Caz șocant la UMF Cluj: o cercetătoare este supusă la presiuni incredibile de către șefi și obligată să lucreze într-un birou mic, înconjurată de dulapuri, cu injectie de aer conditionat la 8 grade Celsius

Ana Maria Truță are 41 de ani și o experiență profesională de aproape 13 ani. Este specialist în genetică medicală. Acum lucrează ca medic la Departamentul de Cercetare, Genomică Funcțională, Biomedicală și Medicină Translațională din cadrul UMF. Ea profesează în niște condiții greu de imaginat – de aproape doi ani locul ei de muncă înseamnă o încăpere înghesuită, cu dulapuri pe o parte și pe alta și cu un spațiu extrem de mic între ele, unde abia dacă încape un birou și un scaun. Mai mult, aparatul de aer condiționat este setat, acum pe timp de iarnă, la temperaturi de 2-8 grade. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât ea suferă de pareză la mâna stângă, iar frigul îi înrăutățește starea de sănătate.

În acest caz vorbim despre un caz tipic bully-ing la cel mai înalt nivel. Conducerea UMF Cluj nu face altceva decât să își intimideze propriul angajat, să îl supună la o presiune psihică incredibilă și să îi ofere condiții de muncă nedemne de secolul XXI.

De unde a pornit totul este incert deocamdată. Ana Maria Truță a declarat pentru Ziar de Cluj că în 2012 și-a început activitatea de cercetare pentru doctorat, la departamentul respectiv al UMF, dar lucrurile au decurs normal doar câteva săptămâni. Apoi au început conflictele și presiunile. Totul a culminat în 2016 când a fost mutată în biroul bătaie de joc în care lucrează și acum. Deci, de doi ani, femeia, care, atenție!, are grave probleme de sănătate, muncește în condiții care seamănă mai degrabă a tortură.

birou anamaria truta

Când am întrebat-o pe Ana Maria Truță dacă știe care sunt motivele acestui comportament inuman, ea evită să dea un răspuns clar. În schimb, deputatul Emanuel Ungureanu, care a fost chemat în ajutor de către Ana Maria Truță, spune că este vorba despre niște informații grave pe care cercetătoarea le deține cu privire la modul în care mai marii din UMF învârt granturile. Aici vorbim despre Ioana Neagoe (directorul Centrului de Cercetare, Genomică Funcțională, Biomedicală și Medicină Translațională, deci automat șefa Anei Maria Truță), Silviu Corpodean (directorul administrativ al UMF), Alexandru Irimie (rector UMF) și alții.

Cazul a fost prezentat și în emisiunea “În vizor” de joi seara de la NCN TV.

Acolo este o stare de tensiune de foarte mult timp și această doamnă doctor este vânată cu cruzime de niște personaje absolut sinistre. Ceea ce vă spun eu despre doamna Neagoe că ascunde niște tenebre teribile, care leagă un sistem mafiot pe zona de granturi este doar începutul unui război pe care eu îl voi duce cu acești indivizi pentru că au sifonat sume uriașe de bani prin mijloace nu atât de sofisticate, pe care Ana Maria le știe. Aceasta este marea problemă. Ana Maria are informații, acesta este motivul pentru care ea a fost îndepărtată și încearcă să o îndepărteze, dar nu reușesc nicicum și o țin într-o atmosferă de teroare”, a spus deputatul Emanuel Ungureanu, în cadrul emisiunii “În vizor”.

De parcă nu este de ajuns în ce situație au adus-o șefii, acum Truță este chemată și în fața Comisiei de Disciplină, din cauză că a avut tupeul să ceară ajutorul deputatului Ungureanu. Motivul invocat de șefii cercetătoarei este legat de faptul că l-a chemat în propriul birou, în sediul UMF – care este o instituție publică – pe Emanuel Ungureanu.  

“Această doamnă doctor este chemată în Comisia de Disciplină ca să dea explicații scrise ce a căutat un deputat în vizită la o instituție publică. Este absolut incredibil la ce se pretează acest grup mafiot care intră în panică atunci când se apropie persoanele care pot afla traseul banilor pentru că cele mai mari sume de bani s-au sifonat prin niște granturi care s-au dat pe niște prietenii”, a declarat Emanuel Ungureanu.

