Bună Ziua, strada „verde” din cartierul gri

Zona Bună Ziua, una cu ștaif în Clujul, per ansamblu, de 5 stele, putea deveni un cartier rezidențial modern, blocurile de aici fiind construite după Revoluție. Arealul însă s-a dezvoltat strict după cum le-a fost pofta dezvoltatorilor, care au construit numai pentru profit, nu și pentru oameni.

Blocurile mari, cu multe scări, delimitate de străduțe înguste, neasfaltate, arterele principale cu o încărcare de trafic spre 100%, lipsa de grădinițe, de școli, de parcuri, toate acestea au transformat Bună Ziua într-un cartier-dormitor, de unde se iese greu dimineața și se intră și mai greu seara.

Pe strada Bună Ziua, dezvoltatorii ar mai fi construit, numai că studiile de trafic, ce arătau o încărcare rutieră prea mare, nu le mai permiteau. Așa că municipalitatea s-a apucat și le-a lărgit strada, acum totul fiind în regulă pe hârtie.

Practic, Emil Boc pune resursele municipalităţii în slujba investitorilor imobiliari, nu a cetăţenilor, aşa cum le promite în declaraţii.

Ce mai contează că, la capătul acestei scurte căi rutiere, ea se îngustează ca o pâlnie pe străduțele strâmte în care mașinile se varsă? Chiar și acum, pe timp de pandemie, când Bună Ziua e aproape goală, în sensul giratoriu dinspre Trifoiului-Fagului-Măceșului, mașinile uneori „se înghesuie”. Într-o perioadă cu trafic normal, aici vor îmbătrâni clujenii care vor avea drumuri în zonă.

Problema cartierului gri, fără parcuri, fără locuri de joacă pentru copii, Primăria a rezolvat-o într-un mod specific Clujului: a vopsit strada într-un verde țipător, de nu mai poate nimeni zice că în Bună Ziua lipsesc spațiile verzi!

În plus, municipalitatea a montat și stații verzi de autobuz, adică stații normale, din plexiglas, pe acoperișul cărora zac mușchi. O feerie când vezi atâta verdeață, nu ai cum să nu te simți ca în pădure!

Pentru puținii copaci, care inițial trebuiau montați în mijlocul trotuarelor, riveranii urmând a se deplasa din creangă în creangă, ca maimuțele, s-a găsit în final o soluție, ei fiind mutați la marginea trotuarelor.

Trotuare pe care bălțile se formează la cea mai mică ploaie, cu toate că au fost recent turnate.

Trotuarele au un aspect valurit, la fel ca partea carosabilă, unde asfaltul arată ca o apă bătută de vânt. Cei care au lucrat aici, clar nu au fost niște perfecționiști!

Să sperăm că celelalte străzi din municipiu, care necesită lărgire și modernizare, nu o vor lua pe urmele străzii Bună Ziua, pentru că am risca să transformăm Clujul într-un papagal mai mare decât este deja – în pană de idei pentru trafic și pentru zonele verzi, Primăria s-a împăunat cu această stradă de un verde țipător pe care îl mai putem întâlni numai la papagalii amazonieni.

Foto: animalzoo.ro

Adauga comentariu