Clujeni furați în autobuze: bilet de oraș la preț aproape dublu

Clujenii ajung să plătească bilete de autobuz la tariful pentru zona metropolitană, chiar dacă circulă în Cluj Napoca. Automatele de achiziție a biletelor contactless din mijloacele de transport în comun nu sunt setate pe zona care trebuie. Astfel, clujenii care vor să folosească acest nou sistem de achiziție a biletelor pot avea o supriză la momentul urcării în autobuz. În loc să achite 2,5 lei pentru o călătorie vor achita 4 lei, atât cât este tariful în zona metropolitană doi, adică în Florești.

Un clujean nemulțumit de această situație a cerut explicații Companiei de Transport, însă cei care au preluat reclamația nu păreau să știe de această problemă.

”Sunt furați călătorii cinstiți. E 4 lei călătoria la POS -ul din autobuz”, a menționat călătorul nemulțumit.

Acesta poate să fie unul dintre cazurile fericite, cel puțin călătorii nu riscă să primească amendă, pentru că în alte situații aparatele fie sunt blocate, fie imprimanta a rămas fără hârtie. În această situațe rămâne varianta achiziționării biletelor prin SMS, dar supriză și acest sistem dă rateruri. Cel puțin în ultimele zile au fost zeci de clujeni care au sesizat că această modalitate de achiziție a biletelor nu funcționează. 

Pentru a încuraja folosirea transportului în comun, primăria și CTP au implementat posibilitatea de a-ți achiziționa bilete direct din mijloacele de transport în comun, folosind cardul. Boc a declarat că acest proiect s-a dovedit a fi un succes. Doar că orașul smart promovat de Emil Boc se dovedește că nu este chiar atât de smart, cel puțin nu când este vorba de mijloacele de transport în comun. Sistemul de ticketing a dat rateuri încă de la implementare, iar problemele nu au fost rezolvate nici acum. Tonomatele pentru achiziționarea biletelor și abonamentelor încă le crează probleme călătorilor, ia achiziția biletului prin sms funcționează cu intermitențe. 

În teorie, Clujul are un sistem de transport în comun modern, în practică, tehnologia încă mai dă rateuri, iar în unele situații încă se păstrează meteahna românească, ”las că merge și așa”.

Citește și:

Validatoarele ”smart” din autobuze sunt nefuncționale pe banii și nervii clujenilor. Folosiți cu încredere transportul în comun, cel mai modern din țară!

Adauga comentariu