Ana Maria Truță spune că a formulat o plângere către conducerea UMF cu privire la situația ei, dar nu a primit niciun răspuns, deși au trecut câțiva ani de atunci. De asemenea, a făcut plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj. Potrivit medicului, inspectorii au venit, s-au uitat, au plecat și i-au trimis un răspuns prin care îi recomandă să se adreseze Consiliului Național de Combatere a Discriminării.

Contactat de Ziar de Cluj, Daniel Păcurariu, inspectorul șef al ITM Cluj a declarat că nu deține detalii despre acest caz, dar se va informa săptămâna viitoare. Vorbind la modul general însă, ITM Cluj are competențe să verifice în ce condiții muncește orice angajat.

“ITM poate să facă verificări în ceea ce privește condițiile de muncă. Pe de altă parte, UMF ar trebui să aibă o evaluare de risc a locurilor de muncă. Noi nu avem posibilitatea să măsurăm nivel de zgomot, riscuri de natură medicală, nu avem cu ce. Angajatorul are obligația să identifice riscurile de la locul de muncă, după aceea să le evalueze, adică care este riscul să producă efecte. Acest lucru se face de către niște specialiști, evaluatori de risc. Noi putem verifica dacă au aceste evaluări de risc, plus alte lucruri măsurabile, cum ar fi riscul bacteriologic care se poate identifica prin propriile simțuri. De asemenea, se pot vedea riscurile de alunecare, de cădere”, a explicat Daniel Păcurariu.

Ioana Neagoe, șefa Anei Maria Truță nu a dorit să comenteze situația. Contactată telefonic de redactorul Ziar de Cluj, directoarea Centrului de Cercetare, Genomică Funcțională, Biomedicală și Medicină Translațională a cerut un moment de răgaz de câteva minute ca să se consulte cu conducerea UMF pentru a formula un punct de vedere cu privire la cazul Anei Maria Truță. A revenit cu un SMS, prin care solicită să comenteze situația într-o emisiune televizată, apoi s-a răzgândit ca urmare a răspunsului nostru și a precizat că ne va trimite totuși punctul de vedere al UMF. Până la momentul publicării materialului nu am primit poziția universității, dar vom reveni de îndată ce ne va fi comunicat.

Vă prezentăm schimbul de mesaje dintre redactorul Ziar de Cluj și Ioana Neagoe.

sms

Aflată în această evidentă stare de presiune, Ana Maria Truță este ferm convinsă că nu va mai termina doctoratul.

“Acum, în urma trecerii prin Comisia de Etică a UMF mi s-a spus că nu am competență, deși timp de șase ani cât am fost acolo doctorand, am avut competențe, am susținut referate, am susținut tot ce trebuie la timp, iar acum nu mai am competențele, nu sunt în stare să termin”, a spus medicul cercetător.

Luni, la ora 12.00 va participa la ședința Comisiei de Disciplină. Vom reveni cu noi detalii despre acest caz.

Comentarii

eliza

09.02.2018 18:30

omerta si bullying la nivel inalt, mijlociu si jos exista in toate universitatile din tara si cluj; pentru ca tzopii sa-si sustina pilele si nevestele tzoape academice e nevoie de incordat muschii; puteti incepe cu babes bolyai si termina cu utcn, acuzata de ICCJ de practici medievale.

Avenger 1

09.02.2018 20:59

Corpodean manevreaza toate angajarile pe administrativ in UMF. Haideti toti cei nedreptatiti si povestiti-va istoria- toate concursurile au fost trucate- ei angajeaza doar pe cei de care au nevoie ex fata sefului de la curtea de conturi sa le iasa bine manareala, etc. Sper sa i se infunde acestui individ malefic slugarit obsecvios de lingaul libidinos Lazea

Ifrim

10.02.2018 16:41

Corpodean "mercenarul" asa cum se autointituleaza cand da un ordin ca sa pice lumea in genunchi in fata lui isi ameninta angajatele "sa fie atente cand trec strada"....ce atitudine este aceasta?Se comporta parca ar fi institutia lui. Ce oameni au ajuns sa conduca UMF-ul....Lazea fost sef de coloana la fabrica de bere care habar n-are sa vorbeasca a ajuns intr-o institutie "academica" si-si aduce acum pilele .Uite de unde-si ia lumina intelectualitatea din administratia UMF.

incredibil..

10.02.2018 19:02

Sa nu se uite nici de decana Buzoianu care a "facut" profesori pe banda rulanta sapand intrigi si inlaturandu-i pe toti cei care au indraznit sa nu o adore...iar acum da din coate sa ajunga "prima rectorita din istoria UMF-ului"...Cred ca are multe de spus in legatura cu fulminanta avansare a Doamnei Doctor in CHIMIE care este acum profesor si preda medicilor-doctoranzi la catedra "Scoala Doctorala"..(de analizat) 

Alina

09.02.2018 21:52

Aplecati-va asupra retelei mafiote din USAMV, sa vedeti aici feuda, sclavagism si tocarea banului public dupa cum vrea muschiul rectorului si a 2-3 slugi personale!

Cristina

09.02.2018 23:23

Impotriva celui care a pornit climatizarea ar trebui depusa o plangere penala. Incredibil cat de jos se poate ajunge pentru a darama fizic si psihic un om !

Claudiu iuga

10.02.2018 00:30

Achimas l-a pus manager la IOCN pe imcompetentul ala de VLAD nepotul directorului medical de la CFR sluga lui tata ACHIMAS sa il poata manipula. Sapati adanc domnilor sa vedeti ce legaturi bolnave sunt acolo.

Marin

10.02.2018 00:33

In Romania exista exista o retea mare de dobitoci la nivel inalt care trebuie eliminata cit de repede daca nu se tine cont de o simpla masura de a trata orice persoana(angajat) ca si cum vrei sa fi tratat....precum vorba romineasca spune pestele intodeauna se impute de la cap(ul societati)..trebuie taiat si eliminat.

Ioan

10.02.2018 17:17

Un idiot de-al jegurilor astea securisto-umefiste se intreaba de unde aveti fotografii pentru material. De parca femeii chinuite de javrele pe care le pupa el in cur nu ar avea dreptul sa faca fotografii, sa arate conditiile de Gulag in care este tinuta. Voma, ba, voma!

Ioan

10.02.2018 19:19

Ce jenanta este atitudinea acestor securisto-mafioti si ai pupincuristilor lor!

Popescu

10.02.2018 19:55

Cand au sa apara pupincuristii lui Corpodean pe aici sa fiti atenti cum se vor folosi de acelasi IP din Germania, Berlin (Aruba S.p.A.). E locul cu granturi para-mpartite intre jigodii.

Popescu

10.02.2018 19:58

Oare cat de jigodie poate fi cotoroanta aia de sefa?

Cristina

10.02.2018 21:36

Reiese clar din poză că comentacii securisto-mafioților sunt și jigodii, nu numai cretini! Cică la 2 grade femeia s-ar lăfăi în căldură! Idioții nici să citească opoză nu sunt capabili.

Anonim

10.02.2018 20:51

ce oameni...

Gulei Diana

10.02.2018 21:52

Intamplarea face ca ne scrii de pe un IP din Huston Texas si incerci sa te dai lucratoare in acelasi birou cu doamna Truta. Cata nesimtire, obraz gros si lipsa de educatie sa minti cu atat nerusinare! Numai o neterminata poate sa minta cu atata nerusinare cu privire la suferinta unui om cu grave probleme de sanatate! Maica-ta trebuie sa fie mandra de cei 7 ani pe care nu a reusit sa ti-i transmita ca educatie! Neispravita creatura!

Cristina

10.02.2018 22:46

Cât de neisprăvită poți să fii, asta este întrebarea? Care este buna credință a unui jeg cu față umană care, anonim, se dă în birou la Cluj-Napoca, dar scrie din Huston, Texas? Și cât de jegoasă mintal poți fi să mai pui întrebări tâmpite?

Cristina

10.02.2018 22:20

Savurăm prostia prostacilor. Atat.

Cristina

10.02.2018 22:59

Cam cât de mândră e maică-ta că te-a lăsat neisprăvită în lume.

Iulia

12.02.2018 13:03

Va sugerez sa incercati sa investigati mai indeaproape si UTCN, sa vedeti ce mafie, sclavie si furturi pe banda o sa gasiti acolo. Acolo cercetare = sa stii sa speli pe jos in birou la seful. Sau dupa caz, sa-i dai cadouri generoase si cel mai important sa-i lasi pe cei din conducere sa ia toate meritele muncii tale.

Adauga comentariu