Amicii ziarului

Ce bine ar merge un Festival al Claxonului la Cluj…

Probabil că orașul Cluj, după București, desigur, e al doilea într-un clasament al conducătorilor auto care au dezvoltat o adevărată pasiune pentru a claxona.

Luăm ca exemplu centrul, pe tronsonul dintre Piața Lucian Blaga și Tribunalul de pe Dorobanțior, trecînd pe străzile Napoca și Eroilor. Practic e o linie dreaptă lungă cam de doi kilometri. Dacă ați avut ocazia să parcurgeți această distanță la pas, atunci v-ați convins probabil că nu există o pauză mai lungă de trei secunde în care un idiot aflat la volan să nu claxoneze. Cu toate acestea, situația nu pare să îngrijoreze prea multă lume, cel puțin nu pare a-i îngrijora pe polițiști, oameni ai legii pe care nu i-am văzut niciodată să fi oprit vreo mașină pentru această culpă.

Nici cetățenii nu par a fi foarte marcați de acest abuz (bine, cu excepția celor care vor fi făcut vreun atac de cord, între timp,  din acest motiv), unii dintre ei reușind chiar să se relaxeze pe partea cealaltă a străzii Eroilor în timp ce concetățenii lor automobiliști sînt cu nervii întinși la maximum pe partea agitată a bulevardului.

Bulevardul Eroilor din Cluj e într-adevăr „ofertant”, din acest punct de vedere:

  • o dată pentru că în pofida afirmației că pe partea auto te afli pe un fel de undă verde  tu nu poți face 10 metri cu mașina fără să frînezi pentru că unul din față își caută un loc de parcare.
  • apoi pentru că pe partea pietonală, acolo unde se presupune că se află oamenii liniștiți, plimbăreții,  aceștia sînt nevoiți să înghită praful și gazele de eșapament produse de mașinile care-și fac de cap la doar 3 metri de ei…

Dar să ne întoarcem de la această digresiune spre tema noastră, cea cu claxonatul.

Am stat și m-am întrebat, oare de cîți polițiști ar fi nevoie pentru a se stîrpi acest groaznic obicei, măcar pe tronsonul despre care vă vorbeam? Oare nu ar ajunge trei, cîte unul pe fiecare stradă? Și oare nu ar ajunge ca aceștia să rupă 100 de amenzi pe zi, atîtea zile consecutive pînă s-ar opri ăștia, idioții, din claxonat? Cît de greu ar fi să lucreze trei polițiști în centru, pe stradă, singura lor treabă fiind aceea de a amenda fiecare șofer care claxonează în oraș?

Să nu îmi spuneți că sînt probleme mai grave decît claxonatul bezmetic, pentru că știu și eu că există. Dar să locuiești în orașul ăsta căruia ba îi spune oraș-comoară, ba oraș-capitală-culturală, ba mai nu știu cum, și tu să fii înnebunit efectiv, zi de zi, în plin centru, de sute de claxoane care-și fac de cap, mi se pare foarte grav. Cît de idiot trebuie să fii să-l claxonezi pe cel din față pentru că nu vede culoarea verde, cît de prost trebuie să fii să apeși claxonul pentru că ți-ai văzut un prieten pe trotuar, cît de bătut în cap trebuie să fii să „dai” un claxon pentru că vezi o fată frumoasă cocoțată pe tocuri?

Dar ceea ce le întrece pe toate este faptul că nu se ia nici o măsură.

În felul acesta se legitimează mîrlănia și se ignoră legea, mă gîndesc, pentru că am văzut că la intrarea în oraș există un semn care specifică în mod evident faptul că este interzis claxonatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *