va fi speculata cu generozitate de lideri din umbra care abia asteapta sa fructifice neputinta unei clase politice in declin. “Lideri noi pentru vremuri noi” se vor intitula acesti profeti ai bunastarii, iar ce va urma este o amenintare la securitate si pace in Europa. Nu ar trebui sa uitam nici un moment cum, dupa criza din 1929-1933, Europa a reusit sa nasca una dintre cele mai bolnave minti ale umanitatii in persoana lui Adolf Hitler. Ferm si plin de bune intentii initial, reuseste sa speculeze sistemul politico-economic slabit de criza si sa traga intreaga lume in jocul nationalismului promitand bunastare celor care il urmeaza. La fel si atunci, politicienii nu mai aveau ce promite iar noul lider stia sa arate cu degetul catre evrei generand astfel acelasi tip de tinta falsa pe care o vad acum aruncata in persoana celor din est care vor veni si vor lua locurile de munca ale occidentalilor.
Lupi in blana de oaie sunt autointitulatii eurosceptici, un soi de oportunisti care sapa la temelia unei societati unit-europene in formare si care simt mai bine decat noi toti mirosul sangelui ce va sa vie si din care sa se infrupte. Eu insa traiesc cu speranta ca, dupa aceasta ciuma spirituala, va urma o noua Renastere care va inalta omenirea si nu un nou Hitler care va face din nou omenirea sa nu se poata privi in oglinda multa vreme.