Din oras

Cateodata, medicina nu poate explica vindecarile miraculoase de la Centrul Sfantul Nectarie

Despre sfantul Nectarie se spune ca ar putea vindeca bolnavii de cancer. Suferinzi din intreaga lume se inchina sfantului care a trait in Grecia, iar unii dintre ei sustin cu tarie ca au reusit sa se vindece cu ajutorul acestuia…chiar aici, in Cluj. La Centrul de Ingrijiri Paliative Sfantul Nectarie din oras, spun reprezentantii bisericii, au avut loc minuni care nu isi gasesc explicatia in stiinta sau medicina.

“Minunile sunt de multe feluri, nu neaparat vindecare completa, desi am avut niste cazuri spectaculoase aici, pe care nu le-am putut explica altfel. Eu incerc sa nu fiu foarte strict si ingust la minte, sunt si medic, incerc sa fiu cat mai rational, dar sunt lucruri pe care stiintific si medical nu ti le poti explica. Si atunci trebuie sa incerci alte cai”, spune parintele Bogdan Chiorean, directorul centrului.

Pentru ca profesia sa de baza e medic, parintele Chiorean crede ca partea sufleteasca se impaca foarte bine cu cea medicala. Pregatirea sa dualista, spune el, il ajuta sa nu devieze nici spre partea teologica, dar nici spre cea medicala.

“Omul care vine aici vine cu acel concept de durere totala, adica acea durere care nu e numai la nivel fizic. Pana la urma, si Organizatia Mondiala a Sanatatii definea sanatatea ca o stare de bine fizic, psihic, social. Asta inseamna ca noi, ca sa pastram cat de cat un echilibru, trebuie sa ne ingrijim de toate”, marturiseste preotul.

Minunile de la Sfantul Nectarie

Centrul de Ingrijiri Paliative nu e “locul in care oamenii vin sa moara”, spune preotul, desi aceasta e imaginea care i-a fost creata in ultima perioada. Asta pentru ca centrul se adreseaza bolnavilor de cancer, de cele mai multe ori celor in stadiu terminal. Totusi, aici au usa deschisa toti care se afla in aceasta situatie, indiferent de situatia materiala, varsta, sex ori religie. Ingrijirea se ofera gratuit – Casa de Asigurari de Sanatate deconteaza o parte din banii necesari ingrijirii, iar restul vin din vistieria centrului. In plus, desi hospiceul a fost ridicat cu ajutorul Bisericii Ortodoxe si beneficiaza de binecuvantarea IPS Andrei, mitropolitul Clujului, oamenii care doresc sa vorbeasca cu un preot de o alta religie pot face acest lucru.   

“Mare minune care se intampla aici e faptul ca oamenii care mor in acest loc, si, din pacate, avem o rata de mortalitate de 53%, nu sufera de dureri, de ignorare, de marginalizare, nu ii trateaza nimeni ca pe niste bolnavi, nu ii compatimim, ci incercam sa fim ca intr-o familie, foarte deschisi, dar nici cu sperante desarte, ca o sa fie foarte bine”, mai spune Chiorean.

Din cand in cand, spune reprezentantul bisericii, la hospiceul Sfantul Nectarie se intampla cate o minune, un pacient a carui insanatosire nu poate fi explicata de stiiinta sau medicina. Acestea sunt cazurile carora personalul centrului le spun “minuni” – si cred cu adevarat in asta. Un astfel de caz, povesteste preotul Chiorean, a fost al unei femei de 65 de ani din Bontida, care a stat internata aici mai bine de o luna jumatate, iar cand a plecat acasa, s-a externat cu gandul ca vrea sa sfarseasca alaturi de familie.

“Au dus-o cu ambulanta, cu targa acasa. Avea metastaze cerebrale, metastaze pulmonare, metastaze osoase – medical vorbind, nu mai avea cum sa reziste. Mi-am amintit de ea dupa asta, dar nu mai stiam ce s-a intamplat. Anul trecut eram la slujba si, cand m-am intors catre oameni, am vazut o doamna cocheta stand in picioare. La noi nu prea vin oameni din afara, asa ca cei care vin ies usor in evidenta. Mi s-a parut ca seamana foarte bine cu ea, dar fata de femeia care a plecat in pijama, cu targa, in fata mea era o doamna rujata, coafata si cu margele la gat – diferenta era de la cer la pamant. Am fost tulburat toata slujba, nu mai stiam ce sa cred. Pana la urma, m-am gandit ca poate o fi vreo sora de-a dansei, ca a venit sa ne spuna ca fosta noastra pacienta a murit. La finalul slujbei mi-am dus direct la ea, fara sa zic nimic, sa nu fac vreo gafa. M-a vazut ca aveam ochii cat cepele si mi-a spus direct: “Parinte, eu sunt. Sa stiti ca Sfantul Nectarie face minuni”. Colegii de la centru au fost atat de impresionati incat si-au facut poze cu ea”, povesteste preotul, inca uimit de turnura situatiei.

A trecut un an de cand femeia s-a externat, asteptand sa moara, dar se pare ca viata i-a facut o surpriza uriasa. Inca suna la centru, intreaba de personal, le transmite sanatate tuturor celor de acolo.

“Nu zic ca a fost neaparat o minune, dar, efectiv, sunt niste situatii de viata care te uimesc”, conchide preotul.

La Centrul de Ingrijiri Paliative Sfantul Nectarie muncesc 4 medici, 12 asistente, 12 infirmiere si 2 brancardieri, care ofera ingrijire 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Centrul are 20 de locuri, dar in aceasta primavara se doreste extinderea lui cu inca 8 locuri. Planurile sunt ca, din acest an, reprezentantii centrului sa-si poata oferii serviciile si la domiciliul bolnvilor, pentru ca lista de asteptare pentru internare e foarte lunga.

“Teoretic, noi internam bolnavii pe o perioada de 21 de zile, dar asta e doar in teorie, pentru ca in practica, daca dupa 20 de zile starea lui se inrautateste, nu il trimitem acasa. Nu e etic sa faci asta cand e mai rau”, explica Bogdan Chiorean.

Cu aproximativ 500.000 de romani bolnavi de cancer, Romania se situeaza in varful clasamentelor de gen. Doar putini dintre acestia au acces la asistenta specializata cand se afla in faza terminala, iar peste 40.000 de bolnavi de cancer mor anual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *