Consilier judeţean UDMR despre trecerea stadionului în patrimoniul primăriei: ”De ce Primăria nu ne cere aeroportul, muzeele sau... de ce să nu le dăm şi clădirea CJ”

Cluj Arena va rămâne fără obiect de activitate, adică nu va mai exista de la 31 octombrie, conform votului consilierilor judeţeni. Soluţia aleasă pecetluită în şedinţa de ieri era cunoscută încă de acum un an, de când primăria a pus poprire pe conturile societăţii Cluj Arena pentru neplata impozitului pe clădire. O dată cu intrarea stadionului în domeniul public al judeţului Cluj dispare obligativitatea impozitului pe imobil, fapt ce va determina municipalitatea să treacă la măsura recuperării creanţei de aproximativ 3,3 milioane de euro direct de la societatea Cluj Arena. Conştient că acestă sumă nu va fi obţinută prin valorificarea activelor societăţii,  Emil Boc vrea cu titlu gratuit, şi utilizând maşina de vot de la CL şi CJ, ca stadionul să fie transferat în domeniul public al municipiului. Construit din bugetul judeţean cu 26,6 milioane de euro, investiţia în arena din Parcul Central a privat o mulţime de alte investiţii prioritare pentru judeţ, cum ar fi drumurile aflate într-o stare extrem de precară sau construirea unui spital monobloc. La următoarea şedinţă a deliberativului judeţean rămâne de văzut dacă voinţa politică va fi deasupra conştiinţei aleşilor şi, amăgiţi de argumentele şi vorbele mieroase ale lui Emil Boc, consilierii judeţeni vor ceda GRATUIT stadionul municipiului. UDMR-ul este cel care va decide soarta stadionului. 


Potrivit calculelor matematice, pentru ca Stadionul să treacă în patrimoniul public al municipiului Cluj-Napoca sunt necesare minim 25 de voturi. În condiţiile în care PSD-ul şi-a exprimat clar poziţia cu privire la faptul că nu doreşte înstrăinarea stadionului, numărul consilierilor PNL şi UDMR este suficient pentru ca proiectul de hotărâre ce vizează cedarea către primăria condusă de Emil Boc a imobilului să treacă. În acest sens, Ziar de Cluj a solicitat un punct de vedere al grupului consilierilor judeţeni ai UDMR, prin vocea vicepreşedintelui executivului,Vakar Istvan. 

“Trecerea societăţii Cluj Arena în insolvenţă e problema preşedintelui cum să decidă. Trecerea unui obiect de patrimoniu de extrem de mare valoare dintr-o proprietate în alta e total o altă discuţie. Nu depinde doar de voturile UDMR, depinde de voturile tuturor pentru că, dacă sunt 25 de voturi, atunci trece proiectul. Noi, în primul rând, trebuie să vedem interesul judeţului şi după aceea alte interese. Deocamdată noi nu am făcut o analiză politică. Economic, în timp, nu ştiu dacă a renunţa la un asemenea obiect de patrimoniu este o decizie bună. Nu ştiu să spun în acest moment. Nu avem o decizie clară, deocamdată. Colegii îmi spun că: “atunci să te gândeşti să dai un bun, când toate celelalte probleme sunt rezolvate”. Când te gândeşti la faptul că patrimoniul tău este la un moment dat evaluat într-o viziune de credit poate trebuie să te gândeşti de două ori”, a declarat Vakar Istvan.

Vicepreşedintele Vakar Istvan a afirmat că înainte de a-şi exprima votul privind trecerea imobilului la primărie, trebuie să consulte societatea civilă. 

“Pentru o astfel de decizie trebuie ascultată şi societatea civilă. Nu poţi da un bun aşa mare fără a avea o viziune clară de ce îl dai. Acel vot de ieri nu reprezintă pasul de a da primăriei stadionul. Acel vot trebuia să existe, stadionul  fiind în patrimoniul public al judeţului nu mai există posibilitatea de impozitare, ceea ce este un lucru bun. S-a propus acest lucru şi în vechiul mandat, inclusiv să se plătească datoria. Suma datorată pentru impozitul pe clădire nu este pierdere a primăriei şi nu este o vinovăţie a Consiliului Judeţean deoarece, dacă s-ar fi considerat că trebuie plătite aceste taxe şi impozite, exact la fel de datoare era şi primăria să atenţioneze, să solicite Consiliului Judeţean că are o datorie de plătit, la fel cum solicită contribuabilului simplu în scrisoarea aceea celebră prin care arată ce s-a făcut din banii şi impozitele sale. CJ nu a primit niciodată o asemena notificare, deci este o valoare virtuală acei aşa+zişi 3,3 milioane de euro. Nu e o pierdere a unei entităţi faţă de cealaltă", a declarat Vakar Istvan.

Grupul consilierilor judeţeni va vota abia după ce va fi prezentat referatul de motivare al hotărârii ce vizează transferul. Vakar Istvan a adresat totuşi o întrebare pentru managerul Emil Boc: “De ce nu ne cere aeroportul sau muzeele, pentru că necesită investiţii?” 

Noi, UDMR vom lua o decizie după ce proiectul va fi pus pe ordinea de zi cu o motivaţie pertinentă. Sunt tatonări. Încă nu s-a discutat politic această chestiune. Niciodată nu a existat o problemă în colaborarea dintre conducerea de la Cluj Arena şi cea de la Sala Polivalentă. Să nu uităm că pe vremea lui Seplecan i s-a propus lui Emil Boc să intre cu acţionariat 99,9 % în societatea Cluj Arena. A fost ofertată primăria şi nu a dorit-o domnul primar pentru că îi trebuia bunul efectiv. Atunci legislaţia nu permitea şi toţi susţineam acelaşi lucru că nu putem da proprietatea bunului. Hai să dăm şi clădirea CJ, să dăm muzeele care ar trebui renovate, filarmonica ce nu există şi multe altele. De ce nu se cere aeroportul, de exemplu, că necesită investiţii majore şi deserveşte 99,9% municipiul, pentru că aici sunt afacerile, aici sunt oamenii.  Toţi consilierii judeţeni, de la mic la mare, trebuie să ştie că au fost aleşi în acele funcţii pentru a apăra bunurile judeţului şi nu alte bunuri sau nu ale altora. În orice prezentare a judeţului şi oriunde mă duc, sunt mândru să arăt că avem un stadion din clasa elite. Nu ştiu dacă e un pas atât de important să faci transmitere de proprietate", a afirmat Vakar Istvan.

Vicepreşedintele CJ Cluj consideră că administrarea stadionului de către o direcţie din cadrul instituţiei nu va afecta buna colaborare existentă în prezent dintre managementul de la Cluj Arena şi Sala Polivalentă. Totodată Vakar Istvan a afirmat că nu vede ca primăria să administreze mai eficient stadionul. 

“Funcţional, Cluj Arena ca firmă nu era pe minus. Minusul a apărut din povestea inventată de Curtea de Conturi cu acest impozit care nu a fost cerut mai mulţi ani şi s-a adunat. Minusul nu rezultă din funcţionarea societăţii sau din salariile oamenilor de acolo. Managementul şi-a spus cuvântul pentru că şi-a scos venituri pentru a-şi acoperi funcţionalitatea. Ca toate celelalte instituţii stadionul nu aduce profit dar este o entitate care trăieşte, îşi produce salariile şi veniturile de care are nevoie şi deserveşte scopul pentru care a fost construit. Scopul nu era pentru profit, era pentru a servi tot ce înseamnă evenimente sportive. Ar trebui organizate mult mai multe concerte, e drept. Personal, mi-aş dori un festival rock acolo. Ce frumos ar arăta Metallica pe Cluj Arena. Dar nu avem bani să dăm acel avans pentru a putea să îi aducem. Sincer, nu văd ca primăria să administreze mai eficient stadionul. Noi am colaborat şi colaborează cele două entităţi, Sala Polivalentă şi Cluj Arena. Directorul de la Cluj Arena este şi a fost consilier local tot timpul nu ştiu cu ce se poate îmbunătăţi colaborarea dacă o persoană din deliberativul municipal este conducătorul entităţii care a manageriat stadionul. Ce poate fi în plus pentru o trecere în patrimoniu. Eu încă nu mi-am dat seama. Nu au fost niciodată acţiuni în care să se concureze. De ce nu se poate face o formulă prin care ambele administraţii să fie  cuprinse într-o o formă de asociere. Nu neapărat predarea de patrimoniu este singura soluţie”, a încheiat Vakar Istvan.

 

 

 

 

 

Comentarii

Gerula

29.09.2016 18:59

Vorba lungă sărăcia omului. Adică consiliul județean are 26 milioane eur să făca stadionul dar nu are 3 milioane eur pentru impozite? Despre ce vorbim în propoziție? E ca un cocalar cu bmw care nu are bani de motorină, merge cu troleul la sala și odată pe lună merge la iulius cu bmw să-l vadă lumea.

razvan

30.09.2016 07:05

Buna comparatia

Victor

30.09.2016 19:46

26 milioane de euro din banii publi?! Cine e jegosul care a zis așa ceva :))?

Adauga comentariu