Din oras

Când vom avea apă cristalină pe lacul din Parcul Iulius Mall?

Lucrările de decolmatare a lacului din Parcul Iulius Mall, începute la mijlocul lunii februarie, vor fi gata în curând. Deși utilajele s-au retras, muncitorii mai au de făcut mici retușuri. Termenul inițial de încheiere a lucrărilor a fost 14 mai, a fost amânat apoi până în 1 iunie, iar acum există un al treilea termen.  

Marți la prânz, un singur utilaj se mai afla pe lacul din Parcul Iulius Mall, iar pe margine, un camion și un excavator. Apa este încă murdară, pe lac plutesc frunze și pe ici colo, mici bucăți de lemn desprinse din sălciile de pe mal. Teoretic, lucrările sunt gata, practic mai trebuie așteptat o perioadă până când apa va fi curată și limpede.

Conducerea Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca explică de ce mai e nevoie de o perioadă de timp pentru încheierea definitivă a lucrărilor. Potrivit primului termen, decolmatarea lacului trebuia să fie gata în 14 mai, apoi a apărut al doilea termen, 1 iunie, care a fost depășit, de asemenea.

“S-a prelungit termenul final pentru curățarea lacului, și anume: curățarea mecanică a fost terminată, utilajele nu mai sunt în zonă, dar e nevoie de o perioadă de aproximativ două săptămâni în care apa să se așeze, să se liniștească. Se pun apoi niște substanțe care curăță chimic apa și pe 1 iulie va fi gata cu totul. Utilajele nu mai sunt acolo, de acum se poate considera că nu se mai lucrează. Se face doar curățarea chimică a apei. Muncitorii se retrag acum pentru că au terminat de lucrat”, a declarat Ioan Morocăzan, directorul tehnic al RADP Cluj-Napoca.

Șeful Regiei a precizat că s-a lucrat într-un ritm mai lent ca să nu fie afectată fauna din lac și din acest motiv s-au decalat termenele de finalizare.

“Nămolul a trebuit tras de la mijloc înspre margini, se tulbura apa, s-a lucrat într-un anume ritm. S-a lucrat mai încet ca să nu se tulbure foarte tare apa, să se ajungă într-o altă zonă și să moară animalele din lac”, a precizat Morocăzan.

Lacul din Parcul Iulius Mall nu a mai fost curățat la modul serios de mai bine de 30 de ani. Deșeurile și vegetația au ajuns să sufoce fauna din lac. În septembrie, anul trecut, pescarii din Cluj au descoperit mai mulți pești morți atât în lacul din parc, cât și în Lacul 3. Potrivit specialiștilor din cadrul Companiei de Apă Someș-Tișa, în cazul acelui accident din toamna anului trecut peștii au murit pe fondul temperaturilor prea ridicate, al vegetației acvatice în exces și lipsei de primenire a apei din lac.

Pentru zona lacurilor din Gheorgheni, Grupul civic local SOS Lacurile Gheorgheni a propus, în urmă cu câțiva ani, crearea unui parc de dimensiuni impresionante care să cuprindă întreaga zonă a lacurilor. Din cauza problemelor juridice legate de proprietatea terenurilor, proiectul a rămas în aer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *