Copiii obligaţi să cerşească: minciuni şi scenarii demne de Oscar. Decembrie e luna cerşetorilor

Luna decembrie scoate pe străzi crema cerşetoriei. Copii, părinţi, bunici, majoritatea bine organizaţi pe clanuri sau familii, dar şi indivizi ieşiţi de unii singuri îşi pun cum ştiu ei mai bine în valoare „talentele”, pentru a scoate de la clujeni cât mai mulţi bani.

Cerşetorii sunt tot mai inventivi. Deja s-a trecut peste banalul „dă-mi şi mie 50 de bani sau un leu” şi „n-am lapte la copil”. Acum, cerşetorii au poveşti cu detalii fascinante, mulţi sunt curăţei şi vorbesc frumos, unii vin cu numere de teatru.

Femei cu 3-4 copilaşi mucoşi şi murdari de ţi se rupe sufletul atrag atenţia gravidelor sau a proaspeţilor părinţi. Bătrânelele care plâng îi înduplecă pe cei crescuţi de bunici. Ologii rup sufletele şi îi facă să-şi deschidă buzunarele pe cei care au cazuri în familie.

Însă skillurile cerşetorilor au fost îmbunătăţite simţitor, în ultimii ani. Am putea crede că există o academie unde se predau tehnici de cerşit, cursuri de actorie şi de dezvoltare a imaginaţiei.

Acordeonul şi căţelul

Cei care trec frecvent prin faţa magazinului Sora nu se poate să nu fi observat o acordeonistă care rar nimereşte acordurile, însoţită de un câine din rasa Chow-Chow. Câinele e îngrijit, pare bine hrănit şi adeseori poartă ochelari de soare stil „police”, atrăgând privirile, dar şi bani de la trecători.

Tigrii şi acordeonul

La câteva sute de metri, o femeie şi un copil, îmbrăcaţi în tigri şi cu feţele pictate, aşteaptă milă sau aprobarea trecătorilor pentru ceea ce fac.

Femeia cânta la acordeon, în timp ce copilul ţine o pălărie în care aşteaptă să adune bani. Femeia refuză să vorbească când vede aparatul, însă îi îmbie pe trecători să se oprească şi să lase ceva în pălărie.

Copilul stă pe ghetele femeii, însă ochii îi sunt atât de trişti, încât îţi vine să-l iei de mână şi să-l trimiţi la joacă. Sau măcar la grădiniţă, căci acolo e locul copiilor, nu la cerşit sau la reprezentaţii stradale.

Bătrâna şi accidentul

Lângă cinema Victoria, o bătrânică plânge în batistă şi parcă şi mai tare, când trece pe lângă ea o victimă sigură. Câte un tânăr inimos se opreşte şi-o întreabă „Ce-ai păţit, mamaie?” Şi de acolo începe o adevărată demonstraţie de măiestrie. Talentată bătrânică îşi dă ochii peste cap, că are o nepoată călcată de maşină, în spital. Nu a putut lua lucrurile fetei şi nu mai are cu ce ajunge acasă, că nu are niciun ban, a dat toţi banii din casă că să ajungă la Cluj, la fată. Şi bătrâna spune că are nevoie de (în funcţie de tipul de fraier, cum e îmbrăcat, frezat) între 40 şi 130 de lei, ca să ajungă undeva, într-un cătun din Sălaj. Şi nu au fost puţini cei care au scos din buzunar. Atnci când şi noi i-am oferit doi lei a întrebat ce ar putea face cu banii aceia. „Măcar de bilet până la gară”. A plescăit nemulţumită, a mornăit un „să-ţi deie Dumnezeu sănătate!” şi a continuat să plângă.

În ultima lună, niciun accident ca cel descris de femeie, nicio pacientă cu numele sau semnalmentele date de ea sau din localitatea pomenită.

Eugen şi cei 5 fraţi

Un tânăr cu ochi de un albastru tulburător se apropie de tine şi îţi spune blând: „Eu sunt Eugen şi nu cerşesc. Vreau doar să-mi ajut cei 5 fraţi. Nu vreau bani, ci doar scutece pentru fratele meu aflat în spital, cu arsuri, în urma unui incendiu care a avut loc acum două săptămâni (despre care a vuit presa)”. Păi cum să nu-ţi vină să-i dai?

În fapt, Eugen (17 ani) are doar un frate mai mare şi o soră mai mică, sunt sănătoşi cu toţii şi, deşi o duc greu, locuind pe stradaCantonului, au venitul minim garantat. Eugen cerşeşte şi aduce constant acasă mâncare, bani, scutece şi ce mai reuşeşte să capete de la clujenii sufletişti.

Copii de împrumut

Sunt şi femei care chiar nasc pe bandă rulantă, pentru alocaţia de 200 de lei, dar şi femei care „împrumută” nepoţi sau copiii vecinelor, pentru a putea cerşi.

Stau cu pruncii în braţe şi apelează la mila trecătorilor, povestind despre cum îşi caută de lucru, măcar 4 ore pe zi, ca să ducă de mâncare şi copiilor rămaşi acasă.

„Asta n-are copii, sunt ai soră-sii. Vine de lângă Gherla la cerşit, dar e asistată socal şi ia bani de la primărie”, comentează o altă femeie care o recunoaşte.

Şi sărac, şi cu pretenţii

La uşa redacţiei bate cineva de 3 ori scurt, apoi apasă pe clanţă şi intră. E o femeie cu 3 copii care ne cere bani. Unul dintre colegi îi oferă iaurtul pe care şi-l adusese. Femeia se uită lung şi întreabă: „Bani nu aveţi?” Era chiar ofuscată de gest, că mâncare îi dă toată lumea, dar ei bani îi trebuie, că mai are de luat şi de altele, nu numai lapte şi pâine.

„Bani nu le dau, însă unei femei şi copilului le-am cumpărat alimente de vreo 50 de lei. Le-a luat femeia şi mi-a mulţumit, dar m-a rugat să îi dau şi nişte hăinuţe, că mai are o faţă mică, acasă. Am adunat hainele mai bune care rămăseseră de la fetiţa mea şi i le-am dat cu drag, deşi multe fuseseră purtate o dată sau de două ori. A doua zi le-am găsit la ghenă. M-a durut sufletul, sincer vă spun”, zice Anca.

Şi doamna Maria s-a simţit jignită, atunci când a găsit haina de piele care fusese a soţului său aruncată după o maşină, la câţiva metri de casă. „A venit un copil dezbrăcat, să-i dau ceva bani sau mâncare. Bani chiar nu aveam de unde, însă i-am adus haina de piele pe care o comandasem pentru soţ. Nu a apucat să o poarte, că l-a luat Domnul”, începe să plângă femeia.

Există şi contra-exemple

„Am fost şi eu într-o situaţie disperată. Nu mai aveam nimic, eram fugită de acasă şi ruptă de o familie care mă abuzase şi mă umilise în toate modurile posibile. Am fost tentată să cerşesc, însă nu am făcut-o. Şi nu pentru că era peste demnitatea mea, ci pentru că nu am vrut să îi arăt copilului meu calea asta. Am început să fac curat în mai multe scări de bloc, iar oamenii au văzut că sunt harnică şi cinstită. O doamnă m-a lăsat să stau într-o cameră pe care nu o folosea, dar mi-am plătit mereu cheltuielile şi îi făceam în schimb menaj şi cumpărături, aveam grijă de ea. Le mulţumesc celor care au crezut în mine şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi i-a scos în cale. Dar mâna nu am întins-o, că să capăt pe nedrept sau nemuncit„, povesteşte o femeie care a reuşit să se ridice muncind. Face menaj şi îşi creşte copilul cu demnitate.

Dacă adulţii aleg singuri să cerşească, copiii nu au această opţiune. Ei nu au dreptul să spună NU.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se autosesizează

„În astfel de situaţie, referindu-ne la ceea ce înseamnă fenomenul cerşetoriei, fenomenul copiilor străzii, DGASPC se autosesizează atunci când observă astfel de fenomene sau este sesizată de instituţii precum Poliţia, Primăria, Poliţia Locală sau pur şi simplu de cetăţeni.

În momentul în care se ia cunoştinţă de un astfel de fenomen, se intervine şi se lucrează direct cu familia, în situaţia în care cei la care ne referim au domiciliul pe raza judeţului Cluj. Dacă nu au domiciliul pe raza judeţului Cluj, sunt orientaţi către judeţele de reşedinţă.

În privinţa acestui fenomen se lucrează foarte mult pe prevenţie, pe tot parcursul anului. Este sensibilizată populaţia, se aduce la cunoştinţă că cerşetoria este o modalitate de exploatare a copilului, că este un abuz asupra copilului, motiv pentru care fenomenul trebuie în primul rând prevenit”, a declarat Nicoleta Molnar, director adjunct DGASPC.

Cerşetoria ca meserie

Constatăm tot mai des că, pe lângă persoanele care chiar nu au după ce bea apă, şi care cerşesc împinşi de nevoie, apare cerşetoria ca meserie. Şi, pentru unii, e chiar bănoasă.