Consum de droguri și alcool în Mărăști, vizavi de un loc de joacă pentru copii?

DIICOT Cluj a întocmit, în anul 2018, 1455 de dosare pentru infracțiuni de trafic și deținere de droguri, de 3,5 ori mai multe față de anul 2017. Suntem pe locul II în țară, după București, la capitolul droguri și drogați. Anul trecut, aproximativ o dată la două zile, câte un minor aflat sub influența substanțelor psihoactive a ajuns la un spital din Cluj-Napoca. Dacă luăm în calcul și adulții, câte un clujean a ajuns în fiecare zi la spital anul trecut în urma consumului de droguri.

Îngrijorător este faptul că numărul consumatorilor crește de la un an la altul, în timp de vârsta acestora scade. Și nici nu e de mirare, din moment ce autoritățile nu fac nimic pentru a preveni răspândirea acestui flagel.

În Mărăști, de exemplu, vizavi de un loc de joacă pentru copii, găsim un loc de consum, sub podul Aurel Vlaicu:

Aici se bea și se consumă inclusiv droguri injectabile, după cum putem vedea în imaginile de mai sus.

În Clujul de 5 stele, consumul de droguri este ascuns sub preș și încurajat prin întoarcerea privirii. Ne lăudăm doar cu locurile fruntașe în clasamentele care ne avantajează și ignorăm faptul că suntem primii din provincie în topul consumului de droguri.

Adauga comentariu