Cele mai puternice 5 universități românești cer de la Cluj ca politicul să nu se mai implice în conducerea învățământului superior

Reprezentanții celor mai puternice 5 universități din România, reunite în Consorțiul Universitaria au cverut, duminică, în urma unei întâlniri avute la Cluj, depolitizarea completă a Consiliului Național al Rectorilor, iar membrii acestuia să nu mai fie implicați în nici o activitate de natură politică.

Potrivit unui comunicat al Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB), în rezoluţia adoptată la finalul reuniunii Consorţiului Universitaria se arată că CNR este obligat să îşi arate autonomia faţă de Ministerul Educaţiei Naţionale, nu vasalitatea şi obedienţa faţă de acesta.

”Reprezentanţii universităţilor Consorţiului Universitaria au subliniat, necesitatea adoptării unor măsuri legate de calitatea învăţământului superior, finanţarea acestuia, restricţiile şi obligaţiile financiare ale universităţilor, necesitatea reevaluării şcolilor doctorale şi a criteriilor de clasificare a universităţilor. Consorţiul Universitaria apreciază că datoria Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) este şi aceea de a reprezenta universităţile în relaţia cu factorul politic şi, în anumite segmente de activitate, chiar cu societatea civilă. Pentru a-şi îndeplini corect şi eficient această funcţie, conducerea Consiliului Naţional al Rectorilor trebuie să fie complet depolitizată (…) prin neimplicarea totală a membrilor acesteia în orice activitate de natură politică. CNR este obligat să îşi arate autonomia faţă de Ministerul Educaţiei Naţionale, nu vasalitatea şi obedienţa faţă de acesta”, se arată în documentul citat.

De asemenea, Consorţiul Universitaria solicită ca rolul şi impactul universităţilor membre în Consiliul Naţional al Rectorilor să fie proporţionale cu locul universităţii respective în sistemul de învăţământ superior din România, confirmat de performanţa şi prestigiul instituţiei de învăţământ, precum şi de dimensiunea comunităţii academice.

Pe de altă parte, universităţile din Consorţiul Universitaria solicită Ministerului de Finanţe ca veniturile proprii ale universităţilor să rămână la dispoziţia acestora fără a fi necesară deblocarea soldurilor de către ministerul de resort.

Din Consorţiul Universitaria fac parte Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București, ale căror conduceri se reunesc periodic pentru a dezbate problemele punctuale ale sistemului universitar românesc, dar şi strategii de dezvoltare. Rezoluţiile şi propunerile concrete rezultate în urma discuţiilor specialiştilor din universităţi sunt transmise Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru a putea constitui un punct de pornire pentru dezbatere şi analiză.

Adauga comentariu