In urma cu cativa ani, o prietena buna imi povestea ca a gasit, plimbandu-se cu baietelul ei pe strada, un portofel cu cateva sute de euro. Fara niciun act, fara niciun fel de urma care sa duca la cel care l-a pierdut. “Ce sa fac cu banii? Sa-mi cumpar de mancare? Sa-i cumpar haine lu’ asta micu? Nu! Nu pot!”. Asa ca a dus portofelul la politie, cu bani cu tot. Acolo a si ramas, politistii n-au mai dat de urma posesorului.
Zilele trecute, de la un baiat pe care tocmai il cunoscusem, aflam alta poveste. Una cu oameni haini, fara suflet si scrupule, angajati ai DGASPC Cluj, directia de protectie a copiilor orfani, angajati care au mancat, la propriu, mancarea de la gura orfanilor. Le-au luat carnea si cartofii, branzeturile si sucurile si le-au dus la ei acasa, unde le-au infulecat fara sa clipeasca. Lor nu le-a pasat de micutii pe care i-au lasat infometati, de copiii care mancau un mar “la patru”.
Au carat acasa, cu plasele, ca niste animale fara suflet, tot ce au putut fura: de la detartrantul din baie, la plasmele primite prin donatie; de la kilograme de carne, la cadourile primite de orfani de Craciun.
“Nu poti sa-ti inchipui cum e, in 23 decembrie, sa vezi ca vin zeci de pachete pentru noi, cadouri de Craciun, si sa le vezi apoi ascunse intr-un depozit”, imi povestea “Boschetarul”. „Asa sa scrii ca ma cheama, asa mi-au spus ani intregi cei ce ar fi trebuit sa aiba grija de mine„.
In depozitul ala unde au ascuns pachetele primite de sarbatori de la o fundatie si care erau destinate copiilor orfani, angajatii DGASPC intrau rand pe rand si-si alegeau gratuitatile. “Hai, tu, sa vezi ce mi-am gasit”, auzeau copiii, in timp ce hienele le cotrobaiau prin cadouri. Ei n-au primit nimic in anul acela. Mos Craciun s-a sucit, iar cadourile lor au ajuns la angajatii statului. Le-au facut ei sa fie ale lor, fara sa stea pe ganduri.
Da-i dracului pe orfani, lor sa le fie plina masa si casa! “Fu*a-i Dumnezo” pe copiii pe care parintii i-au abandonat in spitale sau pe strazi!” Pentru ca asa ii injurau. In fata. Ce le trebuie lor excursii?!? In deplasarile platite de firme sau organizatii mergeau angajatii statului, cu nevestele si copiii lor. Iar orfanii ramaneau in centru, niste “handicapati”, niste “boschetari”.
Ei, mizeriile cu chip uman, care s-au angajat sa ii ajute pe copiii fara parinti. Ei le furau mancarea, ei le mancau dulciurile, ei le rapeau excursiile. Ei nu s-au intrebat niciodata “Cum sa imi imbrac copilul cu bani furati?” sau “Cum sa imi cumpar mancare cu banii altora?”. Lor nu le-a pasat ca odraslele lor infuleca din bucatele unor napastuiti de soarta. Nu s-au dus niciodata la politie sa restituie banii tocati ani in sir.
Au facut asta ani buni si, probabil, o fac in continuare. Si-au umplut casele, buzunarele si burtile cu jucariile, banii si mancarea unor orfani ce primeau, la micul dejun, paine cu margarina. Cateodata, cand era mai bine, primeau si doua felii de salam. Dar rar.
Scriu sugrumata de furie si in ochi am zambetul intredeschis al celor cu care am vorbit in ultimele zile despre propriile lor suferinte. Eu plang in interior, ei imi servesc o felie de viata cu gust de salam, zambind mi-o intind si ma indeamna sa inteleg.
Eu ma revolt, ei ma privesc cu bunatate si imi mai dau o felie din viata lor. Ii intreb de ce fac asta. „Pentru ca tu sa scrii despre astia si macar copiii care sunt acum acolo sa nu mai sufere de acum inainte„.