Cât a sărăcit UNTOLD SRL pentru ”chiria” din Parcul Central? Abonament preferențial (DOCUMENT)

Primăria Cluj-Napoca vine cu precizări referitoare la relația contractuală cu UNTOLD SRL. Potrivit reprezentanților administrației locale, organizatorii UNTOLD SRL au încheiat un ”abonament” pentru a închiria Parcul Central. Astfel, potrivit acestora, municipalitatea a încasat peste 45 de mii de lei, echivalentul la aproape 10 mii de euro. Calculul acestui tarif s-a făcut în baza unor HCL-uri cu sumele stabilite pentru închirierea spațiilor publice. 

„Pentru ediția 2019 a festivalului Untold a fost emis Acordul pentru desfășurarea unei manifestări publice nr. 279202/2019, pentru perioada 18 iulie – 13 august. Deasemenea a fost emis un abonament pentru ocuparea domeniului public pentru suprafața de 30.100 mp (28.100 mp aferenți perimetrului festivalului și 2.000 mp. pentru activități comerciale) în sumă de 45.024 lei, în baza H.C.L. nr. 1016/2018”, arată reprezentanții primăriei. 

Iată și acordul dintre UNTOLD SRL și Primăria Cluj-Napoca: 

 4 sau 14 ? 

Boc însuși este cel care a semnat abonamentul de comerț stradal. Ciudat este că au făcut respectivele calcule doar pentru perioada 1 august - 4 august, deși închiderea Parcului Central pentru UNTOLD nu a însemnat doar patru zile, ci mai degrabă două săptămâni. Astfel ar însemna că oricine poate organiza un eveniment în Parcul Central, hai să spunem un eveniment de 4 zile, dar fără grabă, că au o chirie fixă pentru patru zile, chiar dacă ei ocupă spațiul timp de aproximativ 14 zile. 

Cat e BT Arena? 

UPDATE: După publicarea materialului, cei de la BT Arena au revenit cu precizări. Potrivit acestora, Untold a plătit către BT Arena o chiria în valoare de 246.211 lei.

Solicitarea Ziar de Cluj privea și contractul de închiriere între UNTOLD SRL și BT Arena (Sala Polivalentă, aflată în subordinea administrației locale), însă directorașul Ionuț Rusu nu s-a sinchisit să răspundă în cele trei săptămâni de când solicitarea a fost înregistrată. Potrivit legii, acesta mai are la dispoziție încă o săptămână pentru a răspunde solicitării. 

 

Adauga comentariu