Consilierii județeni clujeni, contre pe tema Aeroportului. Tișe: ”Dacă Aeroportul nu are bani să plătească și solicită ajutor, să spună asta”

În ședința Consiliului Județean Cluj de azi au avut loc discuții aprinse pe tema avizului solicitat de Aeroport pentru amânarea ratelor la creditul contractat pentru lucrările la pistă. Deși unii consilieri județeni se așteptau că acest proiect să se regăsească pe ordinea de zi, Alin Tișe a declarat că va analiza cererea și în ședința viitoare va reveni cu un punct de vedere.

”Mă așteptam să văd pe ordinea zi un proiect care să răspundă solicitărilor venite de la Aeroport. Vă rog să ne precizați dacă vom răspunde sau nu vom răspunde solicitărilor lor”, potrivit consilierului județean Vasile Sălățioan

Tișe a declarat cu nonșalanță că el nu a văzut adresa, a citi doar în presa, asta deși le-a transmis încă de săptămâna trecută consilierilor județeni că dacă Aeroportul nu mai poate să își plătească creditul vor fi executați silit.

”Eu nu am văzut adresa, am văzut în presă doar că au solicitat o amânare a ratelor, am văzut că are resursele necesare să își plătească ratele. Discutăm de un credit foarte mic, de 1 milion de euro, pentru o societate cum este Aeroportul nu poate să fie o problemă, un credit de 1 milion de euro care este împărțit în rate. Vom analiza solicitarea venită și vom vedea în ce măsură dacă are resurse financiare așa cum susține se impune amânarea, sau ar fi de preferat să își plătească ratele. Am răspuns la o altă adresă prin care solicită să plătim cofinanțarea de la Consiliul Județean pentru proiectele europene, Aeroportul trimite zeci de adrese săptămânal pe care nu le citește nimeni”, potrivit președintelui Consiliului Județean Alin Tișe.

Tișe nu consideră că amânarea ratelor este oportună mai ales dacă Aeroportul susține că are bani, iar dacă nu are banii pentru plata ratelor să trimită o adresă în care să specifice acest lucru și să slicite ajutorul Consiliului Județean.

”Dacă voi considera oportun voi promova un proiect după ce voi studia hotărârea, dacă voi considera că nu e oportun pentru că sunt bani în bugetul Aeroportului atunci consilierii vor putea să propună ei un proiect de hotărâre. Eu nu sunt obligat să promovez un proiect de hotărâre pe care îl solicită Aeroportului dacă nu consider că e oportun, dar poate să îl promoveze altcineva dacă se consideră că e oportun. La rate de câteva de zeci de mii de euro nu se justifică să te îndatorezi cu o sumă mult mai mare, mai ales că Aeroportul are bani să plătească. Dacă n-ar avea bani, ar trebui să ne scrie, vă rugăm aprobați amânarea. Vom lămuri această problemă, are sau nu are bani și dumneavoastră veți decide. Dacă aeroportul nu plătește acest credit pentru care se cere amânarea plății CJ Cluj va fi executat silit ca și garant. Cei care au votat acordarea creditului vor răspunde personal. A fost mitig, demonstrații, s-a spus că Consiliul Județean sabotează dezvoltarea Aeroportului. Dacă nu au bani să plătească, și solicită ajutor, să spună asta. Pe de o parte spun că au bani, de pe altă parte nu pot să plătească un credit de 1 milion de euro. Ei spun că au bani, dar că totuși nu vor să plătească. Dacă ai bani plătește, nu te încărca cu creditele pentru 9 luni”, a explicat Tișe.

Consilierul Județean Dorel Secară consideră că nu ar trebui să existe astfel de amenințări, deoarece este drum lung până să se ajungă la executarea silită. 

”Ar trebui ca niciun consilier județean să nu își asume niciodată să voteze un proiect de dezvoltare care implimcă un credit la o societatea aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj. Cred că nu este cazul să repetăm acest soi de amenințări. Până la executarea silită este un drum lung. Acum este legal ca Aeroportul să ceară amânarea plății ratelor până în decembrie. Dacă va fi cazul vom plăti, eu de mult îmi doresc să fiu acționar la un aeroport și acum am această oportunitate”, potrivit lui Secară.

Ulterior s-a stârnit o dispută aprinsă între Alin Tișe și Vladimir Mătușan, fiecare încercând să își impună punctul de vedere. Redăm discuția celor doi:

Mătușan: Nu poți să fie executați silit consilierii județeni sau să se îndrepte împotriva lor Consiliul Județean decât în cazul în care vine Curtea de Conturi și stabilește că greșit și cu încălcarea legii au votat un proiect de hotărâre. Dacă proiectul de hotărâre este legal atunci nu există niciun motiv, chiar dacă nu se plătesc ratele creditelor să fie executați consilierii județeni. Haideți să nu dezinformăm colegii.

Tișe:Eu am o altă părere și atunci când se va pune problema executării silite vă asigur că voi acționa.

Mătușan: Dacă ei consideră că este mai bine să plătească salarii din banii care îi au..,

Tișe: Pot și eu să consider altceva

Mătușan: Noi putem să aprobăm sau nu.

Tișe: Nu aveați nicio obligație să aprobați și să garantați acel credit. Nu este prima hotărâre luată de Consiliul Județean sub presiunea oamenilor care au ieșit în stradă sub amenințarea că sabotăm aeroportului. S-a spus că consilierii aleși politic sabotează Aeroportului. Iată cu și-au planificat cheltuielile că în prima săptămână de criză au fost nevoiți să dea oameni în șomaj, să reducă timpul de lucru. Asta se înseamnă buget echilibrat? Voi analiza cererea și voi avea un punct de vedere. Dar dacă consilierii județeni primesc adrese de la Aeroport, eu mi-am blocat mailul nu primesc, pot să propună un proiect de hotărâre.

Mătușan: Toți Consilierii Județeni au susținut dezvoltarea aeroportului. Niciun consilier județean nu a luat decizii la presiunea străzii.

Tișe: Dumneavoastră trebuie să înețelegi ca și consilier județean că nu sunteți în subordinea Aeroportului.

Mătușan: Corect, dar vreau să mă asigur că o instituție aflată în subordinea Consiliului Județean trăiește. Au fost în mandatul acesta multe eșecuri. Să nu vorbim de Clujana sau de RADP.

Tișe: Dacă crește sau nu este vina lui Alin Tișe, m-am dus să fur banii de la vreo entitate? Ce măsuri ați luat împotriva celor care au făcut management defectuos la diferite societăți sau regii?

Mătușan: Nu mi se pare normal că dumneavoastră ca președinte să spuneți că v-ați blocat mailul ca să nu primiți mailuri de la o instituție din subordine.

Tișe: Mailurile instituției trebuie folosite nu cele personale. Aeroportul ne invadează cu e-mailuri peste tot. Și o parte dintre consilierii județeni au cerut să nu fie bombardați cu e-mailuri.

Aeroportul Internațional Avram Iancu a luat decizia să solicite amânarea plății ratelor la creditul contractat în 2014, potrivit facilităților oferite de Guvern prin Ordonanța 37. Aeroportul are nevoie de avizul Consiliului Județean ca și garant al creditului pentru a solicita băncii această amânare. Potrivit directorului David Ciceo Aeroportul nu se află în incapacitate de plată, stă bine din punct de vedere financiar, iar această măsură este una de siguranță pentru a asigura fincționarea aeroportului având în vedere că nu există o certitudine privind încasările pe care instituția le va avea.

Citește și:
Tișe dezinformează consilierii județeni. Ciceo:”Aeroportul are o situație financiară bună, nu este în incapacitate de plată”

Adauga comentariu