Casa Municipală de Cultură a murit și nu prea. Angajații bântuie acum pe holurile Primăriei. Bani publici, tocați degeaba timp de zeci de ani

Nimic nu dispare, totul se transformă – așa s-a întâmplat și cu Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca, o instituție inutilă, care zeci de ani a tocat bani publici pe evenimente de un succes răsunător, adică pentru un public format din 30-40 de persoane.

Casa Municipală de Cultură a fost o instituție de tip așezământ cultural, după cum transmit reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca. A fost de fapt o instituție comunistă, înființată în 1968, dar autoritățile locale și centrale s-au încăpățânat să mențină aceste instituții în ciuda faptului că nu au făcut niciun eveniment notabil în toți acești ani.

O lege aprobată în 2018 a permis desființarea Casei Municipale de Cultură Cluj-Napoca. Doar în teorie a avut loc însă această desființare. Practic, s-a reorganizat într-o direcție din cadrul Primăriei. Toți cei opt angajați au fost transferați la compartimentul de muncă Direcția Casa Municipală de Cultură al Serviciului Public pentru Administrarea Obiectivelor Culturale. Salariile au variat între 1.300 lei pentru îngrijitor și referent gradul 3 și 2.000 lei pentru director, respectiv 3.500 lei pentru contabil.

„Casa Municipală de Cultură a fost desființată, în luna iunie 2018, în baza HCL nr. 568/15.06.2018, în urma unei proceduri de reorganizare demarată în 2017. Începând cu luna iulie 2018, personalul Casei Municipale de Cultură a părăsit spațiul utilizat în Casa de Cultură a Studenților, iar site-ul instituției a fost închis. La data desființării instituției aceasta era formată din 8 persoane, 3 referenți culturali, 1 administrator, 1 îngrijitor, 1 referent, 1 contabil șef, 1 referent cultural cu funcție de conducere. După data de 01.07.2018, personalul instituției Casa de Municipală de Cultură, fost încadrat în compartimentul de muncă Direcția Casa Municipală de Cultură al Serviciului Public pentru Administrarea Obiectivelor Culturale, intrând în grila de salarizare aferentă personalului contractual din administrația publică locală”, se arată într-un răspuns transmis de reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca, la solicitarea Ziar de Cluj.

În jumătate de an, Casa Municipală de Cultură a organizat câteva zeci de evenimente care au adunat 6.500 de vizitatori în șase luni. Numărul de vizitatori pentru un eveniment a variat între 30 și 400 de persoane.

 

Adauga comentariu