Portalul cursdeguvernare.ro a publicat o analiză sub titlul „Statul angajator în România capitalistă: un altfel de raport asupra economiei private”, o evaluare comparativă a județelor țării prin prisma raportului între numărul de salariați din economia privată și cel al bugetarilor (conform datelor din anul 2015).
Această analiză arată că cele mai sărace județe au mai puțin de 3 angajați în economia privată la un angajat bugetar, iar lucrul de mirare pentru Cluj este că aici se regăsește un raport de doar 4.04, „într-un județ în care pare că investițiile private ar trebui să duduie”.
„Interesante sunt statisticile cu privire la mult hulita capitala. Constant i s-a reprosat Bucurestiului ca absoarbe resursele tarii si prin intermediul bugetarilor concentrati in capitala. Iata insa ca raportul in cauza este la Bucuresti de 5.23/1. Strict din acest punct de vedere observam ca la un raport de 4 la 1, dependenta economiei Clujului de sectorul bugetar si de fluxurile generate de acesta este chiar mai mare.
Mai constatam, ca fata de anul 2008, jud. Cluj si-a imbunatatit acest raport de la 3,5 la 4,04, castigand aprox. 13500 salariati in mediul privat si pierzand 2700 angajati in sectorul bugetar, tendinta care se va mentine.
Sa mentionam totodata, ca din aceasta statistica lipsesc cateva informatii semnificative:
– angajatii in sistemul de aparare si siguranta nationala (SRI, Internele, numeroasa garnizoana de la Cluj, etc.) – aprox. 10.000 persoane
– liber profesionisti, PFA-uri, etc. aprox. 19.000 pozitii, o buna parte dintre acestia fiind insa si angajati, iar o alta parte semnificativa fiind inactivi
– ponderea angajatilor din societati de stat, societati mixte etc. (Hidroelectrica, Electrica Transilvania, Compania de Apa Somes)
Cateva concluzii la rece:
Importanta bugetarilor in dezvoltarea judetului era previzibila – Clujul s-a impus printre altele ca centru universitar si medical; dependenta orasului de bugetari prin prisma raportului analizat este totusi mult mai mare decat in perceptia publica, luand in considerare ca o buna parte sunt pozitii bine remunerate (universitari, medici, sefi de institutii, etc.) si ca in sistemul public se castiga in medie cu 20 – 22% mai bine decat in mediul privat.
Importanta sectorului bugetar e relevanta nu doar prin numarul angajatilor, ci si prin cel al investitiilor, diverselor proiecte s.a.m.d. Bugetari numerosi inseamna institutii mari, ergo achizitii publice semnificative – intelegem si mai mult de ce pentru Cluj fluxurile financiare de la bugetul central si o buna reprezentare la varf devin o miza cu atat mai mare.
Economia locala va fi puternic influentata de orice politici nationale privind sectorul public (de ex. salarizare).
Conservatorismul orasului, optiunile politice, dinamica electorala si retelele de putere ale orasului pot fi acum asezate intr-o perspectiva aparte, prin raportul de mai sus.
Tindem sa fetisizam IT-ul de Cluj, uitand totusi ca cei pana in 15.000 de IT-ist sunt mult mai putini decat cei cativa zeci de mii de bugetari. E bine ca branduim orasul si ca un Silicon Valley, dar, pana a ajunge acolo, Clujul e mai degraba un Bugetar Valley”, scrie proiectcluj.wordpress.com, care citează analiza publicată de cursdeguvernare.ro.
Radu Nechita, conferențiar dr. la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB, a explicat pentru Ziar de Cluj semnificația datelor economice prezentate mai sus:
„În primul rând, economia Clujului este suficient de integrată în economia țării și depindem suficient de mult de ce se stabilește la București, din păcate. Autonomia noastră decizională, din punctul de vedere al impozitelor, al reglementărilor ș.a.m.d. este limitată, iar, per total, noi nu putem să avem o evoluție divergentă sau semnificativ divergentă față de restul economiei.
Situația în sine din Cluj este rezultatul unei situații, favorabile într-adevăr, prezenței numeroaselor întreprinderi românești, dar și celebrelor multinaționale, ceea ce face ca structura să fie, probabil, cu o pondere mai mare de angajați în sectorul privat decât în restul țării.
Statistica aceasta (în privința salariilor mai mari în sistemul bugetar – n.r.) poate transmite un semnal negativ, și de regulă este interpretat ca un semnal negativ, în sensul că cine mai lucrează la privat ca să plătească impozitele pentru bugetarii respectivi, și este posibil să fie în mare măsură justificată această îngrijorare. Totuși, studiile respective, care amintesc aceste salarii, ar trebui să fie un pic atente la aspectele metodologice, adică să compare totuși ceea ce este comparabil. În sectorul de stat, cel puțin la nivel declarativ, pe foaie, există nevoia de calificări, poate în anumite sectoare, mai înalte decât în sectorul privat. Eu vă spun ce argument pot să aducă cei care vin și apără această situație. Și atunci cei care spun că este un motiv de îngrijorare trebuie să anticipeze această critică, faptul că să compari media cu media nu este relevant, în condițiile în care în sectorul de stat sunt profesori, sunt medici și celelalte categorii profesionale care lucrează la stat. Și atunci ar trebui să vedem la o structură comparabilă sau pe nivelul de calificare, dacă sunt comparabile.
Aș vrea să mergem la rădăcina problemei și să ne punem întrebarea de ce avem atât de mulți angajați la stat, de ce statul este prezent în atât de multe sectoare în economie? Chiar este nevoie, cum erau inițiative acum în București, nu la noi, că haide să mai facem și taximetrie, ne întoarcem la Getax? În loc ca statul să se retragă din sectoarele care pot fi lăsate sectorului concurențial, și nici nu ar fi trebuit să ajungă sectoare de stat vreodată, acum tendința prin București și prin alte părți e: haide să facem fond de investiții, haide să băgăm statul și mai mult în economie! Statul, adică guvernul, adică politicienii! Mi se pare de o incoerență absolut revoltătoare faptul că toată lumea, toți cetățenii se plâng de politizare, dar în același timp cer mai mult stat în economie! Nu se poate! Statul înseamnă politizare! Orice ban pe care politicul poate să îl decidă, cum este alocat, înseamnă mai multă putere asupra economiei. Și orice putere a politicului asupra economiei înseamnă și mai mare tentația economicului să controleze politicul! Este un cerc vicios. Dacă politicianul nu are absolut nicio putere să distribuie resurse, eu de ce să fac lobby la el? Dacă el nu are posibilitatea aceasta, să facă o lege care să îi bage cu capul sub apă, să îi încurce, să le mărească costurile concurenților mei, să prevină intrarea pe piață de noi concurenți, eu de ce să-i finanțez campania electorală, de ce să-i dau șpagă?
Statul intră în concurență cu mediul privat și, la distorsiunile care există deja, mai adaugă și altele. Diferența dintre cea mai puternică firmă din lume și cea mai amețită și mai slabă primărie din țară este că cea mai puternică firmă din lume nu mă poate obliga, nu mă poate forța să îi cumpăr produsul de care nu am nevoie sau la un preț mai mare decât sunt dispus eu să îl plătesc, în schimb, cea mai slabă primărie mă poate obliga să cumpăr un serviciu, stil taxă de pază, chiar dacă eu zic, mulțumesc, eu am abonament la o firmă privată. Deci, statul este un actor care poate utiliza forța. Asta este definiția statului, este organizația care revendică cu succes monopolul violenței pe un teritoriu dat.
Sunt o mulțime de țări în care sectorul privat este mai prezent și statul este mai absent decât la noi. Trenurile în Japonia sunt private, în Marea Britanie sunt private. Producția de energie electrică, în alte țări. Dați-mi sectorul și eu o să vă spun cum se poate privatiza! De ce Poșta Română nu e privatizată? De ce există o televiziune de stat? Pe de o parte, Poșta este în urmă pentru că nu s-au făcut investiții, pe de altă parte, este foarte interesant să nu faci investiții, pentru că atunci pot să o cumpere mai ieftin, cei care ar vrea să pună mâna pe ea!
Nu poți compara veniturile medii, chiar și pe sectorul de stat și sectorul privat, ele nu sunt foarte reprezentative. Media aceea pe care o obțin ei prin calcul este dată și de prefecții sau șefii de deconcentrate ș.a.m.d. Media este rezultatul dintre salariul medicului stagiar și salariul de 120 de milioane al bugetarului de lux, acea categorie binecunoscută din instituțiile de forță, din agențiile autofinanțate, dar care de fapt sunt finanțate pe banii noștri, din taxe parafiscale, pe care ei le stabilesc cum vor ș.a.m.d. Deci comparația aceasta este foarte bună, poți face foarte ușor un articol de presă comparând aceste medii și poți să le speculezi politic în fel și chip, asta este o problemă, dar ascunde probleme mult mai grave, inechitățile din același sector de stat care, ba o dată nu are bani pentru medici, dar are bani pentru plutonierul major de la SRI, sau cum s-o fi chemând acum, pe stil nou. Aceeași instituție este mumă și ciumă. Mumă pentru unii și ciumă pentru alții! Asta trage media în sus. Sigur că da, siguranța, apărarea națională, toate sunt importante, dar parcă totuși ecartul s-ar putea să fie un pic cam mare și ar trebui să țină cont esențial de posibilități și de restul situației, de tabloul de ansamblu.”