Din oras

Cheful pensionarilor platit de Primarie, numai pentru membrii de club

Primaria organizeaza marti o petrecere de 119.000 de lei pentru pensionarii Clujului, pentru a-i sarbatori de Ziua Varstnicului. Alocarea sumei s-a motivat in Consiliul Local prin numarul mare de varstnici cu venituri mici din oras, care merita sa se bucure de ziua lor. Se pare, insa, ca nu pensia mica este decisiva in intocmirea listei participantilor. In primul rand, pensionarii trebuie sa fie inscrisi in vreo asociatie sau club al pensionarilor.

Avand in vedere faptul ca prin Rezolutia nr. 45 din 1991 a Organizatiei Natiunilor Unite, 1 octombrie a fost declarata Ziua Internationala a Varstnicului, luand in considerare numarul mare al persoanelor varstnice cu venituri reduse din municipiul nostru, pentru a marca acest moment aniversar si pentru a aduce bucurie in sufletele persoanelor varstnice, propunem sa aprobati alocarea sumei de 119.000 lei de la bugetul pe anul 2013 al Directiei de Asistenta Sociala si Medicala”, se arata in proiectul votat de consilierii locali.

Un meniu va costa 70 de lei si vor participa 1.700 de persoane, ca si anul trecut. Lista de invitati se intocmeste, insa, in primul rand nu pe baza de venituri, ci in functie de apartenenta. La cheful Primariei nu au dreptul toti pensionarii amarati ai Clujului, ci doar cei care sunt inscrisi in vreo asociatie, centru sau club de profil.

“Inscrierea pe lista cu participantii la eveniment s-a efectuat de catre coordonatorii Centrelor de Zi pentru Varstnici si cei ai Cluburilor Pensionarilor, criteriul de baza fiind ordinea crescatoare a cuantumului venitului lunar al pensionarilor inscrisi la aceste centre sau cluburi. Alaturi de listele mentionate anterior, au mai fost depuse liste cu participanti de catre Asociatia Pensionarilor si a Persoanelor Varstnice din judetul Cluj si de catre Uniunea Generala a Pensionarilor, filiala Cluj”, au precizat reprezentantii Primariei.

Acestia au motivat alegerea Grand Hotel Napoca pentru eveniment prin faptul ca este “singura locatie din municipiul Cluj-Napoca care are capacitatea de a gazdui peste 1.700 de persoane”.

Foto: stiridecluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *