Din oras

Clujul nu e Botosani. La noi, parcul pentru caini inseamna un gard

Toata presa lauda ieri Primaria Botosani, cea care cu o investitie de 300.000 de lei a reusit sa amenajeze primul parc din Romania destinat cainilor. Spatiul este cu adevarat un parc, cu banci, alei, cosuri de gunoi si pungi pentru adunarea excrementelor.

La Cluj, orasul cu pretentii de Capitala Culturala Europeana, leaganul civilizatiei si a bunului simt, parcul pentru caini inseamna un gard si un panou cu reguli.

“Normalitatea incepe de la Botosani si nu de la Cluj, Capitala Europeana a Tineretului. Pozele vorbesc de la sine. Botosaniul, care nu se poate compara cu Clujul ca marime sau ca buget disponibil reuseste sa amenajeze un astfel de loc. In spatiul de langa Parcul Rozelor este o singura banca, existenta inca dinainte de amenajarea parcului pentru caini, iar cosuri de gunoi nu sunt destule nici macar pe strazi”, a declarat pentru Ziar de Cluj Iosif Kerekes, proprietar de caine si unul dintre initiatorii grupului care si-a propus anularea Hotararii de Consiliu Local veche de 18 ani privind cainii.

In opinia consilierului local Ioan Bildea, care a atras atentia municipalitatii in repetate randuri fata de lipsa locurilor de plimbat cainii considera ca un parc pentru caini are nevoie de mai mult decat un gard de imprejmuire.

“Eu cred ca in fiecare cartier trebuie sa avem cateva locatii pentru caini, mai precis pe langa parcurile publice. Asta ar trebui sa fie strategia municipalitatii, nu e de ajuns doar un parc mare si frumos. De exemplu spatiul de langa Parcul Rozelor, nu are alei, iar cand ploua proprietarii merg cu cizme, pentru ca e noroi. Nu e normal. Un parc sau spatiu pentru caini ar trebui sa aiba, gard, cosuri de gunoi, banci, iluminat, alei pietonale, minim, apoi automate cu pungi. Primaria are in studiu niste locatii asupra carora trebuie sa studieze regimul de proprietate, apoi vor veni cu o propunere. Eu mai astept luna asta sa vad ce locatii mai identifica Primaria, iar apoi solicit in scris planul si timpul de amenajare a acestor locatii, pentru ca asta e principala problema a celor care detin caini”, a subliniat Bildea.

La randul lor, reprezentantii municipalitatii spun ca incearca si ei sa amenajeze spatii adecvate pentru caini, dar nu au succes din cauza lipsei terenurilor potrivite.

“De vreo doi ani de zile se lucreaza la identificarea unor terenuri care s-ar potrivi pentru asa ceva. Din pacate de multe ori ne lovim de problema proprietatii la amplasamentele care s-ar potrivi si ca suprafata si ca asezare. De asemenea terenul trebuie sa fie incadrat urbanistic cu specificatia asta. Sunt o multime de detalii care trebuie avute in vedere. Suntem constienti ca la Cluj exista o comunitate numeroasa de crescatori de animale si incercam sa venim in intampinarea nevoilor lor. Acum suntem in faza in care se creeaza un cadru legal, urmeaza sa organizam o dezbatere pentru noul regulament privind cainii, in care se precizeaza si amenajarea de spatii pentru plimbarea cainilor”, a punctat Oana Buzatu, purtatorul de cuvant al Primariei Cluj-Napoca.

In ceea ce priveste amenajarile aproape inexistente in parcul pentru caini, Buzatu spune ca acel spatiu a fost o solutie provizorie si ca se vor face lucrarile necesare.

Foto: adevarul.ro, Ziar de Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *