In vizor

Când va avea liceul Șincai sală de sport? Când va binevoi Boc să găsească resurse financiare

Elevii unei școli de elită din Cluj-Napoca sunt nevoiți să facă sport în sălile de clasă, în timp ce sala de sport a școlii stă în paragină de mai bine de un an de zile. Sala de sport a Colegiului Național ”Gheorghe Șincai” care funcționa într-o clădire clasificată în categoria monumentelor istorice a fost închisă încă din 2017 din cauza deficiențelor structurale. Pereții sunt scorojiți, iar structura acoperișului este deteriorată.

În primă fază, cea mai mare problemă care punea piedică pentru refacerea sălii de sport a fost avizul de la Comisia pentru Monumente Istorice. La sfârșitul anului 2018, s-a primit și avizul (că sa primit legal sau ilegal, asta rămâne de văzut). Cu toate acestea, lucrările pentru sala de sport, unde ar trebui să se antreneze sute de elevi, nu au început.

În ședința de Consiliu Local din data de 15 ianuarie s-a ridicat problema reabilitării Sălii de Sport de la Sincai.

„As vrea să nu uităm de sala de sport a Colegiului Național „Gheorghe Sincai”. Știți că este o urgență, tavanul cade, nu este utilizată de cel puțin un an de zile și totuși este unul dintre cele mai bune licee, top 5, cu rata de progres cea mai bună” se semnalează la sfârșitul ședinței.

Cu toții observăm urgența reabilitării sălii de sport, numai pentru edilul-șef al orașului ar mai putea aștepta ani și ani, până găsește resurse financiare. Orașul dezvoltării, al digitalizării, centrul universitar și cultural nu găsește resurse financiare pentru a realiza condiții normale unui liceu de prestigiu național.

Emil Boc susține că „sunt șanse” să se ocupe anul acesta de problema sălii de sport.

„ După cum știți era problemă cu obținerea avizelor, le-am obținut doar spre final de an. Sunt șanse dacă resursele financiare ne vor permite să ne ocupăm”, spune Emil Boc în timpul ședinței de consiliu.

Conducerea școlii susține că totul este în mâna Primăriei Cluj-Napoca. Directorul spune că tot merge pe la primărie pentru a rezolva situația, însă niciun răspuns. Totul depinde de buget.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *