In vizor

Clujenii sesizează problemele din municipiu, primarul îi minte că va remedia. „Harnicul nostru primar”, ironizat chiar și de colegii săi de partid

În cartierul uitat de administrația locală, Iris, parcul de pe strada Oașului se află de ani de zile în paragină. Iarba este arsă de soare, „pârlită” pe largi porțiuni, crengile uscate au invadat parcul, în plină vară, locurile de joacă pentru copii sunt mobilate sărăcăcios, băncile nu au spătare, sunt rupte, iar în jurul lor zac sute de mucuri de țigară și pet-uri de bere. Acest parc neamenajat este folosit în principal de către boschetarii care și-au făcut aici „casă” și toaletă. Miasmele de excremente îi întâmpină pe toate aleile pe locuitorii din Iris care nu au un alt parc, aproape de casă, în care să se recreeze și să își plimbe copiii.

Clujenii sesizează, primarul îi minte

În 11 mai 2016, un clujean a adresat o sesizare către Primăria Cluj-Napoca, pe platforma domnuleprimar.ro:

„Aș dori să sesizez următorul aspect: pe strada Oașului, lângă benzinăria Petrom, este Baza Sportivă Armătura. Lângă această bază sportivă este un parc, frumos de altfel, verdeață multă, umbră. Însă este foarte neîngrijit, aleile sunt pline de gropi și noroi, nu sunt amenajate, băncile la fel sunt într-o stare proastă și nu există nici iluminat în parc. Este singurul parc de acest gen din zonă și ar fi un loc în care lumea s-ar putea simți bine. Este în proprietatea Primăriei acest parc? Nu se poate amenaja ca să arate ca și celelalte parcuri din municipiu?”

Răspunsul primarului, postat a doua zi, în 12 mai 2016, a fost următorul:

„Stimate domnule Suciu Andrei,

Serviciul Spații Verzi va verifica acel parc și va remedia problemele identificate.

Mulțumim pentru colaborare.”

A trecut de atunci mai mult de un an și parcul este tot în paragină. Pentru că o fotografie face mai mult decât zeci de cuvinte mincinoase, parcul arată în acest moment în felul următor:



Emil Boc, ironizat de colegii de partid pentru „hărnicia” sa proverbială

În anul 2013, tinerii liberali îl ironizau pe Emil Boc, actualul lor coleg de partid, numindu-l „harnicul nostru primar”, și îi atrăgeau atenţia edilului că există, în cartierul Iris, un parc ce ar avea nevoie urgentă de reabilitare:

„Parcul de pe strada Oaşului (intersecție cu strada Gării), de lângă baza sportivă Armătura, deşi ignorat de autorităţi în ultimii ani, are un potenţial extraordinar şi un farmec deosebit. E suficient de mare şi e singurul din zonă unde accesul e liber. Cu toate acestea, ar fi nevoie de câteva lucrări de reabilitare. O spunem tocmai acum, când primarul Emil Boc, la îndemnul unei organizaţii de management japonez, a făcut curăţenie în parcul Detunata. A spălat leagănele pentru copii, le-a vopsit, a dat cu şpaclul şi a măturat. Asta pentru a se asigura că toate televiziunile au cadrul perfect cu el în rolul de gospodar. După ce s-a dat în spectacol, domnul Emil Boc s-a grăbit să mai bifeze în fața camerelor de luat vederi o altă ‘realizare’, unde nu a avut nici o implicare, parcul de lângă Iulius Mall. Aflat într-un cartier mărginaş, parcul din Iris a fost uitat de mult de ‘harnicul’ nostru primar”, declara vicepreşedintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea, în anul 2013.

Liberalii clujeni îi solicitau lui Boc să dispună reabilitarea parcului din cartierul Iris, să îl doteze cu mobilier urban și cu echipamente de joacă: 

„Chiar dacă Iris este un cartier mărginaş, considerăm că și locuitorii din această zonă au dreptul să se bucure de un spațiu verde bine întreţinut, la fel ca şi clujenii care trăiesc în zone mai centrale”, afirma Ioan Bîldea în declarația care încă mai există pe site-ul oficial al tinerilor liberali clujeni, tnlcluj.ro, pe site-ul partidului primarului.

Cu toate sesizările clujenilor și ironiile vechilor și noilor liberali, primarul Emil Boc nu se ocupă de cartierele Clujului. Centrul aduce, probabil, suficiente voturi, iar vântul intereselor nu bate până în Iris. În Iris adie doar o boare de paragină, amestecată cu miasme de treburi mai mici sau mai mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *