Călătorie de "vis", la Clasa I, pe ruta Cluj - Viena: fără caldură şi cu luminile stinse!

O clujeancă povesteşte cum a început călătoria cu trenul de Cluj - Viena din această dimineaţă. Potrivit acesteia, după ce pasagerii au urcat în tren au fost anunţaţi că mai bine de două ore, până la Oradea nu vor avea căldură. Mai mult, nici luminile în vagoane nu au funcţionat, pentru ca locomotiva să facă economie. 

"Multumesc CFR. Mi-am cumpărat bilet la Clasa 1 pe ruta Cluj-Viena. Tocmai am fost anunțată ca nu vom avea caldura pana in Oradea pentru ca locomotiva nu are capacitatea de a deservi întreg trenul și ni s-a stins lumina in toate compartimentele deoarece nu are vagonul destula baterie și se face economie.
Ce frumos e cu trenul in România anului 2019", explică unul dintre pasageri pe reţelele de socializare. 

În urmă cu fix o lună, pe 17 octombrie, locomotiva garniturii care circulă pe ruta Cluj-Viena a fost curprinsă de flăcări la scurt timp după ce a ieșit din gară. Reprezentanţii ISU Cluj au declarat atunci că pompierii sosiţi la locul incendiului au putut interveni pentru stingerea incendiului numai după ce a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică a liniilor de transport aeriană a căii ferate. Vagoanele respective au fost întoarse în Gara Cluj-Napoca până au fost cuplate la o altă locomotivă. 

Adauga comentariu