Din oras

Cluj-Napoca, oraşul-wc al câinilor cu stăpân

Tot la al treilea pas făcut prin oraşul-comoară, inclusiv pe străzile din centru, dar mai ales în cartiere, te împiedici de rahat de câine.

Fără cunoştinţe în domeniu îţi dai seama cam care e talia jivinei. În general, răhăţei. De la câini mici. Bine, sunt şi mari.

rahat caca caine cluj

Nu sunt foarte multe locuri special amenajate pentru plimbarea câinilor. Însă, acolo unde sunt, cei care le frecventează s-au obişnuit să şi strângă după ei.

„Avem aici o pubelă. Şi, pe rând, fiecare cumpără câte o rola de pungi, pentru cei care mai uită să îşi ia de acasă. Noi ne-am organizat, nu a trebuit să vină nimeni să ne înveţe. Mi se pare de bun-simt să strângi. Câinele e ca şi un copil, dacă îmi permiteţi paralela. Nu laşi nici copilul cu rahat la fund, nici nu laşi scutecele pe stradă. La fel şi cu copilaşii noştri blănoşi”, mărturiseşte proprietara unui câine pe care îl scoate zilnic în părculeţul de pe strada Ion Meşter.

Un dispenser special pentru pungi costă până în 10 lei, iar 4 role cu câte 20 de pungi special create pentru adunarea excrementelor costă aproximativ 10 lei. În acest caz e cam 100 de lei pe an si o doza de bun-simt.

Varianta mult mai ieftină: o rolă de pungi transparente normale, alimentare, costă între 4 şi 6 lei, între 300 şi 500 de bucăţi. Scoţi câinele de două ori pe zi, foloseşti două pungi. Hai, 3. Costă maxim 20 de lei pe an toate pungile. Şi, astfel, iţi faci datoria faţă de câinele tău, dar şi faţă de ceilalţi locuitori din oraş, care nu vor să îşi radă excrementele de pe tălpi.

rahat caca caine cluj

În schimb, există şi proprietari de câini pe care îi doare fix în lesă de cei care ar putea calcă în excrementele lăsate de protejaţii lor.

„E biodegradabil. Mai mult rău face pentru mediu o sticlă de suc aruncată pe jos, decât un caca de căţel. În plus, nu a făcut pe trotuar, ci lângă, pe pământ. Nu îmi spuneţi că şi pe acolo calcă oamenii”, spune foarte afectată că am somat-o să strângă excrementele canine o femeie între două vârste, cochetă şi protectare cu un shitsu moţat, cu fundiţă.

Dincolo de cazurile particulare, că se întâmplă şi accidente, oraşul e plin de rahat de câine.

rahat caca caine cluj

Emil Boc nu a mai luat de mult timp oraşul la pas. Din biroul său din „turnul de fildeş” de pe Moţilor nici nu se vede, nici nu miroase. Iar la tăierile de panglici se curăţă, pe o rază de câteva zeci de metri.

Angajaţii companiilor de salubritate, cei care înghit milioane de euro fără licitaţii, nu vor să îşi murdărească măturile. Aşa că trag de pe lângă.

Iar Poliţia Locală, cea care are printre atribuţii şi amendarea proprietarilor de câini care nu strâng după animale, se face că e totul bine.

Din ianuarie 2015 şi până în septembrie 2016, poliţiştii locali au acordat 14 amenzi proprietarilor de câini care nu au strâns excrementele.

rahat caca caine cluj

Degeaba aştepţi educaţie de la cine n-are. Dacă doar cu amenzi vor învăţa proprietarii de câini să strângă după companionii patrupezi, atunci să plătească, până învaţă să adune excrementele.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *