Cele mai bune vinuri din Romania se aduna la Cluj

Clujul are cei mai multi cunoscatori din Romania in ceea ce priveste consumul de vin de calitate. Asta sustin organizatorii Wine Up Fair in Transilvania, targul in care producatorii de calitate se vor intalni cu pasionatii de gastronomie si arta vinului. La targul vinului, clujenii vor putea degusta cele mai bune vinuri produse in tara noastra, dar si producatori de pe piata europeana

 “Romania exista ca tara viticola, exista ca tara care produce vinuri de calitate. Din pacate, la nivel international suntem vazuti doar ca si producatori de cantitati. Perioada comunista exact asta a furnizat – 20 de ani, aproape nu am existat in acest domeniu. Insa infuzia de fonduri europene a dus la aparitia cramelor mici, care se ocupa doar de calitate”, spune Ioana Bidian Micu, managing director la ArtVinium.

In momentul actual, perceptia la nivel international legata de vinurile romanesti este, pe de-o parte, inexistenta - putini stiu Romania este pe locul 5 in europa ca suprafete cultivate cu vita de vie. Pe de alta parte, la nivel international, consumul de vin romanesc a fost privit o buna perioada de timp foarte sceptic.  De aceea, spun cei de la Wine Up Fair in Transilvania, ei vor sa promoveze targul si vinul romanesc la nivel regional, national si international.

“In Transilvania exista cea mai mare miscare in ceea ce priveste consumul de vin de calitate. Sunt foarte multe cluburi de vin, sunt foarte multi pasionati de vin in Transilvania, care incep cumva sa mearga in directia de cunoastere si cultura in domeniul gastronomiei si vinului. WineUp Fair in Transilvania va pune orasul Cluj-Napoca pe harta targurilor international de vin. Discutam cu foarte multe publicatii international care sa fie invitate in cadrul targului si care sa promoveze targul ca si un punct de referinta pe harta targurilor internationale”, mai spune Ioana Bidian Micu.

In cadrul targului vor fi organizate workshop-uri si masterclass-uri pentru cei care au ajuns deja la un anumit nivel de cunoastere in ceea ce priveste vinurilesi doresc sa afle mai mult. Si pentru ca anul viitor Clujul va fi Capitala Culturala a Tineretului, strict pentru tineri vor fi organizate cursuri de initiere in degustare, in servirea vinului, in tot ceea ce inseamna partea de asociere intre vin si gastronomie.

“Ce ne va diferentia de celelalte evenimente de acest tip din Romania – vom face o selectie a producatorilor - aici va vorbi doar calitatea vinurilor, pentru ca standurile vor fi identice. Ne dorim ca oamenii sa poata sa deguste vinurile si sa schimbe pareri despre asta. Participantii vor putea sa isi ia note despre degustare, in asa fel incat la fel incat sa stie, cand pleaca de la targ, ce vinuri au degustat si ce le-a placut”, mai spun organizatorii.

Wine Up Fair in Transilvania va avea loc in perioada 26-19 martie 2015, in Parcul Central, si va avea o zi dedicata exclusiv producatorilor si restaurantelor. Participarea la eveniment se va face pe baza de bilet de intrare, care va fi vandut in doua variante – pentru cei care vor sa aiba acces si sa deguste cele mai scumpe vinuri produse in Romania, pretul va fi putin mai mare.

“Pentru a se degusta vinurile respective se va achita un alt plafon. In felul acesta, si noi, si producatorii se asigura ca la aceste vinuri au acces doar cei care sunt cu adevarat interesati de ele. Participantii vor intra doar cu paharul lor de degustare. Unele degustari vor fi conduse - exista posibilitatea sa ceara explicatii, informatii. In felul acesta, credem ca avem sanse mai mari sa popularizam ideea ca in Romania se fac si vinuri de calitate”, explica Ioana Bidian Micu.

sursa foto: www.chinadaily.com.cn

Adauga comentariu