Cluj-Napoca, orașul handicapat în care accesul persoanelor cu dizabilități este doar o poveste tristă

Fie că ne aflăm la o trecere de pietoni din centrul orașului, fie că ne facem drum spre municipalitatea clujeană, putem constata cu ușurință că orașul cu care ne mândrim este unul handicapat, prea puțin adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități. Haideți să aruncăm, împreună, o privire peste zonele intens circulate din oraș, din preajma Parcului Mare ori din apropierea instituțiilor: fie zebrele sunt lipsite de semafoare, fie semnalizarea acustică este absentă. Despre cât de inaccesibil este orașul pentru persoanele vulnerabile, pentru cei cu dizabilități, au început să ne scrie chiar cetățenii.

Concluzia nu poate fi decât una:

infrastructura necesară creșterii accesibilității nu există.

Discutăm de un oraș handicapat, care nu este capabil să-și protejeze propriii cetățeni, dar căruia i s-a dus faima pentru concertele si festivalurile internaționale.

(Că veni vorba, la ediția din acest an a festivalului Untold, persoanelor cu dizabilități le-a fost restricționat accesul la o singură zi de participare).

Iată ce ne scrie un cititor Ziar de Cluj: în plin centru, trecerile de pietoni nu sunt semnalizate acustic. Pe timp de noapte, semnalele luminoase lipsesc. 

„Salut, 

Astazi 05.08.2019 stateam la semafor la intersectia dintre str. George Baritiu si Strada Regele Ferdinand. 

In fata mea, la 2 metri distanta, era un nevazator care statea si el la trecere. Se face verde la semafor si asteptam sa se deplaseze, insa avand in vedere ca semaforul NU ARE semnal sonor pentru nevazatori, acesta statea pe loc. Ma indrept spre el si il atentionez ca e verde la semafor, astfel incat isi incepe traversarea.

Oare cu oamenii acestia ce se intampla cand nu e nimeni sa ii ajute? Cum se descurca?

Nu m-am gandit pana acum niciodata la accesibilitatea orasului pentru nevazatori insa observ acum ca la acest capitol suntem deficitari.

Suntem in anul 2019, vorbim de CLUJ NAPOCA si mai ales este vorba de CENTRUL ORASULUI”, a notat cititorul Ziar de Cluj.

Apropos de semaforizare: 7 hotărâri de Consiliu local privind semaforizarea trecerilor de pietoni din municipiul Cluj-Napoca au fost toate scoase de pe ordinea de zi a ședinței din 1 august 2019.

Astfel, o serie de străzi și intersecții, de la Calea Turzii la Bdul Muncii etc. nu vor mai fi semaforizate și marcate corespunzător, deși nu oferă un grad ridicat de siguranță, după cum este specificat în respectivele hotărâri de Consiliu Local. 

În avans, vă putem spune că în centrul municipiului Cluj-Napoca sunt trei treceri de pietoni semnalizate acustic. Atât. Una bucată pe strada Memorandumului, o alta în preajma Primăriei Cluj-Napoca și încă una pe strada Ferdinand. 

Atât s-a putut.

Iată cum arată în schimb zona centrală a orașului: 

Strada Regele Ferdinand intersecție cu Emile Zola: zebră fără semnalizare acustică/luminoasă.

Strada George Barițiu intersecție cu Emil Isac: trecere de pietoni fără semnale acustice/luminoase.

Suntem în preajma Operei Maghiare și a Parcului Mare. 

Chiar dacă Emil Boc anunța recent introducerea unei zebre 3D în zonă, de cealaltă parte a parcului, o altă trecere de pietoni nu are nici măcar semafor. 

Celelalte zone de acces din preajma Parcului Mare sunt semaforizate, dar lipsește semnalizarea acustică. 

Strada Regele Ferdinand: aceasta e singura trecere de pietoni semaforizată și dotată cu semnal acustic

Alte două intersecții de pe strada Ferdinand, precum și de la intersecția străzii Barițiu cu Ferdinand, nu sunt dotate cu semnalizare acustică/luminoasă. 

Despre accesul persoanelor cu dizabilități în incinta Poștei Române nici nu poate fi vorba. Este doar o șmecherie prin care suntem înștiințați că accesul se face de pe strada Poștei, din lateral, pe lângă gunoaie...

Mai multe detalii despre modul în care această instituție a încremenit în timp, puteți găsi accesând titlul de mai jos:

Poșta Română din Cluj, încremenită în timp: rampele de acces pentru persoanele cu dizabilități lipsesc, iar cozile au rămas ca pe vremea lui Nea Nicu FOTO&VIDEO

Nici accesul în curtea Primăriei Cluj-Napoca sau în interiorul acesteia nu este mai facil. 

Aici, o rampă de acces care seamănă a glumă, baricadată de mobilier. 

Și-o fi schimbat vreun funcționăraș garnitura de birou?

Accesul persoanelor cu dizabilități pentru plata impozitelor este, practic, imposibil.

Și aici, în Primăria Cluj-Napoca, accesul persoanelor cu handicap este doar o poveste, dacă nu îți anunți în prelabil venirea.

Poate, poate, un slujbaș binevoitor își va face timp să vă ajute să intrați la o ședință de Consiliu local, acolo unde semaforizarea și semnalizarea trecerilor de pietoni sunt amânate la infinit. 

Adauga comentariu