Ce vor femeile de pe Tinder la Cluj

Cu toate că nimeni nu are Tinder la Cluj, toată lumea e acolo! Cu poze reale, doar cu peisaje sau cu pisici, femeile folosesc această aplicație, deși majoritatea nu recunosc sau spun că și-au făcut profilul doar la mișto. Nici bărbații nu sunt mai prejos, însă de ei ne vom ocupa într-un alt articol.

Din analiza a sute de profiluri și după o laborioasă muncă de teren, vă putem prezenta câteva tipologii feminine mai des întâlnite la Cluj, pe Tinder. Ce vor, așadar, femeile care folosesc această aplicație renumită de dating?

Femeile vor bărbați înalți

Majoritatea femeilor de pe Tinder, slabe sau grase, scunde sau înalte, frumoase sau deștepte, vor pe Tinder bărbați înalți. 1.80 pare a fi standardul de aur, minimul de la care se pornește, înălțimea fiind calculată, bineînțeles, pe verticală (și nu pe orizontală, așa cum s-ar putea crede, vorbind totuși despre o aplicație de întâlniri amoroase).

Dragostea se măsoară pe Tinder în centimetri, cu toate că, la pat, alte lucruri sunt mult mai importante.

Mamele singure, divorțate, își caută jumătatea

O altă tipologie des întâlnită în rândul femeilor de peste 30 de ani este cea a mamelor singure, divorțate, care își caută pe Tinder jumătatea. Ele își scriu clar pe profil, să se știe de la început, că nu vor aventuri, sex de ocazie, bărbați căsătoriți sau cu copii, ca și ele. Mai scriu și că se lasă greu, că sunt deștepte și dau de înțeles că s-ar lăsa mai ușor, dacă ai corespunde standardelor: să fii frumos, inteligent, înalt, cu bani ș.a.m.d. Păcat că nimeni nu corespunde!

„Artistele” neînțelese nu prea știu ce vor

„Artistele” neînțelese postează citate motivaționale, platitudini emoționale și urăsc oamenii superficiali și bărbații agramați care încearcă să le agațe în cele mai penibile moduri. Nu prea știu ce vor, dar, după ce stau pe uscat o vreme, acceptă temporar ce găsesc mai bun pe o piață de dating unde nu prea ai ce găsi.

Veganele fit, meditative și culte, caută bărbați asemenea lor

O categorie frecvent întâlnită pe Tinder este și cea a veganelor fit, meditative și culte, femei care își caută un bărbat cu care să rezoneze pentru a face yoga în natură, pentru a citi Kama Sutra în tandem, pentru a se cățăra pe stânci, a practica mindfulness ș.a.m.d. Genul preferat este, de obicei, hipsterul cu barbă, care nu refuză o tăvăleală în natură sau o meditație sănătoasă în weekend, pentru că veganele fit sunt carieriste și nu au timp de bărbați de luni până vineri.

Femeile sătule de complicații și de bărbați perfecți caută imperfecțiunea și simplitatea

Nu le plac pătrățelele, complicațiile psihologice, finețurile relaționale, vor un bărbat cu care să meargă treaba șnur, simplu și fără probleme! Dacă mai are și burtă e perfect, e mai ușor de lăsat după!

Femeile călătoare caută companie

O bună parte dintre femeile de pe Tinder sunt dependente sau pasionate de călătorii. Ele fie își caută un partener pentru escapade turistice, fie sunt în Cluj pe moment și au chef... De ce au chef? Știți voi!

Femeile timide caută bărbați cu tupeu

Pe Tinder sunt și multe femei timide, care ar vrea, dar nu îndrăznesc. Ele își caută un bărbat îndrăzneț, căruia să-i cedeze. Din prima, din a doua, nu contează! După, pot spune că ele nu au vrut, dar că s-a întâmplat! Asta e! Csf? Ncsf!

Femeile dezinhibate vor sex și își asumă asta

Există pe Tinder și suficiente femei dezinhibate, care știu ce vor, care vor doar sex și nu se ascund după deget(e). Ele fac rapid cu cine le place, cât și cum le place. Nu sunt pasionate însă de relații, poate doar dacă ești fabulos la pat și le convingi prin asta.

Femeile serioase, monogame, vor relații de durată

Pe Tinder putem găsi și multe femei serioase, monogame, care, cel puțin declarativ, își doresc o relație de durată. Ele exclud din start aventurile și relațiile de o noapte și sunt, de obicei, cele pe care această aplicație nu le prea ajută și rămân, în final, tot singure. Și singurătatea e tot o formă de monogamie, nu?

Femeile sentimentale vor să se îndrăgostească

Există pe Tinder și femei sentimentale care vor să se îndrăgostească, să simtă din nou fluturași în stomac și, de ce nu, și mai jos! Atenție, însă! Iubirea care se înfiripă pe baza potrivirii a două fotografii este, de obicei, un foc de paie! Veți avea, însă, parte de o săptămână intensă și pasională, de care vă veți aminti apoi cu drag toată viața!

Ciudatele întunecate nu știm ce caută

Această categorie am evitat-o în acest studiu, așa că nu o putem comenta. Dacă vouă vă plac, veți găsi pe Tinder din belșug!

Copilele vor să facă mișto de voi

Pe Tinder veți da și de multe copile de 18-25 de ani, care vor doar să facă mișto de voi. Acestea sunt doar trei exemple:

Indiferent care categorie vă atrage, înainte de a vă întâlni, uitați-vă de 3 ori la poze. Cea mai puțin atractivă este, de obicei, fotografia cea mai apropiată de realitate. Photoshop-ul este mic copil pe lângă talentul unor dive de a se prezenta în poze altfel decât sunt. În al doilea rând, fiți atenți la pretenții! Această aplicație vă poate băga și în faliment personal dacă vă întâlniți cu cine nu trebuie. Faliment financiar, emoțional ș.a.m.d.

Un ultim sfat: dacă ieșiți la un pahar de vin cu o compatibilitate de pe Tinder și nu arată ca în poze, beți până va arăta! Vinul este un laitmotiv pe Tinder și un pretext bun pentru a vă întâlni. Succes!

Adauga comentariu