Din oras

Constructorii si arhitectii clujeni le fac doua stadioane oltenilor

Potrivit site-ului Novacescu.ro, modelul clujean de construire a infrastructurii sportive, care a transformat municipiul de pe Somes in capitala sportului romanesc, a fost preluat dincolo de Carpati si de alte autoritati locale. Daca in primii ani dupa 2012 oltenii, in frunte cu energica primarita a Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, ii ironizau pe clujeni pe diverse chestiuni, acum au decis sa puna in aplicare modelul clujean la ei acasa. Ca sa le reuseasca proiectul de a avea stadioane moderne la preturi rezonabile, au contractat, prin licitatie publica, firme clujene de constructii si proiectare. Asa se face ca acelasi consortiu de de firme care a ridicat „Cluj Arena”, construieste acum doua stadioane moderne la Craiova si Tg Jiu (click pe galeria foto). Este vorba despre asocierea dintre constructorul  ACI Cluj S.A., proiectantul Dico&Tiganas din Cluj Napoca si firma ConA din Sibiu. Clujenii, alaturi de sibieni, au reusit sa  coaguleze o echipa performanta pentru „design and build”, cu arhitecti, ingineri si antreprenori care lucreaza impreuna ca o orchestra.

Presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, Serban Tiganas arata ca „experienta dobandita la Cluj cu cele doua lucrari, mai intai tribuna noua a stadionului CFR si mai apoi Cluj Arena ne-a permis sa acumulam o stiinta necesara conceperii unor constructii foarte pretentioase, precum stadioanele.” 

Acesta arata ca „stadioanele sunt atat robuste cat si delicate, avand nevoie de multa experienta alaturi de inovatie pentru a tine costurile sub control si a oferi un echilibru perfect intre confort si atractivitate. La Tirgu Jiu noul stadion pentru Pandurii va fi o placa turnanta intre oras si parc, iar la Craiova noul „Ion Oblemenco” va relansa pasiunile alb-albastrilor si amintirile inca vii ale vremurilor bune.”

Noul  „Ion Oblemenco” este o lucrare de mare complexitate si finete inginereasca, iar specialistii clujeni si sibieni impresioneaza autoritatile si publicul din inima Olteniei prin ritmul alert in care lucreaza, prin solutiile ingineresti, tehnologiile speciale si utilajele ce le folosesc. Toate aceste resurse sunt necesare, intrucat provocarile sunt pe masura. Sunt elocvente cateva amanunte. Structura pamantului si panza de apa freatica i-au obligat pe constructorii de la ACI Cluj si ConA sa duca fundatiile pana la 20 metri in adancime. in acelasi timp, suprastructura metalica a stadionului (acoperisul), impune o consola de 50 de metri, care se afla la aproximativ 50 de metri deasupra suprafetei de joc. 

Arhitectura acestui stadion este de exceptie, fiind o creatie a arhitectului clujean Serban Tiganas, care este si presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania. Arhitectura acestui stadion este de exceptie, fiind inspirata din „Oul” lui Brancusi. Arena sportiva va avea o capacitate de 30.960 locuri si va costa peste 158,7 mil lei + TVA. Semnificativ este faptul ca studiul de fezabilitate comandat de Primaria Craiova stipula ca pretul de cost al acestui stadion urma sa fie de peste 100 de milioane de euro. Si in aceasta chestiune esentiala s-a remarcat modelul clujean de evaluare si de construire, la preturi corecte. Stadionul din Craiova va avea 6 etaje, heliport, tribune acoperite, restaurante, un minihotel cu 40 de camere pentru sportivi şi spatii comerciale şi de antrenament, precum si o parcare supraterana cu 414 locuri. Spectatorii din tribune vor fi protejati de intemperii printr-un sistem complex de acoperire, cu o structura metalica cu suprafete fixe opace si transparente. Intrarea in stadion se va face printr-o piazzeta, iar stadionul este inconjurat de un inel de circulatie pentru pietoni, care ofera o priveliste placuta zonei. Un amanunt aparte – amuzant – care a trebuit rezolvat de arhitectii clujeni, la cererea infocatilor suporteri olteni, a fost sa modifice proiectul si sa fie amplasate scaune demontabile in zona peluzei, pentru ca ei sa poata sari in timpul meciului. in ceea ce priveste noul stadion Municipal din Tg. Jiu, acesta va avea o capacitate de 12.500 locuri si va costa  peste 100 milioane lei. In proiect mai exista si o cladire de birouri administrative/cluburi sportive si o cladire pentru cazarea sportivilor. 

Ioan Aschilean, presedintele Consiliului de Administratie al ACI Cluj S.A., sustine ca „stadionul de la Craiova este mai dificil de executat decat Cluj Arena din cauza conditiilor de teren, dar mai ales din cauza structurii metalice complexe, necesare pentru executarea acoperisului. Cu toate acestea atat proiectantii, cat si inginerii clujeni au gasit cele mai bune solutii tehnice pentru realizarea acestei lucrari complexe.” La randul sau, Dorin Aschilean, directorul general al companiei clujene de constructii arata ca „este o provocare pentru noi sa construim doua stadioane in acelasi timp. Este necesar un efort mare din punct de vedere al asigurarii resurselor tehnice si de personal, insa suntem pregatiti si avem know-how-ul necesar pentru a realiza si finaliza, in cele mai bune conditii si la termen, cele doua lucrari. Sa construiesti, ca firma clujeana, doua stadioane in acelasi timp, cred ca este un bun renume si pentru potentialul Clujului.” Acest fapt este confirmat si de presedintele ConA Sibiu, Mircea Bulboaca, care preciza intr-o declaratie ca in Romania, dar si in Europa sunt putine companii si asocieri care pot sa faca  asemenea lucrari in sistem “design and build”. Mai precizam ca ambele stadioane au inceput sa fie construite in a doua parte a anului 2015 si au ca termen contractual de finalizare primul trimestru al anului 2017. Ambele stadioane vor putea gazdui meciuri in cupele europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *