In vizor

CLUJUL NIMANUI. Trotuar “inghitit” de o constructie, la doi pasi de centrul Clujului

O constructie noua, nemarcata prin  vreo placuta cu informatii, asa cum cere legea, a acoperit cu totul cativa metri din trotuarul strazii Traian Mosoiu. Proprietarul a adaugat in schimb o mica bordura pentru pietoni, pentru care ulterior a fost amendat. Verificarile celor de la Primarie nu au identificat o alta neregula. 

Situatia ne-a fost semnalata de o cititoare care s-a aratat oripilata de noua aparitie de pe strada Traian Mosoiu, la numarul 52. 

“Unii si-au construit un trotuar iesit in afara pentru ca l-au ocupat cu o constructie pe cel realizat de primarie. Probabil, s-au gandit sa isi alinieze constructia cu o cladire vecina. Sunt socata de ce se intampla in orasul acesta!”, ne-a scris clujeanca. 

La fata locului, zona arata jalnic. Cladirea care ocupa trotuarul este o improvizatie din BCA si stalpi de lemn, infasurata in folii de plastic. Vine in continuarea altei cladiri care se intinde intr-o curte la fel de improvizata, cu porti de lemn larg deschise.

Trotuarul improvizat in locul celui acoperit este o treapta ingusta si ridicata brusc deasupra drumului, fara a fi nivelata la capete.

Problema a mai fost semnalata de presa la inceputul anului. Imobilul in cauza apartine familiei unui inspector din Primaria Municipiului Cluj-Napoca, Monica Darjan. A fost aplicata chiar si o amenda, insa lucrurile au ramas neschimbate. 

Angajatii de la primarie care au verificat situatia au constatat ca “imobilul s-a construit exact pe amplasamentul vechi”, potrivit unui reprezentant al Biroului Mass-Media al municipalitatii clujene.

“Era o cladire veche pentru care s-a cerut autorizatie pentru demolare si mansardare, din cate imi amintesc. Amplasamentul nu a fost modificat fata de cel initial, doar trotuarul cel nou nu apare in documente, motiv pentru care s-a aplicat o amenda. S-a constatat si ca au facut niste geamuri mai mari decat cele din proiectul tehnic. Nu au respectat proiectul tehnic”, a declarat acesta.

De asemenea, proprietarii cladirii au fost obligati si la sistarea lucrarilor. 

„S-a dispus intrarea in legalitate. Si-au depus documentatia la primarie si este in curs de analiza„, a mai precizat oficialul municipalitatii clujene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *