Credeţi că merită ca Primăria să mai cheltuie alţi 91.000 de euro pentru fântâna arteziană din Avram Iancu?

Municipalitatea clujeană cheltuie bani degeaba pentru întreținerea fântânilor arteziene din oraş, deoarece acestea se află în paragină, indiferent de anotimp. Firma Servinstal primește 271.543 de lei în fiecare an, în baza unui contract cadru de mentenanţă pentru se ocupa de buna funcţionare a celor 14 fântâni arteziene aflate în administrarea primăriei. Recent, mai marii oraşului s-au gândit că e timpul să îmbunătăţească cu nu mai puţin de 91.000 mii de euro funcţionalitatea fântânii cântătoare din Piaţa Avram Iancu. 

Cele 14 fântâni arteziene aflate în administrarea primăriei sunt situate în Parcul Central, în faţa Prefecturii, în Piaţa Avram Iancu, în Piaţa Mihai Viteazu, în parcul de joacă de lângă Cluj Arena, lângă Complexul Minerva, lângă Complexul Union, în Piaţa Gării, în spatele bisericii Sf. Petru din Mărăşti, pe bulevardul Eroilor două, în Piaţa Unirii, în Parcul Rozelor, în Parcul Tulcea şi în Parcul Farmec. 

Problemele care pot să apară la buna funcţionare cad în sarcina Servinstal Import Export SRL, companie care a încheiat în 2016 un contract cadru de prestări servicii pentru o perioadă de 2 ani. Valoarea contractului este de  511.615 lei sumă maximă ce poate fi decontată. Pe lângă deconturile către firma Servinstal, municipalitatea mai are şi alte cheltuieli cu întreţinerea fântânilor arteziene din oraş.

Recent, Primăria Cluj-Napoca a scos la licitaţie achiziţionarea de componente electrice pentru sistemul de automatizare a fântânii din Piaţa Avram Iancu. Astfel, în 24 martie pe site-ul e-licitaţie.ro s-a anunţat că municipiul Cluj-Napoca doreşte să încheie un acord cadru cu o  valoare  maximă de 411.761 lei în vederea achiziţionării de componente electrice pentru sistemul de automatizare a fântânii arteziene din Piaţa Avram Iancu. Cu alte cuvinte, şi pe înţelesul tuturor sistemul electric de automatizare şi programare la fântânii cântătoare din Piaţa Avram Iancu va fi modernizat prin faptul că se vor monta instalaţii electrice mai bune. Nu va fi o noutate ca ulterior primăria să mai organizeze o licitaţie cu procedură simplificată pentru a schimba sistemul audio pentru încântarea auzului celor care trec prin piaţă. 

Deşi perioada de transmitere a ofertelor s-a încheiat în 10 aprilie, reprezentanţii primăriei au refuzat, azi 18 aprilie, să ofere informaţii privind numărul firmelor interesate iar de numele acestora nici nu mai trebuie pomenit. Ziar de Cluj le adresează clujenilor întrebarea: e necesar ca municipalitatea să cheltuie aproximativ 91.000 de euro pentru a înlcoui cablurile sistemului electric de la fântâna arteziană din Avram Iancu sau dacă aceşti bani ar putea fi utilizaţi pentru a înocui leagănele din locurile de joacă din cartiere. 

Comentarii

Dragos

18.04.2017 23:04

Un kitch mai mare decât această fântână e doar statuia lui Avram Iancu (un mare erou național, care nu merită o asemenea rușine de statuie). 

Adauga comentariu