Cei patru „cavaleri senatori” ai Clujului – Cât de puțin trebuie să muncești, ca să câștigi un sac de bani

Județul Cluj este reprezentat în Senat de patru senatori: Vasile Ilea (neafiliat), Mihai Goțiu (USR), Laszlo Attila (UDMR) și Marius Nicoară (neafiliat). Singurul care a avut o activitate intensă de la preluarea mandatului până acum este USR-istul Mihai Goțiu. Restul au stat liniștiți, s-au plimbat din Cluj la Capitală pe banii statului și au așteptat să vină indemnizația lună de lună.

Vasile Ilea (neafiliat) a vorbit de șase ori în plen, a avut zero declarații politice, 12 interpelări, din care una singură pentru primul ministru, 85 de inițiative legislative și 12 moțiuni. Atât a putut să muncească senatorul clujean în mai bine de trei ani de mandat.

Printre propunerile sale de legi se numără insituirea zilei de 30 septembrie ca zi a antreprenorului român, încurajarea efectuării studiilor superioare în limba română, modificarea Legii sănătății, Legea muntelui, Codul administrativ al României etc. Majoritatea propunerilor de legi aparțin mai multor senatori, Ilea fiind doar cosemnatar.

Pentru toată această muncă asiduă, senatorul clujean încasează bani mulți în fiecare lună. În noiembrie de exemplu a fost remunerat cu 11.194 lei.

Vasile Ilea are și o avere considerabilă. Potrivit ultimei declarații de avere, parlamentarul clujean are 3 apartamente și 3 case în Cluj-Napoca și 2 autoturisme Volkswagen Passat. Nu are terenuri, nici bani în bănci sau obiecte de artă. La capitolul venituri, a declarat doar salariul de senator în valoare de 122.712 lei/an.

Mihai Goțiu (USR) este unul dintre cei mai activi senatori din actuala legislatură. Din 2016 până acum a avut 111 inițiative legislative, 100 declarații politice, 162 întrebări, 71 interpelări, 29 interpelări adresate primului ministru, 852 luări de cuvânt în plen și 13 moțiuni.

Printre propunerile sale legislative se numără completarea legii privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificarea legii privind organizarea rezidențiatului, reglementarea produselor din tutun, gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile, reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilan etc.

Pentru munca prestată, Mihai Goțiu este remunerat lunar cu 10.951 lei.

La capitolul avere, Goțiu are au un apartament în Cluj-Napoca, un autoturism Seat Ibiza și un Suzuki Vitara. Senatorul USR a reușit să adune și niște bani în depozite bancare: două conturi în valoare de 77.000 lei, respectiv 2.800 lei. Goțiu a avut suficienți bani încât să dea împrumut 44.000 lei pentru USR. La capitolul venituri a declarat 135.479 lei/an din indemnizația de senator.

Laszlo Attila (UDMR) a fost foarte puțin activ de la preluarea mandatului până acum. A avut 2 interpelări, 76 luări de cuvânt în plen, 55 inițiative legislative și 2 moțiuni. Atât a muncit senatorul clujean în trei ani de când a ajuns în Senat.

Printre propunerile legislative inițiate de Laszlo Attila alături de alți colegi se numără modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, Propunere legislativă privind Codul administrativ, Propunere legislativă privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Braşov-Bacău etc.

În ceea ce privește averea, parlamentarul clujean are 2 terenuri intravilane în Cluj-Napoca, 1 teren intravilan, 1 forestier și 1 agricol în județul Mureș, 2 case în Cluj-Napoca, 1 casă de vacanță în județul Mureș, 1 autoturism Renault Clio, 3 motociclete, 1 ATV. Laszlo Attila are și bani în bancă, respectiv 3 conturi în valoare totală de 21.073 lei, respectiv 349 euro.

La capitolul venituri, senatorul din Cluj a declarat 143.748 lei/an din indemnizația de senator.

Marius Nicoară (neafiliat) a muncit puțin în cei peste trei ani de mandat. A avut 14 luări de cuvânt în plen, 202 declarații politice, 83 întrebări, 192 interpelări, 21 interpelări adresate primului ministru, 40 de inițiative legislative și 8 moțiuni.

Printre propunerile legislative inițiate de Marius Nicoară se numără modificarea legii privind libera circulație a românilor în străinătate, propunere de lege privind modificarea Legii sănătății, modificarea Codului de procedură civilă etc.

Pentru munca depusă, senatorul clujean este plătit lunar cu o indemnizație în valoare de 10.951 lei.

Averea lui Marius Nicoară este formată din: 1 teren intravilan în Cluj-Napoca, 1 apartament în Cluj-Napoca, o șalupă, 80 de tablouri în valoare de 100.000 lei, ceasuri și bijuterii în valoare de 40.000 lei, 3 depozite bancare în valoare de 57 lei, 838 lei, respectiv 1.000 lei. Senatorul ALDE Cluj mai are și acțiuni și părți sociale la societăți comerciale în valoare de aproximativ 500.000 lei. Nicoară a avut suficienți bani încât să acorde patru împrumuturi către persoane juridice, valoarea totală fiind de 1,8 milioane lei.

La capitolul venituri, Nicoară a declarat un venit anual de 126.924 lei din indemnizația de senator plus 843.596 lei din dividende.

Adauga comentariu