Ce profit a avut, anul trecut, Cemacon Cluj, al doilea producător de cărămidă din România, deși în trecut a fost în prag de faliment

2019 a fost cel mai bun an pentru Cemacon SA Cluj, când s-a obținut o rată profitului net de 23.03%, un record nu doar pentru companie, ci pentru întreg sectorul în care operează. Înființată în 1969, Cemacon a trecut prin toate etapele posibile ale unei afaceri. În 2010, odată cu schimbarea echipei de management, s-a reinventat și din 2015 au început să apară primele rezultate financiare pozitive.

Povestea companiei Cemacon a început în anul 1969, odată cu inaugurarea liniei de producție de cărămizi din orașul Zalău, iar timp de 51 ani a trecut prin toate etapele posibile prin care poate trece o afacere: s-a născut, a crescut, a trăit decent o vreme, s-a îmbolnăvit, a intrat într-un tratament șoc, s-a reinventat, iar acum este liderul pieței de cărămidă din Transilvania și cel mai mare producător autohton de materiale de zidărie din România.

Succesul nu a venit întâmplător, compania fiind în prag de faliment în anul 2010, fiind luată decizia de schimbare a echipei de management. Noua echipă de management, condusă de actualul CEO al companiei Liviu Stoleru, a demarat un amplu proces de restructurare operațională și financiară, urmat de implementarea unei strategii comerciale și de marketing orientate către piață si nevoile acesteia.

Astfel, în anul 2013 compania a lansat portofoliul de cărămizi EVOCERAMIC, produse inovative cu beneficii reale pentru utilizatori, concomitent cu demararea procesului de rebranding, punandu-se astfel bazele unuia dintre cele mai de succes branduri românesti din industrie.

Plecând de la noua viziune Cemacon a implementat o strategie de dezvoltare prin care și-a crescut constant cifra de afaceri de la 22 milioane lei in anul 2010, la peste 143 milioane lei in anul 2019, reușind să atingă o cota de piață de 20% la nivel national, față 7% cat avea in 2010 și să deveniă liderul pieței de cărămidă din Transilvania.

Primele rezultate financiare pozitive au venit in anul 2015 și au culminat în anul 2019, cand s-a obținut o rată profitului net de 23.03 %, un record nu doar pentru CEMACON, ci pentru întreg sectorul în care operează compania.

 

Creșterea a fost susținută prin investiții constante în resursele umane, cercetare dezvoltare și tehnologii de ultimă generație, ce au facilitat creșterea eficienței operaționale și diferențierea prin inovație. Astfel în 2019 Cemacon și-a mărit portofoliul de produse lansând gama de cărămizi izolante cu vată bazaltică EVOCERAMIC VB, produse unice in piața din România, destinate construirii pereților izolați termic, fără a mai fi nevoie de sistem de izolație suplimentar și având izolația fonică asigurată, un beneficiu extrem de important, mai ales pentru pereții interiori de compartimentare.

Un moment important în viața companiei a fost anul 2017 când Dedeman, cel mai mare antreprenor autohton, a preluat un pachet de acțiuni Cemacon, după ce fondul de investiţii finlandez KJK Fund și-a lichidat deținerea de 27,9% pe care o avea prin intermediul subsidiarei KJK Caramidă. În prezent Cemacon SA este o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti şi este deținută de Dedeman în proporție de 73.33%, PIF Industrial 16.67% și alți acționari în proporție de 9.9%.

Compania CEMACON operează la Recea, județul Sălaj, cea mai mare și modernă capacitate de producție a cărămizilor din sud-estul Europei, cea mai mare fabrică de buiandrugi din România și singura fabrică de carămidă izolantă, cu vată bazaltică, din România.

 

sursa foto: stiriletransilvaniei.ro

Adauga comentariu