Bugetarea participativă, un proiect eșuat? Din 30 de idei propuse de cetățeni, DOAR TREI au fost realizate în DOI ANI

30 de proiecte au fost declarate câștigătoare în cadrul programului de bugetare participativă în ultimii doi ani. Trei proiecte declarate eligibile în 2017 a fost finalizat până acum – realizarea de unități inteligente de colectare a gunoiului, microbuze pentru elevi și artă în curtea școlii. Celelalte sunt fie la etapa de proiectare, fie la etapa de execuție. În schimb, niciun proiect declarat câștigător în anul 2018 nu a fost finalizat până acum. Majoritatea propunerilor au ajuns abia la etapa de proiectare.

Bugetarea participativă este un program început cu mult entuziasm în 2017, dacă nu luăm la socoteală și ediția pilot din 2016, când la propunerea cetățenilor s-a modernizat fostul cinematograf Dacia din Mănăștur. Cum se desfășoară acest program? Cetățenii vin cu idei pentru îmbunătățirea stării orașului, sunt votate timp de o lună, iar la final sunt alese 15 proiecte finaliste, care primesc finanțare de la bugetul local pe parcursul mai multor ani.

Deși se dorea un program care să meargă brici, situația este pe dos. Abia dacă se mișcă lucrurile. În doi ani, a fost realizat un singur proiect, iar celelalte sunt în diverse etape. Valoarea proiectelor variază între câteva mii de euro și peste 100.000 euro.

Cetățenii au venit cu diverse idei de la demolarea garajelor și amenajarea de parcuri până la mansardarea și dotarea laboratoarelor unor școli.

Din cele 15 proiecte declarate câștigătoare în 2017, trei au fost realizate, patru sunt în faza de execuție, iar restul sunt abia la etapa de proiectare sau licitare a lucrărilor.

15 proiecte au fost declarate câștigătoare la ediția din 2017 a programului de bugetare participativă: mansardare Școala Ion Creangă; demolarea a 40 de garaje și înlocuirea lor cu spații verzi și locuri de parcare; grădini verticale și fațade vegetale; amenajarea de unități inteligente de colectare inteligentă a gunoiului; Centrul de Tineret; trotinete electrice – sistem de închiriat; un copac la trei parcări; toalete pentru toți; transformarea Școlii Nicoale Titulescu în complex educațional; Parcul Între Lacuri; artă pe pereții școlilor din oraș; Cluj Way – aplicație mobilă pentru transportul în comun; autobuze și microbuze pentru elevi; suprailuminarea trecerilor de pietoni.

Cele 15 proiecte se află în momentul de față în următoarele faze:

Școala Gimnazială Nicolae Titulescu se află la faza de proiectare; suprailuminarea trecerilor de pietoni se află în execuție; Parcul Între Lacuri a ajuns la etapa de proiectare; realizarea de unități inteligente de colectare a gunoiului este finalizată; sistemul de închiriere de trotinete electrice este la proiectare; Cluj Way a ajuns tot la etapa de proiectare; mansardarea Școlii Ion Creangă este tot la etapa de proiectare; Centrul de Tineret Cluj-Napoca este la faza de desfășurare a procedurilor legale de achiziție a lucrărilor; un copac la trei parcări se află în faza de execuție; microbuzele și autobuzele școlare au fost puse în funcțiune; piste de biciclete pe bulevardul Nicoale Titulescu se află în faza de execuție a lucrărilor; artă în curtea școlii a fost realizat; grădini verticale și fațade vegetale se află la faza de execuție.

Tot 15 proiecte au fost declarate câștigătoare și la ediția de anul trecut a bugetării participative: amenajare spațiu de joacă și relaxare în zona Bârsei din Mărăști; renovarea unui parc din cartierul Gheorgheni; activarea centrului de cartier din Zorilor, reabilitarea peisageră și crearea unei esplanade pietonale verzi; defibrilatoare automate externe în locurile publice din oraș; parcări de biciclete sigure; plată contactless la automatele CTP; În Pas Cu Lumea – colectarea energiei pașilor și transformarea lor în energie; stații de autobuz cu plante; Învață pe stradă – fiecare stradă să coțină elemente despre viața și istoria celui care îi poartă numele; amenajarea unui parc în cartierul Bună Ziua; amenajarea podului pietonal dintre Cetățuie și strada Dragalina; transformarea străzii Iuliu Maniu în spațiu partajat, cu o parte a străzii dedicată exclusiv pietonilor; dotarea laboratoarelor Colegiului Tehnic Raluca Ripan; extindere Skate Park Rozelor; detectarea locurilor de parcare disponibile, în timp real, folosind camere video.

Cele 15 proiecte se află acum în următoarele faze:

Montarea de defibrilatoare automate a ajuns la etapa de proiectare; dotarea laboratoarelor Colegiului Tehnic Raluca Ripan, în faza de execuție; amenajarea unui parc în Bună Ziua se află în faza de execuție a lucrărilor; În Pas Cu Lumea este în proiectare; detectarea locurilor de parcare disponibile, în timp real, folosind camere video este tot în faza de proiectare; parcări sigure de biciclete este tot în proiectare; reamenajarea centrului de cartier Zorilor este la etapa de demarare a implementării; extinderea Skate Park Rozelor în faza de licitare a lucrărilor; transformarea străzii Iuliu Maniu, în faza de proiectare; Învață pe Stradă este tot la etapa de proiectare; amenajarea unui spațiu de joacă în Mărăști, tot la etapa de proiectare; amenajarea spațiului de pe Cetățuie, la proiectare; amenajarea stațiilor de autobuz a ajuns tot la proiectare; parc cu destinație de citit, tot la proiectare; plata contactless la automatele de bilete CTP este la etapa de execuție a lucrărilor.

Adauga comentariu