Ajunsă ca o curvă decrepită, întreprinderea de stat „Clujana” este obligată să-şi vândă bijuteriile primite, în tinereţe, de la clienţii casei de toleranţă. În lipsa altor soluţii, politicienii din Consiliul Judeţean au găsit de cuviinţă că scoaterea la vânzare, pe bursă a acţiunilor deţinute de „Clujana” la diferite societăţi comerciale ar putea „salva”, din nou!, fabrica de la faliment.
Ambiţia de a „salva” Clujana vine de pe vremea când PSD-ul, sub bagheta preşedintelui Şerban Graţian, conducea Cosiliul Judeţean, dar şi România, prin guvernul Năsatse. A fost o iniţiativă menită să valideze „social-democraţia” transilvană, să arate că se poate revigora industria tradiţională şi, în consecinţă, clasa muncitoare continuă să meargă, neabătut, spre paradis. Ideea părea izvorâtă mai degrabă din aspiraţiile socialiştilor utopici din secolul XIX, nicidecum din pragmatismul autoritarist al guvernării Năstase. Odată luată decizia, s-a creat o problemă fără de sfârşit şi fără de soluţie pentru toate conducerile care s-au perindat la Consiliul Judeţean. „Falansterul” producător de încălţăminte a consumat resurse necontenit, iar scurta perioadă cât a fost pe profit s-a datorat vânzărilor de active (terenuri şi clădiri) către terţi. Tot atunci, parte din banii rezultaţi s-au folosit pentru a achiziţiona acţiuni de pe bursă, ca formă de investiţie. Aceste acţiuni sunt acum scoase la vânzare ca ultimă soluţie de supravieţuire a societăţii.
Practic, o idee nefericită (neinspirată) de stânga a PSD-ului de la începutul anilor 2000 a fost „rostogolită” mai bine de un deceniu de administraţiile de „dreapta” pe care le-a avut judeţul Cluj din 2004 încoace. De fapt, a fost convenabilă această situaţie, pentru că se mai creaseră câteva sinecuri pentru clienţi politici şi câteva oportunităţi de afaceri pentru activul de partid. Orice societate comercială cu capital de stat este raiul politicienilor şi a deţine controlul, direct sau prin interpuşi, asupra ei este dezideratul politic suprem.
Situaţia de la „Clujana” nu este unică, iar în ultima vreme asistăm la o revigorare a acestor „întreprinderi” cu capital de stat, numai bune de controlat politic. Astfel, Regia Autonomă a Domeniului Public, ce ţine de Primăria Cluj-Napoca, a fost cadorisită, de către consilierii locali, prin încredinţare directă, cu 30 milioane lei pentru anul în curs. Asta după ce au expirat contractele cu Kiat şi Diferit pentru întreţinerea străzilor. La fel, la Consiliul Judeţean, Regia Autonomă a Drumurilor Judeţene participă la licitaţii organizate de… proprietarul său – Consiliul judeţean Cluj, punând administraţia în situaţii delicate şi ciudate din punct de vedere al legalităţii. În aceeaşi bună logică a capitalismului de stat, RADJ s-a transformat, acum un an, în societate comercială, primind pe loc şi fără licitaţie contracte de 12 milionane de euro reprezentând întreţinerea de vară şi de iarnă a drumurilor judeţene! Dintr-un foc avem, numai în 2015, 19 milioane de euro (7 la Primărie şi 12 la Consiliu Judeţean), bani obţinuţi fără licitaţii, care vor urma calea întreprinderilor de stat, conduse de oameni agreaţi politic şi care vor dirija aceste sume în funcţie de interesul celor care i-au numit şi îi susţin.
În loc să asistăm la o diminuare a rolului statului în astfel de întreprinderi, şi aici putem nominaliza şi Aeroportul, Compania de Apă, Regia de Termoficare etc., constatăm aceeaşi politizare exasperantă, dar şi o înmulţire a acestui tip de „business” la Cluj Arena, Sala polivalentă, Cluj Inovation City ş.a. Peste tot, clienţi politici, concursuri de ochii lumii menite să „consacre” pe funcţii politruci mai mult sau mai puţin dubioşi.
M-aş fi aşteptat ca, după mai bine de un deceniu de administraţie de „dreapta” în municipiu şi în judeţ, să avem mai multă competiţie între companii private şi mai multă transparenţă în alocarea banului public şi nu să asistăm la întărirea rolului statului în economia locală. Din păcate, avem de-a face cu (încă) o mare ipocrizie doctrinară a „dreptei” clujene, în goană după sinecuri şi capitalism de stat.