Clujul, oraș cultural. O lecție de la un călugăr mincinos

Deși am fost unul dintre criticii săi, recent Adrian Papahagi a făcut un gest de real curaj politic. A anunțat că se retrage din vârful „mișcării Băsescu”. Numai că, la despărțire, unul dintre partenerii săi de luptă politică, Cristian Preda, i-a dat o lecție despre meandrele politichiei mioritice spunându-i: „Politică, nu etică, de asta are nevoie clasa de mijloc din România”, apoi i-a transmis pe Facebook: „Vino înapoi, Adrian!”. Sugestia lui Preda către Papahagi era aceea că „intelectualii, îngerii și impecabilii” nu au ce să caute în politică și că, după cum s-a văzut din tentativele anterioare, niciodată intelectualii nu pot face partide funcționale (exemple fiind Nicolae Manolescu și, culmea, Mihail Neamțu). Preda are, parțial, dreptate. Nu există politică fără minciună.

În același timp, fără nicio legătură cu politicienii, un călugăr dintr-un schit de la munte, a fost prins că minte. Toată presa din România a titrat acest fapt „senzațional”, televiziunile au dat burtiere care invocau încălcarea „poruncii a noua”, analiștii se oțărau public de ce a mințit călugărul poliția și presa, iar cititoarele de promptere își rostogoleau ochii în cap îngrozite de decăderea monahilor și a moralității publice. Cum e posibil?

Care este legătura dintre „monahul de la vechiul schit” și politicienii din vechea hazna? Problema minciunii în politică și în viață se centrează în jurul discuțiilor referitoare la absolutismul moral. În fond, întrebarea este cum ne asumăm valorile culturii iudeo-creștine în viața de zi cu zi? Când pot oamenii (implicit călugării și politicienii) să mintă? În ce condiții este acceptabilă încălcarea eticii fundamentate pe Mishnah, pe mesajele directe transmise verbal de la Dumnezeu către Moise? Spre deosebire de Talmud, care conține 613 porunci, dintre care 365 sunt interdictive, pare simplu să respectăm cele 10 porunci. Sunt aceste porunci absolute, sau există excepții?

Pentru că nu e de bonton să cităm călugării din schituri izolate, și nici referințele la Pateric nu par utile, voi recurge la exemplul disputei dintre Benjamin Constant și Immanuel Kant. În studiul clasic din 1797, scriitorul francez susținea (parafrazez) că, dacă urmăm orbește principiul adevărului necondiționat, propus de filosoful german, atunci societatea nu poate să funcționeze. Respectiv că nu întotdeauna adevărul absolut este similar cu binele absolut.

România de astăzi se confruntă cu o problemă similară. Suntem parte dintr-o societate împinsă sistematic înspre un soi absolutism etic, ale cărui rădăcini, cred eu, merită discutate. Diverși cetățeni, majoritatea cu opțiuni ferme de dreapta, sunt mereu pregătiți „să judece”. Justiția de dreapta este mereu la limita justițiarismului – iar discursul justițiar al politiciticienilor din această categorie începe mereu cu fraze de genul: ASF este „o cloacă”, trebuie curățată; Doamna ministru X este „o pată urâtă pe un guvern și așa șifonat”; o altă doamnă dintr-un minister „a furat, ca și premierul”. Toate aceste declarații sunt asumate dintr-o perspectivă a unei moralități absolute. Acești oameni par să știe întotdeauna ce e binele și ce e răul. Ei înșiși aflându-se dincolo de granițele eticii.

Din păcate, cum a descoperit Adrian Papahagi, adeseori susținătorii moralei publice nu sunt, în mod real, niște îngeri. E amuzant să vezi un președinte care acuză alți politicieni de instabilitate, când, el însuși, în vremea când era membru al unui guvern de coaliție, fusese declanșatorul unei crize guvernamentale fără precedent. Grabnici să „bage în pușcărie” pe oricine, acești asceți ai moralității publice uită să își privească bârna din propriul ochi și propriile schelete din dulap.

Avem politicieni care se acuză reciproc de minciună, deși ei înșiși sunt purtători ai minciunii. Nu e nimic anormal că politicienii se luptă în minciuni. La urma urmelor, politica e arta mințitului eficient. Dar avem și lideri de opinie, oameni de cultură, sau filosofi de dreapta care manifestă aceeași apetență exagerată pentru absolutismul moral, pentru curățenie socială. „Turnătorii” trebuie puși la zid, comuniștii trebuie judecați, uitând că ei înșiși au viețuit într-un regim comunist, în care s-au remarcat printr-o tăcere la fel de „vinovată” moral. Avem universitari care dau lecții despre imoralitatea sistemului, dar care, prin acțiunile lor, au creat chiar ei acest sistem și au beneficiat de clauzele pe care le acuză.

Eu nu știu cine trebuie să plece din viața publică, cine este murdar sau curat. Știu sigur că acest absolutism moral a născut o serie de idei nocive, cu precădere când au fost bazate pe ideologia neoliberalismului. Această ideologie care susține că există cetățeni „buni” (harnicii afaceriști, intelectualii de dreapta) și cetățeni „răi” (asistații sociali, leneșii, inculții). Convinși că numai ei au dreptate, sunt gata oricând să emită judecăți de valoare la adresa oricui, gata să trimită pe oricine în închisoare, gata să acuze pe oricine de imoralitate, gata să execute pe oricine le stă în cale.

Revenind la argumentul de la început. Care e diferența dintre minciuna unui călugăr și minciuna unui politician? Unul minte pentru folosul altuia, altul minte pentru folosul propriu. A minți pentru a salva pe cineva, a minți pentru a ajuta pe altcineva, a minți pentru a face bine este mai important decât a spune adevăruri care lovesc, adevăruri care jignesc, adevăruri care servesc numai intereselor tale. Pentru a învăța această lecție, Victor Ponta ar trebui să meargă la mănăstire. Crin Antonescu, ar trebui să meargă la mănăstire. Traian Băsescu nu mai are unde să meargă, va trebui să stea o vreme acasă, pe coji de nucă. Împreună cu Adrian.

 

Comentarii

Radu

22.02.2014 12:49

Asta e apologia comunistilor, securistilor, coruptilor si hotilor care trebuie scapati si iertati? Esti ori comunist (sustinator al PSD) ori din familie de securisti ori platit de hoti si corupti! Doar prin condamnarea, intemnitarea si confiscarea averilor categoriilor enumerate mai sus se va face ordine in tara asta si se va baga frica in cei ce mai au astfel de apucaturi!

Theo Hahn

24.02.2014 21:53

Ce hazna propagandistic-leninistă e articolul ăsta... Nu e bun nici de hârtie igienică, darămite pentru deosebirea dintre bine și rău. L-aș întreba pe autor, dacă nu avem absolutism moral, deci deosebire netă între bine și rău, el de unde știe că „absolutismul moral a dat naștere unor idei nocive”? Cum poți deosebi, deci, între bine (binefăcător) și rău (nociv), dacă nu putem, de fapt, deosebi între bine și rău? Sofisme dintr-astea de clasa a noua ne sunt servite de indivizi care se cred și se proclamă jurnaliști, dar n-au o nenorocită de idee coerentă în capul lor de cocoși cu creasta umflată.

Adauga comentariu